Ford Focus va primi un facelift în toamna acestui an

de Lestyan Bela
Luni, 29.03.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Actuala generație Ford Focus va beneficia de un facelift în toamna acestui an. Noutățile nu vor fi doar pe parte de design, ci și pe parte de propulsoare hibrid.

Ford Focus va primi un tratament de reîntinerire în a doua jumătate a acestui an. Facelift-ul va respecta aceeași filozofie de design ca SUV-ul Kuga și ca modelul Focus de pe piața chineză. Așteptat pe piața europeană în 2022, mașina va fi în continuare disponibilă și în caroserie kombi, dar și în configurație Active. Cea din urmă transformă modelul Focus într-un mic crossover.

Odată restilizată, mașina va beneficia de tehnologie hibrid. Versiunile pe benzină de 1.0 litri EcoBoost de 125, respectiv 155 de cai putere, vor primi un sistem micro hibrid de 48 de volți. De asmenea, aceeași idee se va aplica și pentru motoarele Diesel de 1.5 litri EcoBlue de 120 de cai putere și 2.0 litri EcoBlue de 150 de cai putere.

Versiunea ST va rămâne cea mai performantă alegere, va folosi tot motorul de 2.3 litri EcoBoost, dar îmbunătățit la cel puțin 290 de cai putere.

Totuși, marea schimbare va veni odată cu introducerea motoarelor de 2.5 litri Full Hybrid și Plug-In Hybrid de 190, respectiv 225 de cai putere, destinate versiunii ST.

Alte îmbunătățiri aduse lui Focus includ și noul sistem multimedia Sync4 cu un ecran tactil de 10 inch.

Via: autoblog.it

Comentarii (2)

  • Seriff
    Intersant motorul de pe ST, 2.3, 290 cp, sper sa nu renunte la el din cauza emisiilor sau alte tampenii venite de la UE
    7 3
  • @AM : versiunea de 1 L cu micro hybrid este deja prezenta pe Focus.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru