Filosofia Tesla, diametral opusă de cea a suedezilor de la Volvo: "Nu ne vom asuma responsabilitatea accidentelor produse de mașinile noastre autonome"

de Mircea Meşter, Foto: Dreamstime.com
Luni, 24.10.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
După ce Volvo a nunțat prin vocea CEO-ului companiei că își va asuma responsabilitatea pentru orice accident produs de mașinile autonome cu sigla mărcii "pentru că asta e ideea", Elon Musk anunță că poziția Tesla e complet opusă: "Asigurarea va acoperi daunele accidentelor"

Cine își va asuma responsabilitatea atunci când o mașină autonomă va provoca un accident? O întrebare la care constructorii auto s-au ferit să dea răspunsuri clare până în acest moment, singurele poziții foarte clare venind din Suedia și din SUA, acolo unde Volvo și Tesla Motors pregătesc noile generații de sisteme de pilotaj autonom pe propriile lor modele. Singura problemă: cei doi constructori au poziții diametral opuse când vine vorba de acest aspect.

Volvo: "Oferi produsul autonom și-ți asumi responsabilitatea"

Acum exact două săptămâni, șeful Volvo, Hakan Samuelsson, confirma clar și fără echivoc ceea ce declaraseră anterior directorii de dezvoltare ai mărcii scandinave: în cazul unui accident provocat de o viitoare mașină autonomă Volvo, întreaga responsabilitate a incidentului va fi asumată de brandul auto. Samuelsson a oferit și o explicație care la prima vedere pare logică și de bun simț: "Ori oferi produsul autonom și-ți asumi responsabilitatea, ori lași pe alții să facă treaba asta.

Nimeni nu va cumpăra o mașină autonomă în care șoferul trebuie să supervizeze acțiunile acesteia. Până la urmă, asta e toată ideea din spatele conceptului", spunea omul care conduce Volvo din 2012 încoace.

Tesla: "Responsabilitatea va fi acoperită de asigurarea clientului"

Elon Musk, omul care duce în spate imaginea și o mare parte din comunicarea Tesla Motors, susține însă că lucrurile sunt văzute diferit de comnpania americană. "Cred că responsabilitatea în cazul unui accident va fi acoperită de asigurarea fiecărui client", a declarat Musk întrebat dacă marca pe care o conduce merge pe aceeași idee asumată de Volvo.

Conform oficialului american de origine sud-africană, Tesla își va asuma responsabilitatea exclusiv în cazul în care se va dovedi că eventual accident are la origine un defect general la nivel de proiectare care afectează toate mașinile produse.

Musk susține că situația este asemănătoare cu cea în care companiile care produc ascensoare ar prelua întreaga responsabilitate pentru faptul că pasagerii au rămas blocați într-un lift.

"Își asumă Otis (n.r. o companie producătoare de ascensoare) responsabilitatea pentru toate lifturile din lume? Nu, nu o face", a spus Musk într-o întâlnire americană cu jurnaliștii.

Vă reamintim faptul că Tesla Motors a anunțat săptămâna trecută că a dezactivat sistemul Autopilot pe modelele vândute de la mijlocul lunii octombrie, montând în schimb pe toate mașinile hardware-ul necesar pentru ca Model S, Model X șli viitorul Model 3 să se piloteze complet autonom. Software-ul va fi însă deblocat abia în următorii ani, în momentul în care sistemul va asimila îndeajuns de multe informații pentru a face față cerințelor de siguranță de pe șosele și din orașe.

Comentarii (4)

  • Marian
    Otis nu isi asuma responsabilitatea pentru toti oamenii blocati in lifturi in toata lumea, dar cred ca isi asuma pentru eventualele cazuri in care un lift defect produs de ei, cade in gol si omoara cativa oameni. Asa si de la o masina autonoma am pretentia sa nu ma dea de gard si apoi sa fiu tot eu declarat vinovat ca am fost suficient de idiot sa imi iau o astfel de masina.
    28 0
  • E usor sa zici ca producator ca iti asumi responsabilitatea cand nu ai nici o masina autonoma pe strada. Cand va veni timpul sa vanda asa ceva, e posibil sa se razgandeasca. Cel mai probabil cumparatorul va fi nevoit sa accepte niste "temeni si conditii". Sa nu va inchipuiti ca evitarea oricarui accident poate fi garantata.

    Intre timp, uitati o tesla autonoma in teste:
    https://www.youtube.com/watch?v=Q14tkD5__dE
    2 8
  • MuresMures
    sau un test de la Volvo
    https://www.youtube.com/watch?v=aNi17YLnZpg
    2 1
  • intai sa avem legislatia necesara masinilor autonome, iar apoi astfel de declaratii belicoase (ca si volvo o da in gard aici ... tot un asigurator va plati)
    3 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru