Bugatti Chiron Sport primește ediția limitată Les Légendes du Ciel: omagiu pentru primii piloți ai mărcii, care zburau în aviația franceză

de Daniel Popescu
Miercuri, 25.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bugatti a lansat ediția limitată Les Légendes du Ciel pentru Chiron SPort ca omagiu pentru primii piloți care au testat modelele mărcii la începutul anilor 1900. Aceștia erau în același timp și piloți ai forțelor aeriene franceze.

Bugatti a publicat primele imagini și informații tehnice despre Les Légendes du Ciel, o nouă ediție specială dezvoltată pentru Chiron Sport.

Numele ediției speciale reprezintă un omagiu pentru piloții de curse care au testat primele vehicule Bugatti cu 110 ani în urmă și care în același timp erau piloți în cadrul forțelor aeriene franceze.

Noua ediție specială se deosebește de varianta "clasică" a hypercarului prin nuanța de caroserie Gris Serpent, inspirată de la avioanele din anii '20. De asemenea, pe părțile laterale sunt vizibile două steaguri ale Franței.

La interior, Bugatti a decorat ușile cu o schiță care reprezintă o "confruntare" intre avionul Nieuport 17 și Type 13, primul model dezvoltat de Bugatti. De asemenea, tapițeria din piele maro este inspirată din materiale similare folosite în avioanele vremii.

Din punct de vedere tehnic, Chiron Sport Les Légendes du Ciel păstrează motorul W16 de 8.0 litri care produce 1.500 de cai putere și un cuplu maxim de 1.600 Nm.

Noua ediție limitată va fi disponibilă în numai 20 de unități, iar prețul stabilit este de 2.88 milioane de euro fără taxe.

Producția va începe înainte de finalul anului 2020.

Via Bugatti

Comentarii (1)

  • Mda,nu mai pot camilarii aia din Dubai cand si-o cumpara de pilotii carevau zburat pe la 1900 in Fortele Aeriene Franceze.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru