Vettel, precaut în stabilirea unor obiective pentru cursa din Australia

de Daniel Popescu
Joi, 12.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel preferă să rămână precaut înaintea Marelui Premiu al Australiei, însă a dezvăluit motivele pentru care noul său monopost se numeşte "Eva".

Nu vreau să visez la un rezultat, nu mă implic în astfel de speculaţii. Un lucru este clar: cu cât suntem mai în faţă, cu atât mai bine.

Sebastian Vettel
Pilot Ferrari
Ferrari a avut parte de o perioadă prolifică în testele de iarnă, iar echipa a înregistrat progrese atât din punct de vedere al puterii motorului, cât şi la nivel aerodinamic.

Italienii anticipează că vor avea un nivel apropiat de Williams sau Red Bull Racing, însă Sebastian Vettel preferă să rămân precaut în privinţa performanţelor pe care le poate obţine în Marele Premiu al Australiei de la sfârşitul acestei săptămâni.

"Este un pic dificil de spus, dar vrem să aflăm unde suntem. Cred că am avut o iarnă bună. Sigur că mai avem de muncă şi sigur că nu suntem favoriţi aici, dar asta este pe agenda noastră. Nu vreau să visez la un rezultat, nu mă implic în astfel de speculaţii. Un lucru este clar: cu cât suntem mai în faţă, cu atât mai bine", a declarat germanul.

Pe parcursul carierei sale la Red Bull Racing, Vettel a poreclit monoposturile cu care a concurat anual, iar sosirea la Ferrari nu a schimbat acest obicei.

De data aceasta, el a ales numele Eva pentru primul monopost Ferrari pe care îl pilotează în carieră.

"Este primul meu an cu Ferrari, iar prenumele inginerului meu de cursa este Adami, iar asta explică şi mai mult alegerea numelui Eva şi eliminarea de pe listă a tuturor celorlalte nume. Am râs foarte mult în şedinţa în care am ales numele", a adăugat el.

Via Formula1

Comentarii (12)

  • sper sa faca ceva pentru ferrari daca a veni ,nu numai pentru el pentru imaginea lui.succes ferrari
    11 1
  • macar e un baiat vesel....
    14 1
  • Cu siguranta va deveni campion mondial cu Ferrari, insa mai are ceva de asteptat
    15 6
  • Sa speram ca de data asta Adami & Eva nu vor mai fi ispititi de diavol (Bernie) si vazandu-si de treaba lor vor naste un al 2-lea Schumacher!
    4 0
  • Singura enigma este Mclaren , Ferrari nu cred ca au recuperat mai mult decit wiliams sau redbul , surprize pot veni si de la lotus sau sauber ,,om vedea unde sint fiecare
    6 5
  • dimineata sant interesante antrenamentele..si vedem adevaru
    tare mi sa parut ca la jerez ferrari a fost cam peste,cine stie o fi surpriza?
    10 0
  • jul1974
    ar zice gurile rele ca ferrari la Barcelona a mers cu mai multa benzina ca sa nu isi arate adevarata valoare dar mai este putin si vedem cum sta treaba
    5 0
  • iluzie cu Jerez. Pentru ca timpul Mercedes de acolo era cam acelasi de anul trecut .... adica Mercedes nu a imbunatatit deloc tot anul? Nu prea cred
    2 0
  • Bafta Vettel, arata-le ca nu numai monopostul conteaza si ca nu degeaba ai luat 4 titluri mondiale!
    E greu dar nu imposibil, gandeste-te la ce a facut Schumi, nici lui nu i-a fost mai usor in 1996 cand a venit la calutul cabrat insa a reusit cateva victorii si clasari pe podium ca in urmatorul an, in 1997, sa intre in lupta ptr. titlul mondial!
    Sa speram ca vom avea parte de curse frumoase si palpitante.
    Forza Rossa in acest an!
    6 4
  • @Daniel

    nu-i bai ca prima sesiune de antrenamente s-a terminat
    si imediat se termina si a 2-a

    ca fapt dives la second practice clasamentul top 5

    1 Rosberg, Mercedes, 1:27.697;
    2 Hamilton, Mercedes, 1:27.797;
    3 Vettel, Ferrari, 1:28.412;
    4 Raikkonen, Ferrari, 1:28.842;
    5 Bottas, Williams, 1:29.265
    12 0
  • F1 Vision
    McLaren la peste 5s in FP1 loooool!
    3 0
  • "Pre-Melbourne analysis – will Ferrari spring the biggest surprise? "
    Citat de pe site-ul F1.Formula1!

    I just have this feeling :) .
    11 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru