Îmbunătățiri pentru Android Auto: aplicații noi, inclusiv Google Chrome

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 10.01.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Google a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru sistemul Android Auto, dar și pentru mașinile care vin direct din fabrică cu un sistem multimedia bazat pe sistemul său de operare.

Ediția din 2024 a Consumer Electronics Show se află în plină desfășurare la Las Vegas. Astfel, producătorii de automobile și cei mai mari jucători din domeniul tehnologiei continuă să anunțe o serie de noutăți.

Gigantul american Google nu face excepție, având în vedere că a anunțat câteva îmbunătățiri pentru sistemul Android Auto, dar și pentru mașinile care vin echipate cu un sistem multimedia bazat pe sistemul său de operare.

În primul rând, mașinile cu zero emisii vor fi capabile să ofere informații, în timp real, despre nivelul de încărcare al bateriei direct în aplicația Google Maps. Astfel, navigația va putea să estimeze cu câtă baterie ajungi la destinație, să sugereze opriri pentru încărcare pe traseu și să estimeze când timp vei petrece la stațiile de încărcare.

Noua funcție va debuta, în curând, pe Ford Mustang Mach-E și F-150 Lightning. Apoi va fi disponibilă și pe alte modele.

Mașinile care vin din fabrică cu un sistem multimedia bazat pe Google primesc aplicații noi, inclusiv browser-ul Chrome.

Îl vor primi, înaintea tuturor, cei care au mașini Polestar și Volvo. De asemenea, vor fi disponibile și aplicațiile Crunchyroll, PBS Kids și Weather Channel.

Totodată, vei putea să planifici o călătorie pe telefon și să o trimiți direct sistemului de navigație al mașinii.

În viitorul nu foarte îndepărtat, Ford, Lincoln și Nissan vor adopta un sistem multimedia bazat pe Google. Urmează apoi Porsche, în jurul anului 2025.

via Carscoops

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru