Vreme de 8 decenii, Elveția a fost singura țară europeană în care motorsportul a fost interzis. Ce-i drept, guvernul elvețian a permis doar cursele de viteză în coastă, raliurile și cursele de motocross, însă cursele desfășurate pe circuite au fost interzise.
Elveția a interzis cursele pe circuit în 1955, la scurt timp după dezastrul de la cursa de 24 de ore de la Le Mans din acel an. În acel accident, cel mai grav din întreaga istorie a motorsportului, și-au pierdut viața 84 de oameni, inclusiv pilotul Pierre Levegh și 83 de spectatori.
Ca urmare a acelui accident, mai multe țări din Europa, precum Germania, Franța, Spania și Elveția, au interzis temporar sporturile cu motor până la găsirea unor soluții de siguranță. Guvernele din Germania, Franța și Spania au eliminat interdicția după câteva luni, însă Elveția a păstrat această interdicție vreme de 71 de ani.
Iată că 2026 marchează un moment istoric pentru fanii motorsportului din această țară. Guvernul federal al Elveției a decis să elimine interdicția curselor de circuit pe teritoriul său, urmând ca eliminarea interdicției să aibă efect din 1 iulie. Această decizie vine la 4 ani după ce parlamentul elvețian a aprobat eliminarea interdicției asupra curselor pe circuit.
Totuși, în ciuda acestei interdicții, Elveția a găzduit recent câteva curse internaționale pe circuit. Mai exact, orașele Zurich și Berna au găzduit curse de Formula E în 2018 și 2019. Acest lucru a fost posibil datorită unei legi care permitea numai mașinile electrice să participe în curse pe circuit.
Înainte de interdicția din 1955, Elveția a avut o etapă și în Formula 1. Fostul circuit stradal Bremgarten a găzduit Marele Premiu al Elveției între 1950 și 1954. A mai existat o cursă cu aceeași denumire și în 1982, însă acea cursă s-a desfășurat în Franța, pe circuitul Dijon-Prenois.
Odată cu eliminarea acestei interdicții, Elveția ar putea reveni în Formula 1 și ăn alte campionate mondiale în anii următori.
via Racingnews365










Comentarii (0)