Feedback

Mașinile Volvo se vor putea conduce singure pe autostrăzi din 2022: suedezii vor utiliza sisteme Lidar de la compania americană Luminar

de Daniel Popescu, Foto: Volvo
Joi, 07.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo a anunțat că modelele dezvoltate începând din anul 2022 vor integra sisteme de conducere autonomă pe autostrăzi prin intermediul unor sisteme Lidar dezvoltate în parteneriat cu compania americană Luminar.

Volvo a anunțat semnarea unui parteneriat important cu producătorul american de sisteme autonome pentru mașini Luminar.

Ca parte a colaborării, constructorul suedez va integra pe modelele dezvoltate pe viitoarea platformă SPA2 o serie de sisteme Lidar care permit detectarea și măsurarea distanțelor cu ajutorul laserului.

Sistemele Lidar vor fi integrate în plafon și vor permite mașinilor Volvo să se conducă singure pe autostrăzi, însă sistemele vor deveni active doar după o serie de verificări de siguranță a localizării și a îndeplinirii anumitor condiții care nu au fost încă detaliate.

Tehnologia Lidar va beneficia însă și de aportul unor radare și a unor camere video pentru funcții precum  sistemul de direcție, sistemul de frânare și sistemul de management al bateriilor.

"În curând, mașina ta Volvo va putea conduce în mod autonom pe autostradă când va determina că acest lucru este sigur. Mașina va prelua responsabilitatea condusului iar tu te poți relaxa. Introducerea sigură a acestui sistem este una graduală", explică Henrik Green, Chief Technology Officer la Volvo.

Sistemul care va permite activarea condusului autonom pe autostrăzi va primi numele Highway Pilot și va fi acompaniat și de alte sisteme de asistență pentru șofer.

Volvo menționează că analizează posibilitatea ca senzorul Lidar să fie disponibil standard.

Modelele dezvoltate pe platforma SPA vor avea de asemenea posibilitatea de a fi actualizate la nivel software prin internet.

Via Volvo

Comentarii (13)

  • fan skoda
    Interesant...
    Relaxo-lene...

    PS: In poza nr 2: radarul strica aerodinamica :))
    4 2
  • Chinezu'
    Acolo e pus ca sa prinda lilieci ;), ca nu se mai gasesc in piata....

    Modelele mai vechi il aveau in grila, cum il au acum cei de la Skoda ;).

    Drumuri cu sanatate!
    4 2
  • Pozitionarea are un scop clar si precis --- sa vada cat mai mult in fata, daca il bagi in grila, masinile/biciclistii/pietonii iti obstructioneaza "vederea" chiar daca "imaginea" este construita si prin deducerea miscarii/repaosului obiectelor lovite de razele laser.

    Una dintre conditiile care nu au fost detaliate face referire la siguranta pietonilor (mai precis ochilor acestora) si stabilirea (tehnic) a puterii laserelor si introducerea clara a unor standarde clare in automotive cu privire la acestea. Adica oricum exista o valoare maxima acceptata dar lucrurile astea inca sunt de semnat si parafat. Una dintre solutii ar fi activarea acestor lasere in cazul in care pietonii sunt la o distanta mai mare de "x" metri si numai (de asta se face vorbire despre autostrada) in extraurban.

    Anul 2022 este un orizont de timp hotarat mai mult de probemele tehnice cu care se confrunta toti cei care dezvolta sistemele acestea. Caldura e una dintre ele, lasere genereaza imens de multa caldura asa incat pozitionarea deasupra parbrizului iti confera....racoare.

    Ar mai fi altele de spus, da'....
    5 0
  • FOarte bine volvo, dar nu stiu in ce masura se poate implementa pana nu se rezolva problemele legate de raspunderea in caz de accident.

    In alta ordine de idei ma asteptam (si inca mai cred ca va fi asa) ca sistemul de conducere autonoma pe autostrada sa fie implementat pe scara larga in primul rand la TIR-uri. Alea circula mult timp pe autostrada si parcurg distante lungi. Un astfel de sistem ar putea creste timpii zilnici legali pe care ii poate parcurge un sofer si implicit scade timpii totali de livrare si implicit si costurile cu transportul.
    Oricum asta se va intampla in maxim 10 ani.
    Automobilele mici sunt beneficiarii secundari.
    4 2
  • @Green

    Vei fi surprins, constructorii principali de automobile incearca sa le puna in primul rand pe masinile mici. Daca camioanele ar fi fost principalii beneficiari le-am fi vazut, daca nu life macar testate la greu si promovate pe toate gardurile. Dar nu, automobilele sunt primele unde se vor implementa sistemele de conducere autonoma. Motiv pentru care bataile de cap (tehnic dar si financiar) sunt enorme. Unde asezi cutia de pantofi?, ce lasere folosesti?, cate lasere folosesti? (daca le folosesti) cum faci racirea acestora?, cum protejezi ochii pietonilor? etc
    2 2
  • Laserele sunt extrem de complexe, incepand cu lungimea de unda (spectrul vizibil/invizibil), intensitate, natura mediului de formare, tipul de pulsatii, etc. Aplicatiile lor vin deasemenea pe o paleta foarte larga, de la cele civile pana la militare/stiintifice.

    Laserele sunt folosite intre altele pentru masurarea foarte precisa si instantanee a distantelor. Pentru aplicatiile din lumea auto, dispozitivele pot fi foarte mici (cam cat 2-3 cutii de chibituri puse una peste alta) cu performante de top. Bineinteles ca pot fi si mai mici, sau enrome, M-am uitat repede pe internet, dar astia vad ca nu arata totul :):):)

    In fine, ca si siguranta pentru pietoni, si mediul inconjurator, laserele sunt foarte bine definite si specificate de la producator. Niciodata n-o sa vezi pe o masina un laser in spectrul vizibil sau invizibil cu o intensitate care sa te orbeasca. Cele mai periculoase sunt cele in spectrul invizibil, de mare intensitate. Fara ochelari speciali, ti s-au dus ochii intr-o fractiune de secunda.

    Intotdeauna furnizorul de echipamente laser este direct responsabil de parametrii in care functioneaza sistemul. Deasemenea, firmele care vand genul asta de echipamente sunt din tari cu apa calda, gen Elvetia, Israel, samd :) Cu siguranta n-as folosi ceva made in china in domeniul asta. Oricum, in lumea optica exista standarde clare si producatorii trebuie sa se conformeze la sange, mai ales pentru uzul "casnic".

    Cat despre racirea sistemului, in general nu sunt cerinte mai mari decat racirea, sa zicem, a placilor cu circuite integrate. De foarte multe ori racirea prin convectie este suficienta si in general sistemele suporta temperaturi destul de ridicate care nu sunt atinse in viata de zi cu zi. Acuma daca este incorporat intr-un plafon negru si masina e la soare in desert in Arabia Saudita, da, s-ar putea sa fie o problema :)

    Referitor ca masina autonoma, tehnologic, pragul posibilului a fost atins demult. Mai ramane doar ca legislatia si opinia publica sa prinda din urma ingineria :)
    4 1
  • @fanel Nu contest ca ar fi cum zici tu dar imi exprim mirarea. Adica la camioane s-ar vedea beneficiul financiar imediat pe cand la automobile va ramane un gadget pana sa fie adoptat in masa si ulterior obligatoriu la fel ca ABS-ul, ESP, auto bake si altele.

    De fapt Mercedes (Daimler) anunta in 2019 ca este gata-gata sa scoata camionul autonom iar Volvo lucreaza si el intens la niste capete tractoare fara cabina pentru rute predestinate.

    Banuiala mea (si este foarte posibil sa ma insel) este ca se testeaza pe masini tocmai pentru ca sunt mai greu de implementat acolo dar si pentru ca da mai bine la imaginea de high-tech. Nu are prea mare impact asupra maselor ca un camion poate sa mearga singur pe autostrada dar o masina ce poate merge singura prin oras sau se poate duce singura sa-si caute loc de parcare aprinde imaginatia multora. Din nou, e doar o opinie.
    5 1
  • "De foarte multe ori racirea prin convectie este suficienta"

    De la botul calului iti spun ca nu e chiar asa ;) sunt o sumedenie de componente claie peste gramada acolo si cea mai a dracului dintre toate e...laserul. Genereaza atata caldura incat modifica dimensional "sasiul" ansamblului incat optica (aia din fizica), care e cea mai buna prietena a razei laser, da atatea erori incat iti vine sa lasi totul balta.

    Corect, toate componetele electronice trebuie sa reziste pe o plaja de temperaturi specifice automotive dar nu ele sunt cel mai afectate, motiv pentru care se folosesc (cel putin aici) aliaje metalice cu buna conductivitate termica pentru evitarea utilizarii ventilatoarelor de racire pentru ca...optica.

    "Chinezariile" nu sunt admise dar sunt aduse de acolo de producatorii consacrati. Costurile de productie bata-le vina, dar tendinta, cu covidul asta, e sa se revizuiasca modelele de business. Problema e ca se vor gasi intotdeauna unii sa aduca de acolo cu ceva compromisuri de calitate cu muult mai ieftin. E greu sa te bati cu forta de munca chinezeasca.

    Ca idee nu furnizorul de lasere e responsabil de protectia pietonului (nu te intreaba ce faci cu laserul, el doar iti garanteaza clasa si specificatiile pe care i le ceri) dar daca, tu ca si le pui ca asa iti iese bine scanarea mediului si i-ai busit ochii civilului, TU esti vinovat. Te poti intoarce impotriva furnizorului sa il tragi de oo daca se dovedeste ca ti-a livrat o marfa proasta. Evident ca, asa cum ai spus nu vei intalni lasere care sa te orbeasca, dar pe la inceputuri se incercau toate si solutiile mai periculoase.

    Tragand linie, bucatica asta ce tine de sisteme de scanare/citire/interpretare a mediului nu e foarte dificil de facut cu bune rezultate dar cand beneficiarul vrea sa bagi totul intr-o cutie de 20x10x3cm...abia atunci e bagarea dejtului in...pentru ca trebuie sa indesi totul intr-o cutie mica, mica, mica care sa lucreze flawless, nu aiba nevoie de mentenanta sa faca si cafeaua dimineata si sa fie atat de ieftina incat sa nu se simta in pretul final al masinii. Mai pun la socoteala costurile de dezvoltare, salariile, materialele, testele, prototipurile? Nu nu le mai evidentiez pentru ca pentru unii astea nici nu exista. Motiv pentru care "ne miram" de ce electronica masinii e 40% din valoarea acesteia.
    4 1
  • @green

    Banutii ies din productia de masa, costurile cu dezvoltarea se vor amortiza numai daca implementezi in masa solutia/solutiile. Pentru ca sunt cativa jucatori pe aceasta piata cu diverse solutii, unii "de casa" alti mai independenti sau altii care sunt "aripi" (divizie e cam pretentios) al unor mari furnizori de componente si piese auto.

    Este posibil, asa cum zici, ca imaginea de high-tech sa primeze si concurenta intre producatorii auto sa-i indrepte catre implementarea pe masinile mici in loc de camioane.
    3 1
  • Eu n-am lucrat pentru industria auto, deci nu pot sa ma pronunt. Unde am lucrat cu lasere, banii nu contau, trebuia doar ca produsul final sa fie (aproape) perfect.

    Daca racirea necesita ventilatoare, se pot izola destul de bine de sasiu astfel incat sa nu induca vibratii. Mai mult, sistemul care incorporeaza laserul trebuie si el izolat de vibratiile de la vehicolul pe care e montat. Dar asta deja e alta mancare de peste.

    In schimb, daca sunt montate destept (si bineinteles, daca e spatiu disponibil), laserele pot dispa caldura prin suportul pe care sunt montate. Asta daca sunt lasere de putere, care genereaza multa caldura. Depinde mult de spatiul in care sunt montate, si de modul in care se face schimbul de caldura cu exteriorul.
    3 1
  • Evident ca poti merge pe tot ce este mai scump,
    Daca maresti sasiul sa joace drept radiator maresti tot ansamblul
    Optica (lentilele mai precis) este influentata de caldura nu neaparat de vibratii

    Cum bine stii balanta costuri-dimensiuni (mai ales aici) iti poate da mari batai de cap

    Daca beneficiarul ar fi fost NASA pentru un ciocan ordinar ar fi mers lejer un pret de 9.999USD (in loc de 10.000USD cum face concurenta) dar aici clientul e omul din strada.

    Si sa inchei, deja am zis destule, mai vorbim in 2022. O fi Luminar "alesul" (cel putin pentru opinia publica) dar ouale Volvo sunt in mai multe cosuri. Si unele cosuri pot oferi solutii chiar mai interesante.

    Decat zic.
    5 1
  • @pamflesteanu
    Tu te-ai jucat atat de mult cu lasere incat ti-ai ars scoarta cerebeloasa frustratelule. Protejeaza-te de Covid....ca afecteaza creierul, si e pacat sa nu mai judeci aproape deloc
    1 3
  • Chinezu'
    Tot respectul pentru comentariile de buna calitate!

    Sa nu uitam ca Volvo inainte a avut divizie aero, facea motoare de rachete, cu care zbura NASA...
    Acum au toate laserele in parbriz tot in partea de sus, tot negre dar ca dimensiuni duble fata de modelul din 2022. Daca e asa de mic si tot negru va fi in 2022, e clar ca deja mai au in lucru unul si mai mic si tot negru:)
    Laserul, este asa cum s-a mai zis, e foarte sensibil la optica, n-o sa-l vedeti vopsit ca va da eroari de la stratul de vopsea....
    Camioane autonome Volvo sunt de multi ani, frumos e clipul cu distributia berii de acum cativa ani cu un camion autonom in state... dar nu le-a dat drumul, ca raman multi oameni someri, ca si autoturismele electrice Volvo.... C30 a fost testat, peste tot si la Polul Nord la -40 C sa vada cum si cat tine bateria, dar au zis ca asteapta si inca asteapta......testeaza Polestar etc.... bani sa aiba oamenii, ca ei au zis de mult ca daca tot scot masina autonoma si face bum, isi asuma vina. Exact ca in cazul cu biciclista calcata de XC 90, aia au dezactivat sistemele Volvo si le-au lasat doar pe cele de la UBER/Google? Cazul s-a rezolvat si au voie iara cu autonomele sa faca taxi in unele state din USA.Cu soferi care se uita la fime, etc....

    Drumuri bune si sanatate!

    Drumuri
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru