Îmbunătățiri pentru Chevrolet Corvette. Modelul american primește și o ediție limitată la 1.000 de exemplare

de Alexandru Monenciu
Joi, 10.06.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chevrolet anunță o serie de îmbunătățiri pentru celebrul Corvette. Americanii lansează și o ediție specială, limitată la doar 1.000 de exemplare.

A opta generație Chevrolet Corvette a debutat pe piață la începutul anului trecut. Pentru prima dată în istoria acestui model vorbim despre o configurație cu motor poziționat central.

Acum, celebrul model american a primit o serie de îmbunătățiri. Motorul V8 de 6.2 litri a fost revizuit, sistemul de alimentare cu benzină recalibrat, iar sistemul Active Fuel Management poate acum dezactiva cilindri (pentru un consum scăzut de combustibil) și în treptele inferioare.

În ciuda modificărilor, puterea unității rămâne neshimbată. Aceasta dezvoltă în continuare 497, sau 502 cai putere dacă este bifată evacuarea de înaltă performanță.

Totodată, paleta de culori a fost extinsă cu trei nuanțe noi: Gri Hypersonic, Caffeine și Portocaliu Amplify Tintcoat.

Ediția specială Chevrolet Corvette Stingray IMSA GTLM Championship este inspirată de mașinile de competiție Corvette C8.R. Producția va fi limitată la doar 1.000 de exemplare și toate vor fi bazate pe nivelul de echipare 3LT cu pachetul Z51 Performance.

Mașinile vor fi finisate fie în culoarea Galben Accelerate cu grafică gri, fie în nuanța Gri Hypersonic cu accente galbene.

Totodată, aceasta va fi echipată și cu mai multe elemente din fibră de carbon, inclusiv cu o aripă spate fixă. În habitaclu, pasagerii vor regăsi o tema Galben Strike sau Gri Sky Cool, scaune GT2, centuri de siguranță galbene și o placă numerotată.

via Chevrolet

Comentarii (4)

  • Cand nu esti in stare nici macar de un copy / paste corect:
    Chevrolet: It remains rated at 490 horsepower or 495 horsepower, with the available performance exhaust system
    Automarket: Aceasta dezvoltă în continuare 497, sau 502 cai putere dacă este bifată evacuarea de înaltă performanță.
    Automarket, de asemenea: via Chevrolet
    0 7
  • abia astept cele 3 sau 4 versiuni superioare ale corvette-ului. chiar si versiunea electrica
    3 0
  • netam-nissan
    pe cele o mie de bucăți ale ediției speciale le primește pe rând cu pâine și sare sau la grămadă p-un stadion?
    7 0
  • @nume: De astă dată n-au greșit nimic AM, valorile mai mici citate de tine fiind în ”hp” americănești și nu CP/PS europenești.
    În bhp (brake horse power) britanici ar fi și mai puțini cai, dar mă opresc aici că nu-s site de cultură auto.

    Strict ontopic, rămân la părerea că C8-ul nu mai e un Corvette ”veritabil”.
    R.I.P. deci, chiar dacă-i OK ca sportivă relativ accesibilă și are succes... exploatat prompt de speculanți (pe la noi văz că se vinde cu cca. 140.000 € - cale lungă de la cei 60K $ la mama lui din Kentucky.)
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru