Drivetest Kia Ceed

1.6 Diesel Turbo (CRDi) 136CP Man6 Best
Kia Ceed zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 25.06.2018
Fără apostrof și fără inhibiții

În basmele copilăriei, Făt Frumos creștea într-un an cât alții în zece. În viața reală, erai un student super dotat dacă reușeai să faci doi ani de facultate într-unul singur.

Capacitatea asta de a arde niște etape poate fi văzută ca o super putere, însă ea provine în majoritatea cazurilor dintr-o muncă asiduă și o dorință constantă de a ajunge în vârf.

În 2007, Kia pornea pe un drum necunoscut în Europa. Avea în buzunar doar un designer german care lucrase pe la Audi și cunoștea preferințele publicului european: Peter Schreyer. Nimeni nu s-ar fi gândit atunci că marca sud-coreeană va ținti atât de sus.

Tuturor ni s-a părut că de Volkswagen Golf nu se atinge nimeni. N-au reușit ei Ford Focus, Opel Astra sau Renault Megane, darămite o Kia.

La 12 ani de atunci, Kia a vândut 1.3 milioane de unități Ceed și s-a apropiat destul de mult de Volkswagen Golf prin modul natural în care se conduce. Nu e încă în vârful piramidei, dar putem spune că în 12 ani Kia Ceed a ars multe etape și s-a maturizat mai repede decât au făcut-o modele compacte cu renume.

În 2018, noul Ceed a scăpat de apostroful care-i complica numele și de inhibițiile unui model văzut până nu de mult ca un outsider.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Testul internațional, desfășurat în sudul Portugaliei, mi-a oferit ocazia să mă aflu la volanul a două dintre versiunile cu care Kia Ceed va ajunge în România. Prima a fost unitatea pe benzină de 1.4 litri, turbo, proaspăt adăugată gamei lui Ceed. Are 140 de cai putere și un cuplu generos de 242 de Nm. Este rafinată și are resurse bune, suficiente, exploatate foarte bine cu ajutorul unei cutii automate cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte, care schimbă liniar și te păstrează în plaja de cuplu, mai ales în modul său Sport.

Cea de-a doua versiune testată este și cea despre care voi vorbi în acest test, întrucât am petrecut ceva mai mulți kilometri împreună. Este vorba despre motorul diesel de 1.6 litri, cu patru cilindri, care dezvoltă 136 de cai putere. Kia susține că a revizuit intens agregatul, tocmai pentru a fi conform cu noile norme de poluare: Euro 6d Temp.

Motorul diesel vine la pachet cu un cuplu motor de 280 de Nm, disponibil pe una dintre cele mai generoase plaje de turații din segmentul compact. Adică între 1500 și 3000 de rotații. Poate mi-aș fi dorit ca el să treacă de pragul de 300 de Nm, dar pentru nevoile unui familist și al unui utilizator normal, cei 280 de Nm vor fi suficienți. Ajunge la 300 de Nm doar dacă optați pentru o cutie automată.

Există destule resurse pentru depășiri pe drumuri naționale și pentru o rulare decentă pe autostradă. Dincolo de 130 de km/h, impulsul accelerației nu are un corespondent prea bun sub capotă, pentru că totul se întâmplă mai lent.

Exploatarea resurselor se face cu ajutorul unei transmisii manuale cu șase rapoarte. Este o cutie etajată ceva mai lung, pentru a favoriza consumul, destul de precisă și cu o timonerie tipică unei compacte fără pretenții sportive.

Antifonarea dieselului s-a îmbunătățit, însă nu reușește să te izoleze de spiritul gutural specific. Dincolo de 2500 de rotații el își face simțită prezența în habitaclu. În plus, la repornirea sistemului start-stop, la semafor, are o ușoară vibrație.

Fără îndoială, pentru cei care apreciază rafinamentul, motorul pe benzină este mult mai indicat. Și nu se vor simți deloc mai puțin rapizi decât cei care preferă dieselul.

Consum

Majoritatea românilor care vor alege versiunea diesel o vor face, bineînțeles, din rațiuni economice. Se vor gândi la consumul redus pe care îl promite un Ceed cu motorul 1.6 CRDI. Și vor avea dreptate, pentru că oricât de mult am chinuit cei 136 de cai putere pe șoselele și autostrăzile din Portugalia, consumul lui Ceed s-a încăpățânat să nu sară de 7 litri/100 de km.

Versiunea 1.4 turbo benzină de 140 de cai putere a fost ceva mai gurmandă. Traseul a presupus mai multă autostradă, dar și regimul de exploatare a fost ceva mai moderat. La final, computerul de bord a indicat 7.8 litri/100 de kilometri. Deci diferențele nu au fost foarte mari.

Revenind la dieselul de 136 de cai, în fișa tehnică, Kia promite un consum mediu cuprins între 4 și 4.3 litri/100 de kilometri. Valorile acestuia depind de echipare și de dimensiunea jantelor. Spre exemplu, versiunea de top, testată de mine, încălțată cu jante de 17 inch și anvelope Michelin Pilot Sport 4, va consuma 4.3 litri/100 de kilometri.

Rivalii din segment, unii dintre ei cu valori de 150 de cai putere și peste 300 de Nm, oferă valori de consum chiar mai mici decât Ceed. Diferențele de 0.1 sau 0.2 litri/100 de kilometri sunt însă insesizabile în traficul de zi cu zi, fiind vorba mai mult de o statistică. E de reținut doar că ceilalți mențin un consum mai redus sau aproape la fel de redus cu mai mulți cai putere.

Performanţe

O parte dintre cei care au apucat să se urce la volanul unui model Hyundai sau Kia, fie că a fost vorba de un SUV, de un hatchback sau de o berlină, au declarat că nu simt nivelul de putere înscris în fișa oficială. Poate de aceea modelele Kia nu au fost considerate niciodată atleții segmentului din care fac parte și nici nu au oferit cele mai bune performanțe.

Noua generație Kia Ceed promite un sprint de la 0 la 100 de km/h în 10.2 secunde și o viteză maximă de 200 de km/h. Sunt valori decente, care vor mulțumi familiștii, nicidecum sportivii.

Dacă ne uităm în segment la versiunile comparabile ale rivalilor, unele dintre ele cu 150 de cai putere, vom observa că diferențele sunt notabile. Sunt aproape două secunde între Ceed și rivali, mai ales dacă ne referim la Golf și Leon. Doar Renault Megane pare a fi aproape la fel de lent, deși, chiar și el face 0-100 de km/h în 10 secunde.

Bineînțeles, Kia Ceed nu este lăsat singur la acest capitol de fratele său de concern, Hyundai i30, care oferă un timp de accelerare similar, adică tot în 10.2 secunde.

Interior

Interiorul noului Kia Ceed a crescut din punct de vedere al calității percepute. Lucrurile s-au mai înmuiat, în mare parte plasticul. Iar asta e bine. Pentru că pe planșa de bord avem acum un plastic moale și prietenos. Aspectul său pare în continuare auster, din cauza texturii ușor depășite de vreme.

Kia parcă a simțit asta și a condimentat totul cu mult plastic negru lucios și cu multe inserții cromate. S-a schimbat și aspectul butoanelor, un detaliu mărunt, dar important când vrei să înviorezi ambianța din interior.

Într-o lume auto obsedată de ecrane tactile, Ceed păstrează în continuare butoanele și nu caută să renunțe la ele, așa cum se întâmplă în cazul altor mărci. Tocmai asta face ca ergonomia să fie exemplară, mai ales în dreptul climatizării. Butoanele sunt ușor de citit și pe volan și pe planșa de bord. Cu toate astea, și eu și restul jurnaliștilor români prezenți la eveniment am observat un detaliu destul de enervant: iluminarea butoanelor de climatizare care indică gradele Celsius este abia perceptibilă pe timp de zi.

Scaunele au o susținere laterală bună și pot fi îmbrăcate în stofă, piele sintetică și piele naturală. Volanul și levierul vin, de asemenea, îmbrăcate în piele.

Spațiile de depozitare s-au înmulțit și ele, clienții beneficiind acum de o zonă dedicată telefoanelor mobile chiar la baza planșei de bord. Tot aici există și un raft special pentru încărcarea prin inducție a telefoanelor mobile. Consola centrală are spațiu generos pentru sticle, cotiera este adâncă, iar în portiere încap sticle destul de mari.

Spațiul pasagerilor este și el îmbunătățit. Kia susține că, pe bancheta spate, noul Ceed oferă cel mai mare spațiu din segment la nivelul umerilor. N-am probat asta, dar pot să vă spun că la nivelul picioarelor Ceed încă nu se apropie de Golf. E o diferență perceptibilă chiar și vizual.

Cu toate acestea, spre deosebire de Golf, tunelul central este coborât și nu incomodează un al treilea pasager așezat pe locul din mijloc. Spațiul la nivelul capului este și el generos.

În portbagaj, Kia Ceed promite cu 15 litri mai mult decât vechiul model. Cei 395 de litri sunt generoși, fiind peste ce oferă în acest moment Volkswagen Golf. Nu poate depăși însă rivali ca Peugeot 308 și Honda Civic.

N-am uitat nici de antifonarea habitaclului. E ceva mai bună, s-au făcut multe modificări, dar tot există un zgomot de vânt la 110 de km/h. Kia susține că la 110 km/h zgomotul perceput la interior a fost redus cu un decibel. Am ciulit urechile, dar e greu să depistezi decibelul ăla lipsă. Zgomotul la rulare vine însă și din partea anvelopelor sportive, instalate pe jantele de 17 inch.

Preţ de achiziţie

Kia a avut întotdeauna doi ași în mânecă: garanția de 7 ani sau 150.000 de kilometri și prețurile accesibile. Până în acest moment, știm că garanția de 7 ani se va aplica și noului Ceed. Rămâne de văzut care va fi prețul modelului pe piața din România.

Primele exemplare vor fi livrate spre sfârșitul lunii iulie, ceea ce înseamnă că prețurile vor fi publicate în perioada imediat următoare.

Potrivit oficialilor Kia România, noul Ceed ar urma să fie mai scump decât vechiul model cu numai câteva sute de euro. Dacă ne uităm la prețul de pornire al vechiului Ceed, adică 14.200 de euro, putem presupune că aceeași versiune de bază, adică motor de 1.4 litri și 100 de cai putere, nu va depăși pragul de 15.000 de euro.

Dacă ne uităm în segment și judecăm după prețul de pornire al rivalilor, vedem că Ford Focus pleacă de la 16.000 de euro, fratele Hyundai i30 de la 16.200 de euro, Mazda3 de la un surprinzător 15.300 de euro (tot pentru versiunea de 100 CP), Opel Astra fix de la 15.000 de euro, iar Peugeot 308 de la 14.300 de euro. Însă, acesta din urmă, are ca motor de intrare în gamă un benzinar de numai 82 de cai putere.

Rămâne o nucă greu de spart Renault Megane, care pleacă de la numai 14.500 de euro în versiunea benzină de 115 cai putere. Culmea, și Seat Leon se va dovedi la fel de greu de bătut, pentru că are un preț de 14.500 de euro, e drept pentru un motor aspirat de 86 CP.

L-am lăsat la urmă pe etalonul segmentului, pe Golf-ul de un litru turbo și 110 cai putere, versiunea de intrare în gamă, etichetată la 15.800 de euro. Un preț periculos pentru Ceed, având în vedere că vorbim de un motor turbo și de mai mult cuplu.

Siguranţă

Kia a știut că Ceed trebuie să fie o mașină cu cinci stele EuroNCAP pentru a intra în grațiile europenilor. Nu a fost testat încă de organismul internațional, dar promite să facă față provocărilor cu cele șapte airbaguri oferite standard, cu ABS-ul și ESP-ul din dotare, cu senzorii de presiune în pneuri, cu frânarea automată de urgență, cu asistentul pentru menținerea benzii de mers și cu monitorizarea unghiului mort.

Potrivit Kia, noul Ceed este o compactă care oferă rulare autonomă de nivel 2, mulțumită sistemului de urmărire a benzilor de circulație. Acesta nu doar că păstrează distanța față de mașina din față între 0 și 130 de km/h, dar poate ține Ceed pe banda sa de rulare, cu condiția ca șoferul să aibă mereu mâna pe volan.

Ţinută de drum

Spuneam mai sus că, odată cu noua generație, interiorul s-a mai înmuiat. Când vine însă vorba despre ținuta de drum, totul a devenit ceva mai țeapăn. Kia încearcă o repoziționare în Europa, odată cu lansarea brandului său de performanță N. Expertiza acestuia se vrea a fi folosită la nivelul întregii game. Nu doar versiunile sportive vor oferi o ținută de drum sportivă, ci și modelele de serie.

Este și cazul lui Ceed, care a lăsat în seama rivalilor francezi ținuta de drum dezlânată, orientată mult spre confort. Compacta sud-coreenilor vine cu o suspensie revizuită, independentă pe ambele punți, menită să planteze mai bine mașina pe asfalt. Arcurile față au fost rigidizate cu 40%, iar cele spate au devenit ușor mai relaxate.

Combinația asta se simte destul de bine pe șosea. Ceed e o idee mai rigid, însă nu inconfortabil. Dar, de departe un detaliu extrem de important, este izolarea fonică a trenului de rulare, care nu mai transmite atât de mult zgomot la trecerea peste denivelări.

Caracterul subvirator este și el ceva mai bine ținut în frâu, iar ruliul redus considerabil. Aderența se păstrează bine, asta și mulțumită anvelopelor Michelin Pilot Sport 4, cu care vin încălțate din fabrică jantele de 17 inch.

Pentru a ne demonstra cât de mult s-a schimbat fața lui Ceed, Kia ne-a organizat chiar și o incursiune pe circuitul de la Portimao. Acolo am putut exploata versiunea 1.4 turbo de 140 de cai putere în compania unui instructor. A fost plăcut și a fost o experiență utilă, care mi-a arătat cât de mult a evoluat ținuta de drum. Nu vă gândiți că Ceed este acum cea mai sportivă expresie din segmentul compact, dar, poate, generația viitoare se va apropia periculos de etalonul Ford Focus.

N-am terminat. Am lăsat pentru final un detaliu pe care eu l-am apreciat tare mult. Direcția. E o diferență reală, sesizabilă, față de ce experimentam pe vechiul model. Ea este cu 17% mai precisă și simți asta de fiecare dată când forțezi lucrurile. Pe versiunile cu automată există și un mod de rulare Sport, care întărește și mai mult direcția.

Vizibilitate

Kia Ceed nu pune probleme la acest capitol. Luneta este destul de lată și îți oferă acces la informațiile din spate. Oglinzile laterale sunt bine proporționate, iar primul rând de montanți este destul de aplecat. Stâlpul de pe partea șoferului incomodează ușor în virajele strânse.

Tehnologie

Odată cu lansarea noului Ceed, Kia face o afirmație curajoasă. Sud-coreenii susțin că modelul lor compact este printre cele mai tehnologizate din segment. Cu atâta tehnologie în jur, inclusiv pe ceilalți rivali, n-aș putea să îi cred pe cuvânt.

Ca să fie acoperiți, asiaticii promit un opțional cu care nu se pot lăuda foarte mulți rivali: scaune ventilate pentru pasagerii față. Bineînțeles, ele pot fi și încălzite. Bonus, există încălzire și pentru bancheta spate.

Sistemul multimedia este oferit cu o dimensiune de 7 inch în standard și 8 inch opțional. Meniul este simplu de utilizat, funcția tactilă nu oferă întârzieri perceptibile, iar navigația se mișcă bine și oferă indicații bune. Ea este furnizată de Tom Tom și poate livra indicații prețioase despre trafic sau despre benzinăriile de pe rută.

Pentru cei care caută să își împrietenească rapid telefonul mobil cu mașina, Ceed garantează suport Apple Carplay și Android Auto. Pe lista de dotări opționale există un sistem audio JBL care se aude destul de bine, faruri cu LED, un asistent la parcare și o cameră de marșarier cu o calitate destul de slabă a imaginii. Pe varianta break a noului Ceed, clienții pot comanda, pe lângă accesul și pornirea fără cheie, și o deschidere electrică de tip „mâini libere” a hayonului.

Design

Spuneam la începutul testului că cei de la Kia au plecat la războiul din clasa compactă doar cu un designer experimentat. Pare puțin, dar asta i-a ajutat foarte mult, pentru că marca sud-coreeană a încercat să fie curajoasă atunci când toți ceilalți au devenit plictisitori. Designul atrăgător le-a adus celor de la Kia o mare parte din cei 1.3 milioane de clienți.

Bineînțeles, a contat și prețul accesibil, dar și garanția de 7 ani sau 150.000 de kilometri, transferabilă, prezentă și pe noul model.

A treia generație Kia Ceed continuă tradiția și mizează în continuare pe un design capabil să seducă o mare masă de oameni. Mașina a preluat influențe clare de la hit-ul Kia Stinger. Grila frontală „tiger nose” este dublată acum de un set de blocuri optice agresive, care dispun în standard de semnătura luminoasă LED denumită Ice-Cube. Încă mai cred că seamănă cu semnătura luminoasă a celor de la Porsche, dar e doar un punct de vedere subiectiv, pe care mi-l asum în totalitate.

Posteriorul este ceva mai cuminte, dar vine cu un detaliu estetic important, oferit în premieră. La pachet cu LED-urile față diurne, există și LED-uri posterioare diurne. Adică LED-urile stopurilor vor fi aprinse și pe timp de zi, în același timp cu cele față.

Gama de culori de caroserie este destul de vie și include nuanțe de roșu și albastru. Nu lipsesc nici gri-urile, iubite de publicul din Vest, ceva mai conservator. Nuanța de caroserie a mașinii de test se numește Blue Flame. Jantele pornesc de la 15 inch cu capace pe versiunile de bază și ajung până la 17 inch, cu două tonuri de culoare, pe versiunile de top. Sincer. mi-aș dori ca pe viitor oferta să crească și cu jante de 18 sau 19 inch.

Nu ne-a placut

  • Vibrațiile și antifonarea dieselului
  • Plasticul din zona inferioară a bordului
  • Lipsa unor jante mai mari de 17 inch
Date tehnice - Kia Ceed 1.6 Diesel Turbo (CRDi) 136CP Man6 Best
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1598
Lungime mm
4310
Putere maxima CP (rpm)
136 (4000)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
280 (1500)
Inaltime mm
1447
Viteza maxima km/h
200
Greutate kg
1313
Acceleratie 0-100 km/h s
10.2
Ampatament mm
2650
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
395
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Kia Ceed

Ultimele teste

Comentarii (27)

  • wolteanoo
    @automarket la ce ar fi utile niste jante mai mari de 17 inch pe o masina compacta?
    64 1
  • @wolteanoo Chiar si 17 e prea mare pt o masina de clasa asta si de putere mica. Trebuia sa se gaseasca ceva de trecut la "nu ne-a placut", nu? :))
    40 1
  • someone
    daca la profil cel de-al treilea geam nu ar fi triunghiular ci dreptunghic, masina ar semana foarte mult cu un a3 sportbreak....sau un minicombi.
    interiorul e simplu , decent dar mai ales functional, si nu ai nevoie de cunostinte extinse de IT ca sa il folosesti.
    @ wolteano, avand in vedere ca modelul corsa opc poate veni si cu jante de 19 , intrebarea ta pare gresit directionata spre clasa compacta. dar sant de acord cu tine. clasele au crescut atat de mult, incat pe o clasa mica jantele de 17 par normale
    3 17
  • Florin
    Sunteti siguri ca fratele de concern care ar trebui luat in calcul e i20? ca mai degraba i30-ul are specificatii similare.
    16 1
  • @liviu @wolteanoo

    Să știți că n-am căutat nod în papură, dar e păcat de designul general, agresiv, sportiv al mașinii. Ar fi completat mai bine exteriorul. Cât privește utilitatea, Opel, Volkswagen, Seat, Ford și celelalte mărci de ce oferă mai mult de 17 inch?

    @Liviu

    Pe i30 l-am luat in calcul. S-a strecurat un typo. Multumim de sesizare.
    6 13
  • @bogdanm Ofera pt ca lumea care nu stie, cumpara pt ca "ce e mai mare, e mai bun". Cat timp are aderenta suficienta, orice crestere a marimii rotii nu face decat sa dauneze performantei si consumului.
    23 0
  • Jante mai mari de 17"?! Eu cred ca pe editorii de la Automarket ii cam dau afara banii din casa.... o persoana care isi va lua o compacta de buget, nu va fi de acord sa dea 700+ pe un cauciuc (bun) de 18" sau 19". Jantele mai mari de 17" pe compactele (nesportive) sunt mofturi inutile.
    36 3
  • Foarte faina masina...sunt sigur ca vor avea vanzari mari. Nu pricep de ce ati pus la ce nu v-a placut faptul ca nu exista jante mai mari de 17. Mie mi se pare chiar foarte mari cele de 17 avand in vedere dimensiunea masinii...plus ca nu asta e e masina de cocalari...zic eu.
    27 2
  • andrei
    Masina merita cand era mult mai ieftina, in ciuda faptului ca nu era la nivelul celorlalte compacte (antifonare slaba, zgomot de vant ca la toate japonezele/asiatice, suspensie rigida, probleme la bielete care cedeaza repede, plastic de slaba calitate, ergonomie slaba, cutie lunga, schimbator imprecis samd) Atat de aproape de Golf nu are nici cea mai mica sansa si nu isi merita banii.
    16 21
  • P-afară îmi pare mai reușită decît fratele i30 (repet, după mine un A3 mai abordabil), deși nu-s de ocolit unele asemănări cu el, plus noul A-Klasse (profil, spate).

    E cumva normal, Peter Schreyer - ex-Audi - fiind supervizorul designului Hyundai + Kia (cred că d-aia are și salariu dublu la coreeni. :-))
    A nu se uita însă că francezul Gregory Guillaume - *chief designer at Kia Motors Europe* - a... aprobat măcar forma finală, dacă nu a și conceput-o.

    Mașina nu-i rea, ca stil / tehnologie, dar nici de top în segment fiindcă nu vine cu nimic remarcabil în sens de revoluționar. În afară de fiabilitate ce-i drept - atuul garanției extinse îi va asigura deci în continuare creșterea vînzărilor.
    33 5
  • decat jante mai mari de 17 mai bine un portbagaj mai incapator .
    12 0
  • Denaturare
    Nu inteleg cum puteti favoriza atat de mult ternele (sa nu spun anostele) masini Golf si Leon denaturand adevarul legat de acceleratii. De ce comparati cu variantele de 2.0 TDI si 150 CP si nu cu 1.6 TDI? Pentru ca acolo Golf si Leon fac suta in 10.7 s iar Ceed in 10.2 s. Motorul de pe Ceed este de 2000 cc cumva?
    27 12
  • Au pus chestia cu ad blue?Am citit parca atat pe diesel cat si pe benzina au adaugat acest sistem cu ad blue.Sunt curios de consum(ad blue ) /nr de km.
    4 4
  • @Denaturare
    Versiunea 1.6 TDI a lui Golf și Leon se compară cu versiunea 1.6 CRDI de 115 cai putere a lui Kia Ceed.

    @12:11
    Da, dieselul va fi oferit cu AdBlue și se va supune normelor de poluare Euro 6d Temp. Încă nu am aflat intervalul la care este necesar un refill.
    6 2
  • @Denaturare: Ba, se pot compara bine-mersi compactele VAG 1.6 TDI (116 CP) cu dieselul Kia superior doar pe hîrtie (136 CP).
    ...Fiindcă Leon-ul - cu 20 CP mai *slăbănog*, dar și 53 kg mai ușor - face suta-n 9,8 s, iar Golful (aproape la fel de greu ca Ceed) în aceleași 10,2 s.

    Coreenii mai au deci destul de învățat de la nemți la capitolul motoare. Unii or să spună că și la trucarea lor-softurilor, :-) dar nu (mai) e cazul.

    În orice caz, pentru mine persistă impresia - subiectivă, dar și confirmată prin unele cifre - că din hergheliile cailor coreeni (inclusiv la noile benzinare turbo) lipsesc destui la apelul piciorului drept. Ori sînt poate *împiedicați*, să nu fugă de sub capotă?! ;-)
    30 7
  • Acceleratia este data de puterea pe intreaga plaja de turatie nu doar puterea maxima.
    CRDI ul de la Kia de 136hp are aceeasi putere ca TDI-ul de 115hp la turatii mici si medii si din acest motiv are tot 10.2 sec 0-100hm/h.
    Probabil se tureaza cu vreo 500rpm mai mult si de aici are puterea MAXIMA mare.
    In realitate crdi ul nu e cu nimic mai prejos comparativ cu TDI-urile din contra.
    12 8
  • EXCELENT RAPORT CALITATE-PRET-GARANTIE.
    15 3
  • @Kirotractor

    Exact. Nu ești singurul care spune asta. De aceea am și scris în test că există o impresie subiectivă potrivit căreia ce apare în talon nu se simte și în accelerație.
    „O parte dintre cei care au apucat să se urce la volanul unui model Hyundai sau Kia, fie că a fost vorba de un SUV, de un hatchback sau de o berlină, au declarat că nu simt nivelul de putere înscris în fișa oficială.”
    15 6
  • HERGHELIA COREANA E OBOSITA .NUMAI CEA BAVAREZA E MULTUMITOARE PENTRU ROMANICA.
    17 13
  • O mașină corectă, chiar interesantă pe unele domenii, dar care nu poate depăși nivelul mediu al clasei compacte. Coreenii nu au reușit încă să transmită la roți toată puterea motoarelor pe care le-au dezvoltat aspecte pe care l-am constatat la mai multe modele ( I30, Kona, Stonic ) iar la acest aspect se adaugă și vibrațiile destul de puternice la motorizarea 1.0 precum și consumul ridicat la ambele motoare ( 1.0 și 1.4 ) . Păcat dar aceste slăbiciuni vor cântări greu pentru o parte dintre cumpărători.
    10 3
  • Exemplu concret în sprijinul doar aparentului subiectivism de mai sus: în ultimul comparativ ams cu VW Arteon 2.0 TSI (280 CP, 350 Nm / 1600 rpm),, Stinger-ul 2.0 Turbo (255 CP, 353 Nm / 1.400 rpm... pe hîrtie) atinge suta-n 7.6 s - cu 1.6 s mai mult decît valoarea oficial comunicată (6,0 s.).

    Cele 5,7 s reușite de VW Arteon pt sprintul 0-100 nu-s deci justificate prin cuplul max.... mai mic:-) și dezvoltat la turație mai mare.
    Excluzînd și masele proprii f. apropiate - efectiv măsurate - rămîne o singură prezumție credibilă, tip *ghici ciupercă-ntr-un picior.* :-)
    18 11
  • @Kirotractor..curios, in testele nemtilor are 7.6s, in alte teste, non-nemtesti are 6.9s..dubios, dubios. acum, cine mai pune botul la ceva scos de nemti e treaba lui.

    Acum ca sofer de 1.6 T-GDI 7DCT pot spune ca plecarea de pe loc e intr-adevar mai greoaie, si aici e vina cutiei dublu-ambreiaj, insa odata cu trecere in a 3-a lucurile se schimba total si cei 177CP se simt.
    9 6
  • @ZET: Recent, adică aproape simultan cu comparativul Stinger-Arteon au fost confruntate-n ams și Hyundai i30 (versiunea non-performance de 250 CP) cu VW Golf GTI (235 CP, mai ușurel însă.) Rezultatul: victorie i30 !

    Asta, apropo de obiectivitatea nemților - care-ți pot garanta că (măcar) la măsurători sînt 100% onești, după ce am lucrat cu ei destui ani (n.b. la testele importante asistă și reprezentanți ai producătorilor.)
    OK, un grad de șovinism e decelabil și la unii dintre ei cîteodată, dar depunctările concurenților *incomozi* le fac la capitole subiectiv evaluabile.

    Strict ontopic - Kia adică: nici cele 6,9 s pomenite de tine nu-s strălucite. Părerea mea e că timpul 0-100 oficial comunicat pt Stinger 2.0 T-GDI e doar o manevră de marketing, i30N de ex. - cu practic același motor, dar cu 300 kile mai ușor -, fiind anunțat cu 6,4 s.
    ...Timp pe care-l și realizează, culmea (și-or păstra Hyundai ce-i mai bun pentru ei și dau surorii mai sărace Kia rebuturile?! :-))

    În fine, nu-i loc de analize aprofundate, că problematica-i prea complicată pentru rubrica de comentarii. Și, oricum, sprintul 0-100 km/h îmi pare un criteriu secundar în alegerea unei mașini, timpii de repriză plus multe alte chestii fiind mai relevante-n viața reală.

    P.S. Probabil că ai 1.6 T-GDI-ul pe Sportage (70-80% din vănzările Kia în România). Deși nu consumă puțin dacă-l calci, e un motor excelent - pe care l-aș prefera și eu diesel-ului echivalent ca putere (ales majoritar de români.).
    12 4
  • bogdan123445
    Buna ziua! Nu inteleg de ce atatea teste cu masini cu motorizare diesel, desi este o tendinta europeana de trecere la masini pe benzina, hybrid si electrice. Noul kia ceed si test cu motor diesel, de ce?
    In prezent daca te duci in Germania si treci prin Frankfurt iei amenda daca ai diesel.
    Multumesc!
    9 3
  • @bogdan123445, cu ce te deranjeaza atatea teste cu motorizarile diesel? Ti se pare ca un motor pe benzina nu polueaza deloc?!

    Dar de ce? Pentru ca motorizarile diesel moderne consuma putin, ofera cuplu si sunt destul de ECO. Ele inca sunt cautate si apreciate de cumparatori.

    Poluarea mare o fac toate rabele si rablele mai vechi de 10-15 ani, indiferent ca sunt diesel sau benzina.
    Restrictia la care te referi tu din Frankfurt se aplica pentru toate masinile care nu indeplinesc normele Euro 4!

    Dar ce faci TU pentru a proteja mediul, in afara de a sta la TV si a te minuna de ce masuri minunate ia UE pentru noi si de a visa la masini electrice?
    1) Colectezi selectiv gunoiul de acasa?
    2) Aduni gunoiul de pe strada, din padure, de pe malul apelor cand vezi ca altii au lasat mizerie?
    3) Esti atent sa nu lasi gunoaie in urma ta?
    4) Folosesti produse de curatenie care nu sunt toxice pentru mediu inconjurator?
    5)Preferi mersul pe bicicleta, pe jos, transportul public pana la servici, in detrimentul masinii?
    6) Ti-ai vandut/casat vechea masina si ti-ai cumparat una noua Euro 6, moderna si care sa consume putin?
    6 19
  • Anonim
    In ultimul numar al revistei de casa VW Auto Bild la un test comparativ a iesit pe primul loc in fata Golfului ! Asta spune multe despre masina asta daca pana si fanaticii WV de la Auto Bild o plaseaza pe primul loc .
    5 1
  • Andrei
    As vrea ca tu, cel ce ai scris acest articol, sa iti pui jante de 19" pe o astfel de masina, sa o conduci in traficul din bucuresti si sa revii cu pareri.
    Cum pot eu sa imi fac o parere despre o masina si sa am incredere intr-un astfel de articol cand un specialist in domeniul auto ca Bogdan Mirica noteaza in categoria "nu ne-a placut" faptul ca masina nu are jante mai mari de 17 inch, 18, poate chiar 19".
    8 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru