Noul Chevrolet Corvette Grand Sport: motor V8 de 535 CP

de Tiberiu Safta
Vineri, 27.03.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chevrolet a lansat oficial noua generație Corvette Grand Sport. Noua versiune a modelului de performanță primește sub capotă un motor V8 de generație nouă care dezvoltă 535 de cai putere.

Constructorul american tocmai a lansat oficial o nouă versiune pentru Corvette. Cea mai nouă versiune a modelului exotic american se numește Grand Sport și este o versiune cu un motor pur termic de generație nouă și cu o serie de modificări la frâne și suspensie față de versiunea de bază.

Cea mai mare noutate adusă de Corvette Grand Sport este un motor V8 de 6.7 litri, de generație nouă. Botezat LS6, acesta dezvoltă 535 de cai putere și un cuplu de 705 Nm. Noul motor primește pistoane forjate, o evacuare nouă și un sistem de ungere nou. Acest motor va deveni standard în cazul versiunii Stingray începând din 2027.

Noul Corvette Grand Sport primește o cutie automată cu 8 trepte și cu dublu ambreiaj. În standard, noua versiune aduce o suspensie ușor revizuită, care include și sistemul Magnetic Ride Control, precum și anvelope Michelin Pilot Sport All Season 4. Opțional, Chevrolet va oferi și o evacuare cu terminații centrale. Pentru moment, marca americană nu a dezvăluit timpii de accelerație și viteza maximă a noului Grand Sport.

Tot opțional, mai este disponibil și pachetul Z52 Performance Package, care adaugă: anvelope Michelin Pilot Sport 4S de vară și frâne preluate de la Corvette Z06.

Dacă nici asta nu e suficient, mai există și pachetul Z52 Track Pack, care adaugă frâne din carbon ceramică, un spoiler din fibră de carbon, elemente aerodinamice, o evacuare îmbunătățită și anvelope mai aderente.

La momentul lansării va exista și ediția specială Grand Sport Launch Edition. Aceasta va primi un interior vopsit în nuanța exclusivă de albastru Santorini și care include cusături roșii.

De asemenea, de anul viitor, Chevrolet va oferi și noul Corvette Grand Sport X, care va înlocui versiunea electrică E-Ray. Versiunea Grand Sport X va avea un motor hibrid de 721 de cai putere și va avea tracțiune integrală. Deocamdată, Chevrolet nu a anunțat prețurile noului Corvette Grand Sport.

via Chevrolet

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru