Cota de piață a mașinilor electrificate s-a dublat și a ajuns la 11.6% după primele 4 luni

de Paul Cosma
Duminica, 23.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cota de piaţă a vehiculelor electrificate a ajuns la 11,6% din totalul vânzărilor, la finele primelor patru luni ale anului, aproape dublă faţă de aceeaşi perioadă din 2020, când se consemna o pondere de 5,5%, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Statisticile arată că, deşi s-a înregistrat o contracţie importantă a achiziţiilor de autoturisme, cele "verzi" au performat şi în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu un salt de 79,8%, comparativ cu primele patru luni ale anului anterior.

În acest context, se remarcă o creştere importantă în cazul autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%), raportat la perioada de referinţă.

Datele APIA arată că, în intervalul ianuarie - aprilie 2021, cele mai multe achiziţii noi de autoturisme “verzi” au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020.

De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 155,2%, la 462 de unităţi, în timp ce modelele electrice 100% au înregistrat o majorare de 59%, până la 501 exemplare.

În topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conducea, în intervalul analizat, Volkswagen - cu 153 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 56 de exemplare, BMW (51), Renault (36), Hyundai (30), Mini (28), Mazda (24), Nissan (22), smart (17) şi Opel (14).

În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota - cu 1.766 de unităţi, Hyundai (268), Ford (59), Lexus (49), Renault (23), Honda (21), Subaru (10), Kia (5) şi Suzuki (2).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz se află pe prima poziţie, cu 95 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare Volvo - cu 84 de exemplare, BMW (80), Renault (53), Ford (39), Mitsubishi şi Porsche (câte 23 de exemplare), Skoda (9), Volkwagen (8) şi Mini (7).

Potrivit sursei citate, la nivelul primelor patru luni din 2021, au fost comercializate 3.166 de maşini "verzi" noi, faţă de 1.761 de exemplare, în acelaşi interval din 2020.

Via Agerpres

Comentarii (40)

  • Neinteresant pentru romani.
    Ceva date cu Diesel SH?
    Ce oferte speciale au germanii pentru romani?
    Vedeti si voi ce se cauta cu adevarat in Romania.
    Plug-in hybrid??? Nu merita, mai ales ca Volvo e mai bine vandut ca BMW, clar sunt rapoartele manarite. Nu are cum. Spalati pe creier sunt unii :))
    Urmeaza la cuvant inexorabil, dan_grc, expertii in diesel.
    10 18
  • Ieri am avut prima experienta cu un EV, o Skoda Enyaq iV full. Mi-a placut enorm nu numai masina in sine cat si senzatia la volan. Clar ca viitorul este electric.
    11 16
  • @15:15
    Fanele,esti dus,tata!
    10 4
  • Din rechizitoriul clocotitor stalinist al mafiotului reiese, fără doar şi poate, că BMW este mai mult decât o marcă “ucigaşă” : un “duh rău”.
    Efectiv zilnic observi limpede că orice şofer de/cu BMW calcă în străchini (alea pe care le tot enumeră dumnealui, adică deja stardardizatele capete de acuzare civică). De altfel, am aflat (pe căi ocolite, inaccesibile tot mai curioasei “mainstream media”) că se va constitui o instanţă specială la JdA, care îi va arunca în cel mai fioros tartar pe “BMW drivers: the biggest jerks”. Până şi sodomiţii vor primi sentinţe mai suportabile.

    Deunăzi, am luat în cârcă un asemenea specimen şi m-am înfiinţat direct la uşa exorcistului de serviciu, cu speranţa absolut naivă că omul meu ar avea vreo şansă la clemenţa divină. Când colo, am fost expediat încă din prag, pe motiv de pandemie, pardon, de panerezie. Am încercat eu cu formula persuasivă clasică – “Părinte, trăim în democraţie, deci nu poţi să ştii aprioric!” – dar n-a fost chip să fiu înţeles. Aşa că n-am avut încotro şi i-am spus de la obraz nefericitului: “Conform Apocalipsei, cine este nedrept, să nedreptăţească încă! Prin urmare, înapoi la: depăşiri inefabil de periculoase, preluare babe pe capotă la zebră, parcare profană pe locuri de handicapaţi, înfigere metafizică în copaci şi stâlpi, drifturi intelectuale, liniuţe cu rigla, bătaie ca-n filme cu vatmanii, testare cu roţile a temperaturii apei marine – toate aceste manevre cu piţi pe post de copilot, auditor al înaltelor performanţe şi recompensator dincolo de uşa dormitorului – şi neapărat, ca un ritual de spovedanie, mătănii măcar săptămânale în faţa showroom-urilor Tesla, Volvo şi Lexus – în această ordine. Că poate asta o fi soluţia în cazul tău, ca să impresionezi instanţa specială…”.
    Apoi, între patru ochi: “Între timp, ia-ţi Porsche! Prietenii ştiu de ce”.
    12 3
  • @inexorabil
    Nu stiu ce indrugi acolo, dar nu vad legatura cu subiectul.
    Cat despre retarzii cu BMW uri:
    https://stirileprotv.ro/stiri/international/ce-patit-soferul-unui-bmw-care-a-fost-prins-de-32-de-radare-in-marea-britanie.html
    Suna cunoscuta clasa de retardati?
    Seria 7, dar fara asigurare si cu 2 anvelope uzate... Cocalar prost, un marlan handicapat ca multi altii.
    Masina proasta, condusa cu viteza pe ceata densa. Daca te loveste retardul fara asigurare, ce te faci Dorele?
    Il inviti la o bere ca are Seria 7 si trebuie apreciat pentru alegerea facuta ???
    6 11
  • cand mai faci teste din astea tati, fa si o plimbare de cel putin 2 ore prin Kaufland sau o tura pana la Lehliu, daca esti din Bucale, ca sa vedem daca mai esti zen si dupa aia. Atentie ca la Lehliu trebuie sa mergi cu 80 la ora ca sa te si poti intoarce.
    9 5
  • Fiule, daca tot imi spui "tati", ai si tu dreptatea ta. M-ai luminat. Vezi?! Pana si tu esti "electric". Iti doresc o saptamana zen....pe bune :)
    3 3
  • No name-ul de la 7.43
    Bă băieți, voi cand vă urcați în mașină vă uitați, au ba, la cat combustibil aveți? Fix așa și la electrice, te uiți dreacu sa vezi ce autonomie ai și îți faci un plan. Asta dacă te urci ca boul și nu îți faci și tu un program dinainte...
    După cum gandești cred că ai rămas de multe ori în pana prostului.
    8 4
  • ∆∆∆
    Da,ma,stau sa-mi fac planuri ca intr-o tara comunista unde e rationalizata benzina. Alte idei "interesante" mai ai? Totusi,ca sa nu faci pana prostului,afla si cat iolti consuma troaca electrica daca e frig afara sau foarte cald,sau poate vrei sa renunti la confortul asta?
    5 4
  • @no name, cred că ai vrut să scrii volți...
    Ce legătură or avea volții cu consumul, habar n-am. O mașina electrică consuma kWh/100 km. Aia cu volți e altă mancare de pește! Dar importanta e să-ți dai cu părerea. Nu?
    4 4
  • ∆∆∆
    "Iti" voiam sa scriu,greseala de tastare.Chiar azi citeam de unul care a avut o deceptie cu electrica,in realitate nu poti calatori cu ea nicaieri,iti planifici tot,mai ales iarna.
    5 1
  • ∆∆∆
    Masina e ok, doar ca sub 8C se simte foarte puternic scaderea autonomiei, chiar tragic as zice, adica n-as ave curaj sa merg de la Baneasa la Sinaia cu ea.
    In ultimul timp nu mai incarc decat acasa, pentru ca:
    - Kaufland s-au porcit cu cupoanele si trebuie sa mergi in fiecare saptamana la ei si un total de 500 lei cheltuiti.
    Problema este ca eu nu imi fac drum pana la Kaufland saptamana, ca asa a gandit o minte luminata.

    Ala s-a zis: mama, astia daca vin de 5x / luna, sigur sparg 2000 lei, ii fac pe micutzi.
    Eu spargeam 2000+ lei oricum la ei, dar cand doream eu, nu cand planifica ei, deci de 2 luni nu am mai trecut deloc pe la Kaufland si o sa ii evit special.

    - statia Rompetrol Chitila era cu erori de anul trecut, dar de 2 luni e scoasa din priza
    - statia Rompetrol Straulesti a mers 3 saptamani, apoi a murit. Dupa o luna au dus o statie noua, care a stat 5 zile in ploaie, apoi a disparut. Cert este ca statia veche e racordata si moarta.
    - statiile care inca mai merg (DN1 si Penny Otopeni) au abonati toti uberistii din Zona - si sunt multi.
    - statiile lidl pod Baneasa au fost toate dezafectate, cred ca s-au uitat pe factura si au lesinat. Solarul abia scotea 20 kW.

    Fiabilitatea este extrem de proasta la statiile astea DC, iar interesul pt intretinerea lor e 0.
    Mie imi ridica mari semne de intrebare chestia asta.

    Renovatio nu are concurenta, deci face bisnita cu kW, adica 1.9 lei/kW.
    EnelX sunt niste cretini, au umplut tara de statii Type 2, adica slow charge = nu le foloseste nimeni.

    Vestea buna este ca din ce in ce mai multe masini electrice vin cu incarcare CCS, iar Type 2 de 11 kW tinde sa fie universal.
    Inca cativa ani si vor baga Type 2 de 22 kW pe toate.

    Probabil vor aparea din ce in ce mai multe masini cu baterie de cca 100 kWh.

    100kWh pare sa fie o cifra limita, adica deja devine prea grea masina. Pe de alta parte, sa incarci cei 100 kWh, nu e funny la 2.3 kW si priza Shuko, si nici la 22 kW, tot nu e rapid.
    Cum e @ds cu planificatul ala?
    8 1
  • zen la patrat
    mai @ds, cand plec oriunde nu ma intereseaza cat combustibil am in rezervor ca incarc instant in 2 minute oriunde oricand. Ceea ce nu se poate spune despre electroaca unde daca nu-ti facu planuri mai ceva ca Rommel in desertul Libiei ramai in drum ca prostu.

    Uite ce patesti cu electroaca (min. 19.15):
    https://www.youtube.com/watch?v=9-E2GJW_8Vc

    sau aici (min. 27.29):
    https://www.youtube.com/watch?v=2hn31vLKgho

    Ha ha ha , a venit generatorul DIesel sa te incarce. Cat de amuzant!
    Mai curentatilor nu va mai saturati sa luati scatoalce din astea? Sau voi urmati fara de cracnire dogma si orice sacrificiu nu e indeajuns?
    9 5
  • Cum e cu planificatul? Păi zic că la peste 100 de stații în București e binișor, iar dacă pentru Baneasa - Sinaia, adică 115 km, ai emoții, înseamnă cu undeva e ceva în neregulă.
    1 7
  • Seriff
    E clar ca e o durere mare de cap cu incarcatul, cine vrea sa isi bata capul cu asa ceva n-are decat, in rest DIESEL-ul e baza!
    9 2
  • La Renovatio este 1,45 ron/KW, l fast charger este 1,9.
    Ieri mi-am incarcat masina la Lidl Baneasa, de ce bati campii?
    La Lehliu exista statie de incarcare.
    Am si masina electrica, si pe benzina. Am mers si iarna pana in Brasov, am mers si vara la mare. Da, iarna scade drastic autonomia dar nu exista nicio sansa sa ramai in pana prostului. Doar daca vrei. In rest, daca ai suficient IQ cat sa ai permis de conducere este imposibil sa ramai in pana prostului cu o electrica. Doar sa vrei
    3 10
  • @chiulasa
    Asta imi mai lipsea,sa ma opresc la Lehliu pe drumul vechi atunci cand ma duc la mare.Alimentez in Buc.,ii dau talpa cu Ac-ul pornit,ma si intorc cu aceeasi benzina in rezervor,in timpul asta,tu joci Sudoku in parcare la incarcat.
    9 1
  • Luminatilor: cel mai mult au crescut vanzarile de plug-in hybrid!
    Adica poti avea confortul unei masini cu ICE si sa incarci rezervorul in 2 minute si in acelasi timp sa fii ajutat de baterie fix prin orasele aglomerate, acolo unde troacele put mult si au consum exagerat.
    Deci astea cu comsumul mare iarna... dar la ICE e altfel??? Ce consum instantaneu aveti voi iarna cand motorul e rece mai inteligentilor? Cumva vreo 20-30 l/100 pana se incalzeste? Si prin orase, acolo unde stati pe loc, cam cat consuma troacele? Pe Valea Prahovei cand stau dieselurile in coloana cum e consumul?
    Daca era plina Romania de autostrazi ca in Olanda, Germania, Franta, mai intelegeam problema asta cu viteza, dar cand majoritatea trec prin 10 sate si comune ca sa ajunga undeva...e penibil sa te vaiti.
    Deci sa revenim.
    Care e problema cu plug-in hybrid daca full electrice nu sunt ok? Adica ai si posibilitatea sa alegi tu cand sa consumi bateria, si multe moduri de condus.
    Poti alege functia Hold si pastrezi bateria pentru cand ajungi prin oras. Iar la drum lung ai consum de diesel cu un benzinar PHEV, daca esti inteligent si il incarci.
    Vizitezi un oras sau te duci la cumparaturi, pui masina la incarcat cand ai plecat si cand revii e full. Nici nu trebuie sa cauti benzinarie. Eu am acasa "benzinaria", bag in priza si ma duc unde vreau. Deci super confort. Si la drum lung opresc unde vreau ca sa alimentez.
    Pornesc masina si nu pute acasa in garaj.
    Mult mai bine ca o putoare de diesel.
    Are functie de preincalzire sau racire.
    3 7
  • problema e ca un plugin e mai scump decat un ne plugin si pe langa faptul ca e mai scump performantele sunt mai slabe in general (consum, fiabilitate, dinamicitate cand bateria e pe zero, frane mai solicitate datorita greutatii screscute, etc.). Cam asta e problema. Sincer decat o strutocamila din asta mai bine un bev cinstit. Altfel ajungi ca norvegienii care isi iau pugin pentru ajutorul de la stat la achizitie si impozite insa merg tot timpul pe fosil ca le e lene sa isi incarce bateria.
    6 1
  • Pai stai ca nu inteleg: cum e mai scump daca norvegienii le iau? Adica aia sunt mai prosti si platesc mai mult pe ceva mai scump, dar care nu merita?
    Olandezii la fel, au reduceri la masini cu emisii scazute.
    Oare ei nu s-au luminat inca?
    Sincer, BEV nu merita ca nu au inca infrastructura.
    Deci clar strutocamila inca vreo 5 ani.
    Am deja de 5 in PHEV destul de greut si nu am probleme nici cu franele si nici cu discurile, masina e super stabila si super sigura.
    2 5
  • Esti analfabet functional sau ce?
    Nu scrie negru pe alb ca norvegienii primesc un consistent ajutor de stat si scutiri de impozite? Iar automobilele clasice au niste taxe uriase. La fel e si in Olanda.
    Nu suntem impotriva PHEV si nici a BEV si a nimanui. Toate isi au rostul lor si nu judec pe nimeni in functie de ce cumpara. Optiunea si banii lui. Insa atunci cand statul intervine in piata in cel mai comunist mod cu putinta da-mi voie sa-mi pun intrebari chiar cu riscul de a fi catalogat ca retrograd, inapoiat, etc.
    6 2
  • Seriff
    Eu nu vreau sa ma opresc la Lehliu, ar insemna sa ma abat de la drum si nici nu vreau sa stau sa caut statii pe aplicatii si nici nu vreau sa dau pe o masina electric de 2 ori mai mult decat pe una termica doar fiindca are baterie. Diesel este, a fost si ramane cea mai buna si practica solutie.
    8 4
  • Seriff
    Si pentru colegul care spunea ca din 10 articole 8 sunt despre electrice, pai e si normal, se numeste propaganda ECO, presa se stie ca primeste ordine politice, cum la tv s-a vorbit un an jumate' doar de covid, asa si aici, doar asa se pot vinde masinile alea, multa propaganda ECO media-tv, multe pomeni de la stat si taxarea masiva a celorlalte masini. Problema e ca nici asa nu vezi pe strada nici 1% masini electrice, e bine, lumea nu pune botul la vrajeala.
    9 2
  • Daca as fi analfabet functional nu mi-as permite masina asta, as fi la status de adus troaca diesel BMW din Germania.
    In al doilea rand deci tine de tara. Olanda si Norvegia sunt cu mult peste Romania la tot ce vrei tu: bunastare, infrastructura, educatie, tot ce vrei tu.
    Asadar, analfabeti functionali sunteti voi, care acceptati sa fiti prostiti si sa va imputiti cu jafuri diesel, rebuturile germanilor.
    4 10
  • @Seriff
    Depinde pe ce strada te plimbi.
    Poate pe la Tecuci pe ulita BMW Seria 5 diesel e cea mai cea sau VAG sh.
    Voi nici cocalarii cu BMW pe plaja si pe partii nu vedeti, dar sa mai vezi masini electrice pe strada? :))
    Dar ma intreb, oare cum deosebesti tu Dorel o masina plug-in hybrid de una cu ICE? Masina pe care o am, in afara de un capac extra pe aripa stanga fata nu are nimic deosebit de una cu motorizare Diesel sau benzina.
    Sunt sigur ca pun 2 modele unul langa altul si nu stii sa imi zici care e PHEV, dar sunteti multi inteligenti prin Romania.
    4 5
  • plina Romania de progresisti de 2 lei
    6 3
  • Seriff
    Eu am masina luata de noua din Ro, nu sh din Germania, dar si daca aveam sh din Germania ce? Care e problema, s-au trezit toti comunistii ca au o problema cu masinile sh, in toata lumea se vand masini sh, nu doar noi, fiecare isi cumpara ce isi permite sau ce vrea, de-aia e democratie.
    7 2
  • Seriff
    Sunt usor de deosebit masinile electrice fata de cele termice, pentru cine se pricepe cat de cat la masini, pentru Fanel si Edikk arata toate la fel.
    8 1
  • Seriff
    @Vali, chiar acum am pornit Diesel-ul, sper sa poluez cat mai mult, bafta.
    8 2
  • @seriff
    Desi ma indoiesc ca au, daca esti in garaj, inchide usa si tine motorul pornit vreo 15 minute. Stai si tu inauntru si bucura-te de mireasma.
    Eu sunt convins ca tu nu le poti deosebi.
    2 5
  • Seriff
    Dar de ce as face asta? Ce tu pui limba pe borne, sau bagi mana in priza? Ce legatura are una cu alta? Masinile emit noxe de 100 de ani si n-a murit nimeni, v-ati trezit voi acum ca nu mai puteti respira, desi vad ca respirati fara probleme, pe voi va deranjeaza de fapt ca in ziua de azi isi permite oricine masina si nu doar bogatii, va deranjeaza ca exista masini si la 500 euro, aia e de fapt problema voastra.
    7 2
  • @Seriff
    Pai daca esti asa convins ca nu e o problema, atunci tine putoarea departe de mine. Eu nu vreau sa miros ce iese la tine pe teava.
    Si daca masinile polueaza de sute de ani, asta nu inseamna ca nu trebuie sa evoluam. Tu ai calculator? Ai smartphone? Ei sa stii ca acum sute de ani nu erau.
    In curand o sa vrei sa ma convingi ca trenurile cu abur sunt mai bune decat cele electrice. Sau ca softul ala smecher de la VAG, BMW si Mercedes a fost facut special pentru binele omului, sa polueze troaca de 40 de ori mai mult, dar sa nu stii, ca asa e mai bine.
    Poate mai evoluati si voi, vedeti pe la nordici, pe la vestici, aia cum pot face autostrazi, cum pot avea o economie si un grad de bunastare mai ridicat. Luati exemple pozitive. Nu importati jafurile diesel de la ei, nu ardeti gunoaiele ca e mai ieftin in Romania si exportati paduri.
    3 7
  • Seriff
    Daca sa evoluezi inseamna sa dai 30.000 euro pe o masina care nu face nici 400 km cu un plin si pentru care iti trebuie 1000 de aplicatii si parcari de supermarket si mai stiu eu ce baliverne prefer sa raman in trecut.
    Daca nu iti convine ce iese pe teava mea muta-te in padure si lasa-ne. Diesel-ul inca se fabrica si se vinde bine, nasol nu?
    7 2
  • @seriff
    Daca ma uit putintel in trecut, telefoanele inteligente erau scumpe si televizoarele lcd sau led la fel.
    Acum si le permite oricine.
    Daca tie ti se pare ca dieselurile se vand bine, ori esti batut in cap ori nu stii se citesti.
    https://europe.autonews.com/automakers/diesel-decline-accelerates-incentives-push-electrified-models
    Se mai vinde prin tarile slab dezvoltate si cu multi limitati.
    Prin Olanda sunt sub 7%, Norvegia nu mai zic.... Pica vanzarile de diesel peste tot, de bune ce sunt.
    Lumineaza-te, stiu ca iti pasa doar de tine si restul nu conteaza, dar prin alte tari e destul de diferit.
    0 3
  • calmeaza-te. Ai dreptate. Cand preturile vor scadea, la fel cum au scazut si la televizoare si la telefoane, ne vom cumpara electroace fara numar. Deocamdata sunt scumpe si nepractice asa ca mai asteptam. Multumit acum?
    1 0
  • Seriff
    Edikk/ Fanel, care nici macar sa isi treaca user-ul nu sunt in stare, mai comparati mult masinile cu telefoane, televizoare? Ce legatura au? Nu vreti sa le comparam si cu masini de tuns iarba?
    Chiar daca ar fi ieftine, tot nu ar renta, pentru ca nu sunt practice, diesel nu e in scadere, e doar o propaganda puternica impotriva lui, oamenii tot diesel vor, e cel mai bun.
    1 0
  • @seriff
    Eu zic sa mai discutam in vreo 5 ani :))
    Deocamdata sunteti multi limitati prin Romania si nu e de condamnat, atat vedeti si puteti. De asta unii sunt departe si noi traversam tara de la est la vest prin comune si sate cu 50 km/h.
    Stati linistiti, votati pe cei ce fura si luati Diesel. Continuam pe drumul cel bun.
    0 2
  • Seriff
    Prietene, am 1100 autonomie la masina, tu cat ai la Zoe sau ce panarama de matiz ai? Daca ai 400 zi mersi, eu cand plec la drum nu imi planific traseul in functie de statii de incarcare, mi se rupe, plec si gata, tu cand stai la Kaufland in Constanta la coada sa se elibereze statia eu stau si beau o bere pe plaja. Asa ca tin sa te anunt ca limitat esti tu, esti limitat de o masina care te-a pacalit ca salvezi planeta stand mereu cu ochii pe cat % mai ai baterie.
    3 2
  • @seriff
    Asa mult imi place mie cand vad autonomii din astea de cate 1000 km, ma amuz nespus. Banuiesc ca si conduci continuu tu 1000 km si de asta nu poti trai fara autonomie de 1000 km.
    Stau linistit si eu, am Plug-in hybrid. Nu am 1000 km autonomie, doar vreo 700. Nu am ramas niciodata in pana, ma descurc.
    Masinile electrice se adreseaza celor care si le permit, nu sunt pentru oricine.
    Ca fost posesor de 3 masini cu motor diesel si vreo 2 benzinare, iti spun sigur ca nu ma voi mai intoarce niciodata la ele. Am de 5 ani PHEV si nu ma pot plange nici de range si de nimic altceva. Urmatoarea tot PHEV va fi.
    0 1
  • Seriff
    Phev e altceva, nu e full electric, dar totusi poti sa pleci oriunde cu el pentru ca ai benzinarii peste tot, nu stai sa cauti statii, asta e problema, nu neaparat autonomia, la motocicleta de exemplu ai maxim 300 km autonomie, dar nu ai griji fiindca alimentezi de oriunde.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru