Chevrolet Spark, singurul model mini care trece examenul de siguranţă american IIHS

de Sebastian Toma
Miercuri, 22.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Institutul american IIHS, specializat în teste de siguranţă independente, a testat 11 modele de clasă mini. Doar Chevrolet Spark a obţinut punctajul de trecere.

Maşinile mici şi uşoare au un dezavantaj inerent în materie de siguranţă. Tocmai de aceea este şi mai importantă siguranţa în acest segment.

Joe Nolan
Vicepreşedinte senior IIHS
Americanii de la IIHS, un institut independent de cercetare, au publicat rezultatele unui test de siguranţă derulat în clasa mini. Cele 11 modele testate sunt cele mai slabe testate vreodată de organismul american, titrează comunicatul de presă al instituţiei. Sigur, vorbim şi despre noi criterii de siguranţă, implementate doar de acest organism, cum ar fi testul de impact frontal defazat parţial. Acest tip de testare a fost introdus în 2012 şi simulează impactul frontal parţial dintre două vehicule, sau dintre un vehicul şi un obiect cum ar fi un stâlp sau un copac. Spre deosebire de testele de impact frontal convenţionale, acesta implică doar 25% din suprafaţa frontală a vehiculului, lovită de o barieră rigidă la viteza de 64 km/h.

Condițiile speciale de testare fac această probă cea mai dificilă la care este supus un vehicul în cadrul unui crashtest. Explicaţia este simplă: zona frontală de deformare controlată este "ratată" de secţiunea de 25% în cauză, ceea ce face disiparea energiei de impact dificilă, lucru care duce la deformarea habitaclului. De la introducerea noului criteriu şi până în prezent, fabricanţii de automobile au început să întărească respectiva secţiune a vehiculelor din portofoliu, veste bună pentru clienţii acestora, deoarece vor beneficia de un nivel de siguranţă superior.

Honda Fit şi Fiat 500 au avut cele mai slabe rezultate la testul IIHS de impact frontal defazat.

Modelele de segment A nu se descurcă la fel de bine la acest test precum subcompactele.

Joe Nolan
Vicepreşedinte senior IIHS
Chevrolet Spark este singurul model care a obţinut nota de trecere la testul IIHS şi a primit şi titlul de "Top Safety Pick" pentru anul 2014 în acest segment.
Cei mai slabi performeri din segment au fost Honda Fit şi Fiat 500, spun cei de la IIHS. Printre modelele testate se numără Kia Rio, Hyundai Accent, Ford Fiesta 2014,Mitsubishi Mirage, Nissan Versa Sedan, Toyota Prius C, Toyota Yaris şi Mazda2.

Cu excepţia lui Spark şi a lui Mazda2, toate modelele testate au fost penalizate pentru performanţele asigurate de centurile de siguranţă şi pentru cinematica accidentului. Mai mult decât atât, şapte din cele 11 modele testate au fost penalizate pentru permiterea unor mişcări cu o amplitudine prea mare pentru manechinele de test, acestea fiind mişcate prea mult în faţă. În cazul lui Honda Fit, capul manechinului a alunecat de pe airbag şi s-a lovit de bord, pe când la Fiat 500 s-au desprins portierele din balamalele de pe montanţii A.

Clasamentul acestei sesiuni de teste vizând segmentul A.

Urmareste Automarket
Toate modelele din segment au fost penalizate pentru că nu aveau frânare automată de urgenţă, adică un sistem de protecţie in cazul accidentelor care au loc atunci când şoferul circulă cu o viteză redusă şi nu este atent la vehiculul din faţă. Paradoxal, toate citadinele testate de IIHS au fost penalizate pentru că nu prezentau o versiune proprie a sistemului City Safety de la Volvo, capabil să frâneze automat în mediul urban la viteze relativ reduse, proiectat pentru mersul în oraşe, scopul principal al acestei categorii de automobile.

Via IIHS

Comentarii (15)

  • Nu vi se pare deloc ciudat ca CHEVROLET, companie americana, ia pe pamant american, nota de trecere? Come on, se vede acolo cum se face praf
    7 17
  • Azazel
    Nu mi se pare ciudat pentru ca nu doar masinile americane au fost laudate cand a fost cazul.Volvo este marca europeana si poate din cauza ei celelalte au fost penalizate ca nu au sisteme de franare automata de urgenta.
    Pe de alta parte nu poti sa spui ca ai laudat o masina dandu-i note de trecere.
    15 0
  • Slabut. Europencele au cam cedat zdravan la asemenea teste, insa in afara de cateva nipone si Volvo, restul la pamant din pacate. Acest test pana si Rover 25 cu al sau panou anti-sock ar fi iesit ca o masina ''normala'' . Sper ca vor fi testate si cateva modele de la Jaguar, sau RR sau chiar Mini. Pana atunci nu pot sa spun decat ''' vaii ce masini europene conduc unii'' , niste sicrie pe roti, si de faptul ca altii cu TSI de 1.2 se cred ''piloti de F1'' pe strazile ''intunericite'' ale capitalei pustii in miez de noapte.
    10 7
  • antonny
    CHEVROLET acum cativa ani nu lua decat o stea si acum demonstreaza ca e o masina sigura prin "teste de siguranţă independente"
    9 9
  • @antonny, cred că te refereai la Chewoolet, Daewoopel sau Chevropel, nu la autenticul Chevrolet. În realitate, ce tangenţă să aibă piticaniile astea coreene cu spiritul imuabil al lui Chevy? A, da, faptul că Spark a depăşit aşteptările la "proba de foc" (SOT) ne arată limpede că GO s-a adaptat "noilor vremuri". Pe de altă parte, în urmă cu câteva decenii, defunctul GM dovedise fără îndoială, chiar înainte de înfiinţarea IIHS, că, în domeniul siguranţei, "gabaritul contează" ! Breasla europeană de atunci îşi permisese să persifleze maşinile "too big" de peste Ocean, neintuind că va veni timpul când va sări la bătaie cu alde S600, A8 sau Seria 7, adică tocmai când - culmea ironiei - americanii nu vor mai produce macrosedane/limuzine poreclite "vapoare" :)
    8 0
  • Chevrolet Aveo a primit doar o stea la Euro-NCap., deci chiar mai slab decat Daewoo. Nu le mai incurcati. Deci este intr-adevar slab cand te gandesti ca ''fratele grupului'', adica Matiz-ul autentic produs de Daewoo a obtinut 3 stele curate la Euro-NCap, adica rezultat egal cu tripleta Aygo, ceea ce este fenomenal pt o masina produsa cu cativa ani mai devreme decat cei 3 frati (Aygo).

    Aici aveti rezultate Matiz vs Aveo. Leganza, Nubira 2 si Magnus aveau 4 stele din cate stiu. Si Rover 75 avea 4 stele dar nu ma panichez, masina aceasta imi ofera altceva in schimb.

    http://www.euroncap.com/tests/daewoo_matiz_2000/65.aspx

    http://www.euroncap.com/tests/chevrolet_aveo_2006/250.aspx


    Va rog nu mai incurcati brandurile intre ele mai ales aici.
    4 6
  • facelift
    Prietene, traiesti in secolul trecut!!!! Trezirea!!!!!! Testele pe care le-ai dat link nu ne mai intereseaza. Sau poate da, ca tot e la moda sa-ti iei masina mai veche de zece ani, deh...
    5 3
  • Nu fi naiv,

    In ultimul post i-am raspuns celui de sus nu tie, explicandui bineinteles despre ce era Chevy odata dar si ce era ''fratele de sange'' , in special sa nu le mai incurce, intelegi? Comenteaza te rog logat , asa vom avea ce sa discutam amice.

    Sa auzim numai de bine !
    5 2
  • Doar vechiul Aveo a stat prost la capitolul siguranta,actualul Aveo a fost printre cele mai sigure masini din segment atunci cand a fost testat.
    In prezent toate modelele Chevrolet stau foarte bine la capitolul siguranta.
    7 0
  • Nu mă irită, dar nici nu mă încântă autointitulatul "inexo-cuantic". Omule, nu ştiu cine eşti, dar aveai la dispoziţie j' de miliarde de alte nume din care să alegi! Însă, în cazul de faţă, lumea ar putea înţelege că este adevărată una din două variante posibile: ori vrei să acreditezi ideea de struţo-cămilă, aşa, de amuzament, ori vrei să insinuezi că eu aş fi Cuantic (dacă asta crezi, atunci rămâne s-o dovedeşti prin raţionamente riguroase!). Indiferent ce intenţie te animă în privinţa mea, ai face un codru de bine renunţând la "nick"-ul tău inept ! N-aş fi intervenit dacă nu m-ai fi acroşat aiurea, bălmăjind că eu aş fi comis nu ştiu ce confuzie. N-am ce să confund, din moment ce sunt sătul în practică de Chewoo...În loc de avertisment, prefer să-ţi adresez două rugăminţi de bună credinţă: pune-ţi la punct ortografia şi scrie pe aici câte-n lună şi în stele, dar sub altă iscălitură, OK? Dacă nu te vei conforma, atunci problema ar reclama competenţa şi datoria lui AM de a-mi proteja demnitatea şi calitatea de membru cu drepturi depline.
    5 5
  • Curatenia mult promisa in comentariile de aici intarzie cu anii...
    Am spus in luna iulie ca nu mai doresc sa mai scriu aici, iar acest comentariu nu inseamna ca revin. S-au retras multi din cei cu bun simt si bucurie in a scrie un comentariu. Cred ca acum cei care mai posteaza comentarii bine documentate, pot fi numarati pe degetele de la ambele maini sau, poate chiar mai grav de atat, pe degetele de la o mana... Pacat, in urma cu ceva vreme, altul era nivelul comentariilor. Acei oameni de bine, cu care se putea sa se poarte o conversatie frumoasa, fara orgolii si patima, fara snobism si mandrie, au ales si ei sa nu mai comenteze. Si nu pot fi invinovatiti, avand in vedere ce demo(n)cratie se propaga in toate directiile cu mare viteza... De mult timp societatea este cuprinsa de criza morala si de principii, iar cei care nu vor sa faca parte din acest angrenaj de consum, au ales probabil linistea orizonturilor sufletesti mai bune. Este de evitat o societate de consum, care exagereaza in atatea aspecte, care se lacomeste la bunuri, la hrana pentru trup si se mandreste cu ceea ce este trecator. La acest capitol intra si masina pe care o conduce fiecare.

    Smerenia si modestia ar trebui sa anime omul in aceste vremuri tulburi. Nu lupte si capete de tara din pasiunea pentru o marca sau model anume, ci intelegere si echilibru. Fiecare are dreptul sa aleaga ceea ce-i place. Si mai ales, sa se multumeasca cu ceea ce detine, sa fie recunoscator ca a fost posibil fie si macar atat. Cred ca au ramas sa comenteze cei care nu se documenteaza temeinic, cei care nu isi permit o masina (fie ea si la mana a doua), cei care nu testeaza un model anume, dar isi dau cu parerea despre el. Pusti fara prea mult discernamant sau personaje care nu sunt cu adevarat pasionate de automobile, cu anumite complexe, frustrari, sau din lipsa de preocupari constructive sufleteste. Se cauta sa se distruga ceea ce este bun de prea multa vreme si cantitativ sunt mai multi cei care procedeaza astfel... dar sunt depasiti calitativ.

    Ca sa revin la subiect, Spark a fost testat de EuroNCAP si a obtinut 4 stele. Multi nu considera aceste teste relevante, insa ele dau repere asupra impactului ce ar avea loc intre masini ce apartin aceleiasi clase. Adica masini care au lonjeroanele si bara transversala ce le uneste cam in acelasi plan, ceea ce face posibila distribuirea fortelor de impact cat mai aproape de modul in care au fost concepute sa reziste masinile respective. In plus, cand a fost testat Spark, testele EuroNCAP nu se faceau dupa criteriile mai severe de astazi. Trebuie spus insa ca la vremea respectiva, Spark a fost la un singur punct de a obtine 5 stele, pentru ca masina nu avea ca dotare ESP.

    IIHS a venit cu un nou set de teste, mai dure si necesare, care cred ca arata ca marca Chevrolet si alte marci, sunt in progres la capitolul siguranta. Acel Aveo a primit numai o stea si jumatate in 2006, de atunci au trecut 8 ani de zile. Asa cum spune si testul din 2008 cu Chevrolet Aveo facelift, publicat pe Automarket, s-au realizat niste modificari. Inser partea respectiva din articol:
    ''Structura rigida a caroserie noului Aveo a fost imbunatatita prin definirea a trei puncte de incarcare pentru absorbirea fortelor rezultate in urma unui impact frontal. Structura celulei pentru pasageri a fost ranforsata prin utilizarea unui otel de inalta rezistenta la fabricarea montantilor B.''

    Testul cu Spark, de la lansarea lui, releva ca masina este stabila si ca reprezinta un progres. Si acel test l-am aflat tot de aici, citindu-l pe Automarket. Probabil, putini stiu ca Spark este construit pe platforma lui Suzuki Splash. O platforma reusita, care face ca masina sa fie perceputa ca una din clasa mai mare. Cu precizarea ca directia de la Spark mi se pare mai comunicativa decat cea de la Splash, da mai multe informatii despre ceea ce se intampla cu rotile. Timoneria cutiei de viteze este placuta si destul de precisa, nemaiavand nicio legatura cu cea de la vechiul Matiz. Motorizarea de un litru si 68 CP este silentioasa, iar reprizele sunt decente pentru aceasta clasa. Pentru motorizarea de 1.2 litri si 81 CP se pot astepta si 3-4 luni de zile, intrucat nu sunt stocuri, din cauza vanzarilor slabe. Oricum, cea mai vanduta motorizare la noi, este cea de un litru. Care implica si taxe mici. Cum spuneam, masina este stabila chiar si pe viraje abordate in forta, fiind ajutata mult de noua platforma si de prezenta ESP-ului. Care acum exista pe Spark chiar de la nivele de echipare mai joase, impreuna cu cele 6 airbag-uri, aer conditionat, ABS, inchiderea centralizata, radioCD cu MP3, bancheta spate rabatabila fractionat, bluetooth, schimbator de viteze imbracat in piele, scaun sofer reglabil pe inaltime, mufa USB si altele. Pozitia la volan este inalta, ceea ce este de folos in trafic. Nu vad rostul masinilor mari, mai ales daca masina este folosita in proportie de 90% in oras. Mai ales ca sunt multi care isi cumpara o masina mai mare decat ar avea nevoie, care polueaza si consuma mai mult. Un pilot de raliu, cu numeroase premii si trofee la activ, prefera sa conduca des un... Autobianchi. Cand a auzit ca vroiam un Focus ST, m-a intrebat pentru ce am nevoie de atata putere... Mai ales intr-o tara in care infrastructura lasa mult de dorit. Acum il inteleg ce vroia sa spuna, in privinta masinilor mici, dar totusi destul de spatioase. Asa ca Spark cred ca este foarte ok, are motor in 4 cilindri si nu in 3 precum Splash, modelul 2014 are anumite modificari la exterior si interior, unde se regaseste alt display informational, cu turometrul avand o dispozitie circulara. Oglinzile laterale sunt de mari dimensiuni, fiind mai mari si decat cele ale unor automobile din clasa C. Tot spre deosebire de modelul 2013, Spark are acum roata de rezerva de dimensiuni normale (pana acum avea kit reparatie pana).

    Nu fac reclama, dar la 6400 euro cat era masina la oferta in decembrie 2013, pretul se justifica. Pentru un model avand dotarile enumerate mai sus. Puteti sa cautati mult si bine masini la mana a doua ok la acest pret, nu se gasesc. Si nu comparam aici masini la mana a doua cu masini noi sau din clase diferite. Cei care procedeaza asa, inseamna ca nu au inteles nimic din acest comentariu. Nu vorbesc de masini prea mari sau prea poluante, cu consum, taxe si impozite peste puterea cumparatorului de masina la mana a doua. Nu vinde nimeni o masina second in buna stare, pe criza aceasta. Care, asa cum spuneam, are radacini mult mai adanci, de zeci de ani de zile, in criza morala si de principii. Asa ca si cei care vand masini la mana a doua s-au aliniat la aceste ''standarde''. Plus ca este posibil sa se introduca o taxa ca in vest, pe emisiile poluante, pentru masini care polueaza mai mult de 130 grame CO2/Km. Se discuta de ceva vreme de aceasta noua taxa, vom vedea ce ne rezerva viitorul. Ori Spark emite 118 grame CO2/Km. Sigur ca Chevrolet nu mai produce masinile din alte vremuri si nici nu le va mai produce vreodata. In aceasta privinta, asa stau si vor sta lucrurile. Multi spun despre Spark ca este un model urat. Eu il consider interesant si am scris acest comentariu cunoscand mai mult din ceea ce inseamna acest model. Spre deosebire de altii, care doar isi dau cu parerea. Iar alinierea la societatea de consum, de a avea cat mai multa masina chiar daca nu este nevoie, de a polua peste masura, de a se lacomi peste masura, de a invidia, de a avea orgolii, mandrie, trufie, aliniere care nu lasa omul sa-si vada prioritatile, tulbura si va tulbura pe multi, care vor fi vesnic nemultumiti si frustrati de aproape toate aspectele vietii. In loc sa traiasca sufleteste, in cumpatare si echilibru, in smerenie si modestie, asa cum spuneam la inceputul comentariului. Din pacate, multi vor sa se intinda mai mult decat le este plapuma si fara sa aiba posibilitati concrete de a-si realiza acest ''vis''. Nu este rau sa avem vise frumoase pentru ca nu este interzis sa visam, fie si nerealist. Este bine sa coboram insa cu picioarele pe pamant, spre natura buna, profunda din om, acolo unde se gasesc credinta si echilibrul.

    Inteleg de ce s-au retras multi dintre cei care postau comentarii frumoase si foarte interesante. Nici eu nu doresc sa revin, am scris acest comentariu pentru oameni, precum si pentru a trage un semnal de alarma asupra relelor pe care multi le fac. Mandria si trufia in cazul masinilor detinute de fiecare, discutiile fara rost, cramponarile de tot felul, reprezinta si ele rele, strecurate parsiv de partea negativa, ca fiind ceva ce tine de firesc. Pentru ca acum se spune raului bine si binelui rau.

    Succes si sanatate, precum si alegerea drumului cel cu adevarat bun! Iar acesta sa fie calea ingusta, stramta, nu cea larga si plina de ispite, ce duce spre pierzanie.
    5 0
  • @Octav72, dar de ce trebuie sa te incrancenezi contra intunericului?...Ti-am mai zis si repet: esti oricand binevenit pe Automarket!!! Nu te obliga nimeni sa alegi o cale care contravine ideilor si principiilor tale, dar --- ca sa ma folosesc (sper ca in mod persuasiv) de puterea exemplului biblic --- pentru doar zece drepti din cetate, nu se merita sa incendiezi toata Sodoma! Pur si simplu acorda-le atentie celor (putini) care iti plac si doar cu dansii lanseaza-te in discutii. Daca nu ma socotesti demn de a face parte din aceasta elita foarte restransa si haruita de Sus, atunci nu ma aborda, dar macar te rog sa-ti sporesti gradul de activism, adica sa te implici mai mult! Eu, unul, iti marturisesc fara menajamente ca savurez randurile tale si, mai mult decat atat, certific prognozele tale...etico-spirituale. Stiu ca ne-am "ciorovait" aiurea candva (eu cu tine), dar ti-am cerut ulterior iertare si iata ca timpul ti-a confirmat pe deplin ca am fost sincer! Tu probabil te arati mai sensibil la "florile raului", dar vezi, fiecare plateste tribut conformatiei sale launtrice, astfel ca, spre deosebire de tine, eu am ramas pe baricade, ca sa-i infrunt pe cei care "sar calul", indiferent daca in privinta mea sau a tertilor, insa, precum deja am anuntat, de la o vreme m-a cam cuprins si pe mine lehamitea, la care s-a adaugat imobilismul inexplicabil al redactiei, pe care inca o mai consider de buna credinta! Chiar daca Automarket pare sa fi devenit...Automafia, alias teren de joaca la cheremul fiintei cu o mie de chipuri...

    Cat despre lumea auto de astazi, se pare (de fapt, este hiper-sigur!) ca aceasta se supune unui dicton pe cat de pervers, pe atat de...persistent, "fatat" inca din anii '60 de un GM inca ingenuu pe atunci, si anume: "Less car and more money"..."Mai putina masina" se referea la factorul calitativ, ti-ai dat seama. Nostim este ca, uneori, aceasta "lege de aur" a profitului sufera si cate o variatie...cantitativa, care, in materie de SUV, se traduce astfel: "More car, more ego and many more money" :)
    2 0
  • spark ? hm ... daca a fost testat de profesionisti ce ne batem noi capul cu ea ?
    a fost bine sau nu facut ?... fiecare ia sau nu de bun rezultatul testului ...
    personal, prefer masina cu caroserie cit mai mare posibila si cu motor cit mai mic, chit ca stiu ca vor fi penalizate performantele dinamice ...
    spark = masina de oras, dar mi s-a parut bizara explicatia cu lipsa sistemului automat de frinare !!!
    e un sistem destul de scump si se regaseste in general pe masini mult mai pretentioase !!!
    cine ia spark sau altceva din clasa asta vrea ceva ieftin ... ca sa se poata "intinde cit ii permite plapuma" cum zicea @octav72 ... oricum se vede si din vinzarile dacia ca lumea - nu doar in RO - a cam saracit si se orienteaza spre masini ieftine (cum e si cazul spark) se pune accentul pe anumite facilitati/caracteristici/echipamente strict necesare generatiei actuale de posibili cumparatori ...
    da' pot si eu sa ma insel ... asa ca scuze tuturor !

    @Octav72 ...
    cred ca ti-am mai scris pe-acilea ... mi-ar placea sa te revad cit mai des pe AM ... si - mai ales - sa iti pot scrie si in particular, nu neaparat aci ... dar daca vei tine linia asta ... ce pot eu sa mai fac/zic ?

    sint de acord cu ce scri ... si pun si eu accentul pe acelasi lucru ca si tine: smerenia !
    daca toti de pe-aci ne-am imbunatati doar "randamentul la smerenie" (ca sa nu mai vorbim si de alte "randamente" la : mindrie, minie, egoism, slava desarta, etc ... !!!) cu cel putin 10-15 % ... apoi cred ca mare diferenta ar fi la felul cum arata comentariile acum si cum ar putea fi ... !!!!!
    in loc sa se formeze o prietenie/familie, armonioasa, iata ca aci apar certuri ... (poate io-s miop si vad cum nu trebuie un forum dintr-asta; adica asa ca un loc unde sa legi prietenii, sa schimbi idei, sa te relaxezi !!! )
    ca am mai zis-o : nici de ar fi chiar inginerii ce au proiectat/fabricat produsele despre care se "discuta" nu cred ca ar fi asa de vehementi unii contra altora cum sint unele cazuri pe-aci !!!

    trebuie sa se realizeze ca odata si odata chiar si pentru ce scriem aci vom fi judecati ... !!!
    de ce sa mai adaugam si magariile astea in straita deja mult prea plina cu multe alte pacate si greseli ?
    vrem sa ne consideram cultivati/invatati/educati si - mai ales - sa fim respectati ... !!!???
    apoi sa incepem fiecare cu a respecta pe ceilalti si cu a ne cultiva/invata/educa mai intii pe noi insine !!!!!

    pacat ... mare pacat ! sper sa apara schimbari ... in bine ... la toti cei ce-si pun ideiile pe-aci !

    drumuri bune tuturor !
    1 0
  • @inexorabil, iti multumesc pentru gandurile bune si apreciez faptul ca te-ai tinut de promisiune. Nu ma incrancenez impotriva intunericului si am dorinta sa nu-l bag in seama, pentru a nu ma intuneca sufleteste. Mereu mi-am dorit ca discutiile de aici sa fie cu zambetul pe buze. Asta aduce sanatate interioara. Sunt de evitat gandurile negative, pentru ca se pot intoarce impotriva noastra. Nu caut sa judec pe nimeni si nici sa stabilesc cine este demn sau cine nu. Sunt convins ca oamenii sunt si pot sa fie mult mai mult decat se poate descifra in comentariile fiecaruia de aici. De aceea, nu as vrea sa fiu subiectiv. Se spune ca si ideile preconcepute sau prejudecatile inseamna si ele pacate. Fiecare clipa care trece este o sansa de a schimba totul. Iar asta depinde de fiecare. Lumea nu o putem schimba. Lumea, prima piedica pe care partea negativa o aduce in fata omului... Putem cel mult (sau cel putin) sa le spunem cum consideram ca este bine. Din suflet. Iar fiecare, cand este dat, sa se poata salva prin propriile puteri, prin ceea ce a stiut sa invete din viata. Inclusiv prin discutiile frumoase de aici.
    Voi discuta mereu cu placere cu cei animati de ganduri bune.

    @mip, ma bucura caldura din gandurile tale. Asa ma gandesc si eu si imi doresc ca aici sa fie ca intr-o familie in care se discuta deschis. Fara orgolii si fara a face un capat de tara daca fiecare prefera o anumita marca sau marci auto, chiar daca uneori se intampla ca parerile sa nu coincida. Mi-ar placea ca oamenii sa discute liber si fara invidie sau rautati fata de ceilalti. Imi pare sincer rau pentru cei porniti, negativisti, pentru ca probabil nu realizeaza ca avand astfel de stari, isi fac lor rau, in primul rand. Se afecteaza si se avariaza in primul rand pe sine, de acolo de unde pornesc starile negative. Sper la randul meu ca echipa redactiei sa reuseasca sa rezolve ceva in acest sens. Poate ar fi bine ca fiecare comentariu sa fie moderat si sa astepte aprobare, pentru a putea aparea. Si mi-ar placea ca din atmosfera de aici sa se simta ca omul este cel care dispune cu bucurie de pasiunea sa pentru automobile, nu ca pasiunea il conduce involburata, ca un rau prea repede care are tendinta sa faca si ceva distrugeri in cale.
    Cat despre a ne scrie in particular, recunosc si sper sa nu dezamageasca acest raspuns, insa nu prea stau pe internet. Pe undeva, acesta este si unul dintre motivele pentru care nu am mai comentat. Am un mod actual de viata care inseamna ca nu deschid prea des sau pentru timp indelungat, acest mijloc de comunicare numit computer. Daca se va schimba ceva pe viitor, voi da de stire. Multumesc mult pentru intelegere.

    Cred in supravietuirea sufleteasca si o denumesc ca fiind aceea care indeamna omul sa traiasca frumos. In liniste si buna intelegere cu ceilalti. Sa fiti bucurosi cei care credeti ca este posibil!

    Pentru toate aceste cuvinte frumoase pe care mi le-ati transmis, va multumesc din suflet. Nu am decis sa ma retrag din cauza cuiva anume si am precizat anul trecut ca nu reprezinta o conditie, insa astept acea intrare in normalitate, de care spune de atata vreme echipa redactiei. Cred ca fiecare dintre ei realizeaza ce primavara ar insemna pentru intreaga activitate de aici. Cu ceva severitate, se poate obtine normalitate :)
    Dar si cu vorba buna, de asemenea.

    Toate cele bune !
    1 0
  • @octav72 ...
    multumesc ... iaca acusica mi-ai raspuns ... sper sa pot intra in contact cu tine in afara site-ului ... chiar daca zici ca utilizezi rar calculatorul ...
    in fine ... succes in tot ce faci si ... drumuri bune sa ai !
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru