Drivetest Mazda 2 (2014-prezent)

1.5 Benzina (Skyactiv-G) 115CP Man6 Revolution Top i-Eloop
Mazda 2 (2014-prezent) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 20.03.2015
Nostalgicool

În timp ce motorizările turbo pe benzină devin din ce în ce mai populare în clasa mică, Mazda rămâne pe făgaşul clasic al propulsoarelor aspirate. Contrar aşteptărilor pripite, rezultatul este un model competitiv, care cântă o melodie pe placul pasionaţilor pe cale să devină nostalgici.

Dar singurul lucru nostalgic la Mazda2 este ideea de motorizare aspirată, nu şi capacităţile sale sau restul specificaţiilor modelului. Maşina are un design modern - unul dintre cele mai reuşite din întregul segment -echipată cu un pachet tehnologic generos şi cu un interior bine finisat.

Sigur, anumite elemente ale habitaclului au o uşoară tentă conservatoare, dar viitorii nostalgici care formează grupul fanilor motorizărilor aspirate nu vor fi dezamăgiţi de acestea.

Chiar dacă nu ai pic de nostalgie în suflet, Mazda2 nu are cum să nu-şi facă loc aproape de inima ta, pentru că este una dintre cele mai interesante propuneri din segment.

Mazda 2 (2014-prezent)
1.5 Benzina (Skyactiv-G) 115CP Man6 Revolution Top i-Eloop

  • Pret de pornire 10.990 €
  • Pret model testat 18.890 €
  • Taxa auto O €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Nu e uşor să mergi contra curentului. Chiar dacă nu ştii să înoţi, poţi să-ţi imaginezi cum este să fii împins de şuvoaie de apă în direcţia opusă celei pe care intenţionai să o urmezi. Când se întâmplă asta la nivel de industrie, lucrurile sunt mult mai serioase. Până şi Dacia a ajuns să ofere motoare turbo în gama sa, în timp ce Mazda se încăpăţânează să perfecţioneze motoarele aspirate.

Ce ştim noi este că unitatea 1.5 SkyActiv-G de 115 CP, vârful gamei pe benzină al lui Mazda2, se comportă excelent pentru specificaţiile anunţate. Vorbim despre o putere maximă livrată la 6.000 de rotaţii pe minut şi de un cuplu maxim de 148 Nm livrat la 4.000 rpm. Sigur, nu este un cuplu maxim la fel de ridicat ca la unităţile turbo, dar este mai mult decât suficient pentru a ne face să afirmăm că modelul nipon este fâşneţ în aproape toate situaţiile la care este supus.

Sigur, nu este rachetă la repriza 80-120 km/h, dar se descurcă onorabil şi în această ipostază. Lucrurile încep să se mişte repede după 3.500-4.000 rpm, iar motorizarea accelerează vivace până la linia roşie. Ralantiul redus, de aproximativ 600 rpm, aduce uşoare vibraţii care nu sunt percepute la interior, dar şi un consum foarte mic de carburant atunci când sistemul i-Stop nu este în funcţiune.

Transmisia manuală cu şase trepte care este asociată acestei motorizări are o timonerie precisă şi o etajare corectă.

Consum

În ciuda păstrării unei configuraţii aspirate, motorul 1.5 SkyActiv-G al lui Mazda2 anunţă valori ok ale consumului de carburant chiar şi când este comparată cu unităţi turbo de nouă generaţie. Vorbim despre un consum mixt de 4.9 litri la sută. Acesta este depăşit de cel al variantelor echivalente ale lui Skoda Fabia, Ford Fiesta şi Volkswagen Polo, toate cu motoare turbo. Rivalii de la Opel, Peugeot şi Renault sunt fie depăşiţi la cifre, fie nu au o combinaţie de motorizare şi transmisie comparabilă cu cea a variantei testate de noi.

În cadrul testului nostru, am obţinut un consum urban de 7.8 litri la sută. Cu oraşul liber, acesta scade la doar 5.5 litri la sută. Pe autostradă, la 130 km/h în treapta a şasea, modelul japonez de clasă mică afişează 3.250 rpm şi consumul se stabilizează la 6.9 litri la sută.

În regim extraurban, consumul înregistrat de noi cu Mazda2, fără să ne străduim să conducem ecologic, a fost de 5.3 litri la sută.

Performanţe

Cea mai puternică variantă pe benzină din gama Mazda2 este cel mai sprinten model al segmentului subcompact la acest nivel de putere şi cu transmisie manuală. Vorbim despre un timp 0-100 km/h de 8.7 secunde şi o viteză maximă de 200 km/h. Ford Fiesta 1.0 EcoBoost 125 CP, cel mai economic model din comparaţia noastră, anunţă 9.4 secunde până la sută şi 196 km/h viteză maximă. Cei 52 Nm şi 10 CP suplimentari ai lui Fiesta 1.0 EcoBoost ar fi putut să facă diferenţa dacă modelul ar fi beneficiat de o transmisie cu şase trepte, nu cu cinci, cum este cazul în prezent.

Niciun al model din segmentul subcompact echipat cu motorizare pe benzină de aproximativ 115-120 CP nu este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puţin de nouă secunde şi să şi atingă 200 km/h. Valoarea vitezei maxime nu este importantă, dar va conta pentru şoferul care merge în vacanţă cât de turat va sta motorul său atunci când circulă pe autostradă sau pe drumuri naţionale la viteze de peste 100 km/h, când ar putea să conteze fiecare litru de carburant din micul rezervor al maşinii sale de segment B.

În plus, nu putem să nu remarcăm că acest model are o masă de doar 1.000 de kilograme, semnificativ mai mică decât a unor rivali.

Interior

Mazda a îmbunătăţit major habitaclul modelului său de clasă mică odată cu noua generaţie. Acum avem unul dintre cele mai bune interioare din segment. Secretul este preluarea la scară a reteţei folosite de fratele său mai mare, Mazda3. Pe lângă materialele de calitate superioară şi a formelor simple, dar eficiente, Mazda2 se bucură de un interior cu un nivel ridicat al ergonomiei şi cu o antifonare bună. Modelul japonez are în faţă un set de scaune bine profilate şi confortabile la drumuri mai lungi.

Singurul reproş la nivel stilistic şi tehnologic pe care îl putem aduce acestui interior este prezenţa unui sistem de climatizare a cărui interfaţă pare provenită din anii '90 şi construită parcă pentru nostalgicii mai sus amintiţi.

Materialele de la bord sunt de calitate ridicată, cel puţin pentru echiparea de vârf testată de noi. Antifonarea este îmbunătăţită major faţă de generaţia precedentă, dar nu este încă perfectă. Pe de altă parte, nu există încă un model din acest segment care să fie liderul clasei, aproape toate manifestând uşoare zgomote de vânt la viteze mari, sau mai rău, să-şi lase motoarele să se facă auzite în habitaclu la turaţii mai reduse.

Ne place cum a fost integrat ecranul sistemului multimedia şi butonul rotativ de comandă al acestuia. Ambele sunt la fel de bine finisate ca la Mazda3, iar respectiva interfaţă este una dintre cele mai plăcut aspectuoase din clasa mică. Dacă nu eşti la curent cu fiecare marcă şi cu tipicul segmentelor, poţi să apreciezi fără probleme exemplarul testat ca fiind un model premium, având în vedere pielea de calitate în care erau îmbrăcate scaunele şi finisajele atente. Singurul lucru care nu face acest interior să se bată cu cel al modelelor premium? Simplu: comanda instalaţiei de climatizare.

Ceasurile de bord au o configuraţie preluată şi ea de la Mazda3, rezultatul final fiind destul de plăcut din punctul de vedere al aspectului. La nivel de spaţii de depozitare, subcompacta niponă se prezintă bine, deşi nu este campioana segmentului. Portbagajul anunţă 280 de litri, un volum decent, dar sub cel al rivalilor precum Hyundai i20, Dacia Sandero şi Skoda Fabia, cel din urmă fiind liderul segmentului, cu 330 de litri.

La nivel de spaţiu pentru pasageri, Mazda2 asigură suficient loc pentru patru adulţi, dar nu excelează la capitolul spaţiu perceput la bord.

Preţ de achiziţie

Gama Mazda2 are un preţ de pornire de 11.000 de euro pe piaţa din România, aferent variantei de 75 de cai putere şi echipării entry-level. Varianta de 115 CP a lui Mazda2 pleacă de la 18.890 de euro, fiind oferită doar în compania echipării de top. Cu tot cu vopseaua metalizată Red Soul din dotare, modelul testat de noi a ajuns să coste 19.370 de euro cu TVA inclus.

Sigur, Dacia Sandero rămâne cel mai ieftin model din segment, cu o versiune de 90 CP care porneşte de la 9200 de euro. Dar Mazda2 nu vrea să se bată cu Sandero, ci cu propunerile altor producători din segment, cum ar fi Volkswagen şi Ford.

Din păcate pentru Mazda2, motorizarea pe benzină care formează vârful gamei este semnificativ mai scumpă decât în cazul rivalilor, care pot oferi chiar şi transmisii automate cu două ambreiaje alături de motoarele lor turbo pentru acelaşi preţ.

Pe de altă parte, cei de la Mazda au burduşit de dotări echiparea de vârf din gama Mazda2, incluzând până şi primul sistem de afişaj head-up display din segmentul mic, dar pentru aceste dotări trebuie să faci eforturi atunci când maşina costă aproape 19.000 de euro. În plus, echiparea de top nu are navigaţie în standard, fiind necesar un card SD cu hărţile aferente şi activarea acestuia la dealer.

Siguranţă

Mazda2 are o serie de sisteme de siguranţă activă şi pasivă. O scurtă enumerare ne trece prin termeni precum monitorizarea unghiului mort, frânarea automată la viteze mici, avertizarea la depăşirea liniei de demarcaţie şi chiar şi un asistent de fază lungă. La testele EuroNCAP din 2015, ale căror rezultate au fost publicate în data de 22 aprilie, Mazda2 a primit patru stele de siguranţă. Detalii aici.

Modelul japonez a fost depunctat pentru protecţia gâtului la impactul posterior pentru locurile din spate, protecţia gâtului şoferului la impactul frontal integral, protecţia cutiei toracice a pasagerului la impactul frontal defazat şi protecţia picioarelor şoferului la impactul frontal defazat. Celalalte zone monitorizate s-au comportat bine la impact.

Ţinută de drum

Mazda2 este una dintre cele mai plăcute la conducere propuneri din segment. Direcţia este precisă, deşi este suficient de asistată cât să nu facă maşina greu de parcat, iar suspensia absoarbe gropile şi denivelările mici mai bine şi mai silenţios decât o făcea generaţia precedentă a lui Mazda2.

Suspensia are o orientare uşoară spre confort, dar nu am simţit în niciun moment că dă înapoi atunci când i-am imprimat un stil de conducere alert. În loc să dezamăgească şi să descopăr un ruliu pronunţat al caroseriei, Mazda2 a păstrat cu stoicism trasa impusă şi s-a ţinut pe drum cât au lăsat-o cauciucurile de iarnă din dotare pe asfaltul mioritic.

Nu este cel mai confortabil model din segment, dar este cu singuranţă cel mai dinamic dintre variantele "normale", Mazda2 fiind unul dintre puţinele modele care reuşeşte să meargă la fel de rapid precum arată.

Vizibilitate

Pe măsură ce apar modele noi de maşini, linia geamurilor urcă din ce în ce mai sus şi montanţii se îngroaşă. Rezultatul este un comportament îmbunătăţit în caz de accident, maşinile noi fiind mult mai sigure decât predecesoarele lor, dar devine din ce în ce mai greu să vezi afară din ele.

Din fericire, Mazda2 are o suprafaţă vitrată bine proporţionată, ajutată de un set de oglinzi calculate corect în raport cu gabaritul caroseriei. Montantul de pe partea şoferului are o înclinaţie potrivită încât să nu deranjeze aproape deloc la virajele strânse de stânga, iar singurii stâlpi puţin prea groşi pentru gusturile noastre rămân cei posteriori, care îţi impun mici probleme la ieşirea cu spatele din parcările în spic.


Tehnologie

Japonezii de la Mazda au montat aproape toate sistemele de siguranţă activă şi pasivă de la fraţii mai mari în dotarea modelului lor de clasă mică. Avem afişaj Head-up Display, o premieră a segmentului în zona non-premium sau sistem multimedia cu ecran tactil de 7 inch - care poate fi controlat şi cu un controller care aminteşte de iDrive-ul de la BMW şi de MMI-ul de la Audi.

Până şi meniul sistemului arată la fel ca al producătorilor premium din Germania. Varianta testată de noi, deşi costa 19.000 de euro, nu avea sistemul de navigaţie activat, deci nu putem să vă relatăm cum se comportă acesta, dar ştim deja că are grafica bună, preluată de la fraţii săi mai mari. O idee bună din partea celui care a votat transplantul de tehnologie fără să se zgârcească.

Nu putem să nu menţionăm farurile full LED ale modelului, o altă premieră în segment, care se comportă la fel de bine ca în cazul unui automobil de clasă superioară.

Singurul lucru pe care au uitat japonezii să-l actualizeze şi să-l facă cel mai bun din segment a fost interfaţa de comandă a sistemului de climatizare. Sigur, funcţionează şi e intuitiv, dar parcă nu-şi are locul pe lângă atâta tehnologie.

Design

Nu trebuie să te pricepi la design sau la maşini ca să-ţi dai seama că Mazda a aplicat ”efectul Matrioska” asupra gamei sale în ceea ce priveşt aspectul anumitor modele, iar Mazda2 este fratele concentrat într-o sticlă mai mică a lui Mazda3.

Rezultatul este foarte atrăgător, marcând unele dintre cele mai reuşite linii din segment. Sigur, maşina nu poate fi personalizată la fel de uşor ca în cazul unor rivali şi poate că spatele este puţin cam "cuminte" în comparaţie cu ofertele rivalilor, dar nu ne poate spune nimeni că Mazda2 nu arată bine. Ba din contra.

Nu este prima dată când laud Mazda pentru acest lucru, dar japonezii au reuşit din nou să lanseze o nouă generaţie a unui model care să nu facă varianta precedentă să arate precum un car de luptă din epoca lui Caesar pe lângă "naveta spaţială" care se prezintă drept noul model. Nu ne credeţi? Faceţi un experiment cu orice subcompactă de pe piaţă şi cu predecesorul său direct.

Nu ne-a placut

  • Preţ ridicat de pornire pentru motorizarea de top
  • Comenzile sistemului de climatizare arată demodat
  • Una dintre cele mai scumpe propuneri din segment în varianta de top
  • Cuplul motor nu se compară cu cel oferit de o motorizare turbo
  • Propulsorul de top nu poate fi cumpărat cu o echipare mai ieftină
Date tehnice - Mazda 2 (2014-prezent) 1.5 Benzina (Skyactiv-G) 115CP Man6 Revolution Top i-Eloop
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1496
Lungime mm
4060
Putere maxima CP (rpm)
115 (6000)
Latime mm
1695
Cuplu maxim Nm (rpm)
148 (4000)
Inaltime mm
1495
Viteza maxima km/h
200
Greutate kg
1000
Acceleratie 0-100 km/h s
8.7
Ampatament mm
2570
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
44
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
280
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mazda 2 (2014-prezent)

Ultimele teste

Comentarii (46)

  • Munaff
    Nu inteleg dc va-ti legat incontinu de climatizare. Si la Mercedes ML gasim aceleasi rotite la sistemul de climatizare . Ea este automata si functioneaza pe acelasi principiu, numai ca nu are ecran monocrom in dreptul lor, insa temperatura climatizarii o poti vedea pe sistemul multimedia. Asadar ? In zadar acest ''dezavantaj'' ( daca ii putem spune asa ). Pe un sofer nu il intereseaza , butoanele climatizarii, conteaza ca ea sa existe, in cazul Mazdei 2 e chiar si auto. Va-ti legat de un lucru atat de minor, care ma face sa pun la indoiala profesionalismul dvs ca jurnalisti auto .
    55 31
  • Se observa ca raportul de compresie ridicat o avantajeaza pe Mazda. Fapt pt care este si cea mai rapida din segment, dar si cea mai dinamica si agila. Respect !
    43 23
  • Alinelu
    Domnu' Munaff, dar pe-aia cu ala care-i corecteaza pe altii desi e pe langa limba romana o stiti? Ca daca n-o stiti va anunt ca sunteti in mijlocul ei si de asta nu se vede.
    27 28
  • Munaff
    @Alinelu. Imi pare rau pt dvs, dar eu sunt doar ''cetatean roman'' in acte, eu sunt de origine maghiara . Eu zic ca ma descurc destul de bine cu limba dvs natala, deodata ce eu l-a scoala am invatat maghiara limba mea natala. O zi buna !
    22 38
  • Alinelu
    @Munaff
    Ne bucuram ca sunteti printre noi, dar ne-am bucura si mai mult daca, traind in Romania, ati respecta si limba romana macar asa cum respectati profesionalismul jurnalistilor.

    @Automarket
    Ma scuzati de off-topic, nu m-am putut abtine. Probabil ca ati exagerat cu sistemul de climatizare, dar nu pot sa suport comentariile care nu vad padurea de copaci. Textul mi se pare foarte ok.
    25 24
  • Munaff = mafia. N-as fi zis nimic, dar vad ca incerci sa bagi alte nationalitati in ce stii tu sa faci mai bine.
    23 16
  • cam multe ture in treapta 6, eu la benzinarul meu aspirat am tot atatea ture dar in treapta a 5 a
    8 12
  • Munaff
    @Alinelu, o pretentie mult prea mare aveti dvs romanii de la noi, in ciuda in care noua nu ne sunt respectate cererile de autonomie teritoriala in Tinutul Secuiesc.

    @zarnesteanu, nu stiu la ce va referiti dvs, nu cunosc website-ul cu prici-na , doar am cautat ''test drive'' Mazda 2 si m-a adus catre automarket romania. Am ramas mirat sa vad ca mai este inca un test drive mai vechi. Eu sunt maghiar , nu roman ca dvs . Sa aveti o zi excelenta !
    6 42
  • un Polo cu aceleasi dotari e 20500(fara HID,nu exista la optionale)

    Va las sa va scandalizati in continuare referitor la pret :)
    32 11
  • Legat de climatizare: in acelasi stil are si Audi A1, dar nu tin minte sa se fi plans cineva vreodata de acea abordare. In concluzie, probabil tine de subiectivitatea autorului acestui articol.

    Legat de pret: toate, dar toate modelele din ziua de azi au preturi enorme in echiparile lor de top! De ce va mai mirati atata? Concluziile asupra pretului ar trebui sa le trageti pentru modele cu motoare similare si echipate similar si atat! La absolut orice test la o masina cu dotari si motorizare de top am vazut comentarii de genul "pretul e exagerat! de banii astia mai bine iei x sau y din clasele z si t". Da, preturile modelelor de top aduc in discutie trecerea la un segment diferit, asta a fost valabila dintotdeauna oameni buni! Poate nu ati observat dar preturile masinilor au crescut datorita dotarilor in plus pentru siguranta si nu numai... si asta e valabil pentru absolut TOATE.
    18 8
  • Sky Activ e o mare teapa de marketing. Kia Rio HB 1.4 aspirat cu 109 cp are un consum mixt declarat de 5.5l/100km (fata de 4.9 la Mazda) la 1143 kg (adica 143 kg in plus!). Deci?

    E doar un exemplu insa sunt sigur ca mai sunt.
    19 29
  • Azazel
    O masina f buna. Pacat ca presa o va pune la egalitate sau sub VW Polo, Renault Clio sau Ford Fiesta. Masinuta asta eu zic ca este indiscutabil peste cele trei.
    34 20
  • Toate consumuriel declarate de constructori, sunt niste tepe de marketing, nu e o noutate.
    21 6
  • Ivanoff
    Va zbateti aiurea domnilor redactori. De acord cu articolul, insa unele ''minusuri'' nu au relevanta, asa cum a zis si cv mai sus , si la Audi A1 gasim aceeasi comanda a climatizarii . Cu toate astea Mazda 2 e mai premium decat A1 la interior si mai Hi-Tech, cu dotari precum ( HUD si altele care A1 nu le are nici optional ) . Dar imi place ca masina asta la greutatea ei impreuna cu motorasul de 115 cp ofera performante dinamice excelente.

    Am calculat raportul CP/Tona cu un model din clasa mai superioara adica VW Passat B8 cu motorul 2.0 TDI BMT 190CP 4MOTION si raportul este de 9,0 , iar la Mazda 2 1,5 115 cp raportul este de 8,6 , deci un raport asemanator cu o masina cu motor mai mare si evident cum era sa uit , echipata cu ''super-mega-rapida transmisie DE SE GE'' .
    16 26
  • Ivanofffffff
    Mazda 2 imbina calitatile masinilor japoneze concretizate in indestuctibilitate, fiabilitate, design futurist, materiale moi, motoare aspirate bla bla bla cu pretul corect la nivelul de dotari. Va rog eu, cumparati Mazda, in primul rand e JAPONEZA...restul nu mai conteaza! Aaa...sa nu uit! Modelul a a iesti MASINA ANULUI in Burkina Faso!
    13 25
  • Compari mere cu ciorba. Bun, si acum sterge-ti balele de la gura! Bravo, Mafia! Ai facut praf inca un material frumos despre Mazda!
    PS: motorul asta e unul de top de pe Mazda 2. De ce nu ai comparat cu unul de top de pe Passat, gen 240 CP? Iti spun eu de ce: pentru ca raportul la Passat kg/cal putere la motorul de 240 CP este de 7,17. Adica mai bun cu peste un kg comparativ cu cel de la Mazda 2 cu acest motor. Dar tu abereaza in continuare, nu-i problema. Suntem obisnuiti cu tine.
    21 15
  • @Andy - si Kia Rio accelereaza in 11.4 secunde...
    Deci, e mai grea, consuma mai mult si e inferioara dinamic. Atunci de ce e o teapa Sky Active ?
    Poate nu stiai dar Skyactive nu se refera doar la motor, ci e toata filozofia lor de a reduce greutatea si de a produce motoare eficiente... si din exemplu dat chiar de tine reiese aceasta.
    18 9
  • mishazaitev
    @Alinelu

    Eu zic sa te gandesti de doua ori, daca, exprimandu-te in alta limba decat cea materna, ai fi in stare sa te exprimi atat de clar in limba respectiva precum Munaff.

    Cat despre exemplul de intelepciune romaneasca pe care l-ai dat, tu pe aia cu ala de se ia de scobitoarea din ochiul altuia dar nu vede prajina din ochii lui, o stii? Din primul enunt iti lipsesc niste virgule, iar comentariile nu pot vedea nimic. Eventual cei care le posteaza. Daca, asa cazut in admiratie cum esti, simti nevoia sa dedici osanale unor jurnalisti pe care, tocmai pentru ca le facem trafic, avem dreptul sa-i si criticam, eu zic sa-ti deschizi un fun club.
    7 6
  • Alinelu
    @mishazaitev Ai dreptul sa critici, nu zice nimeni ca nu, dar sa vezi o picatura de cerneala intr-o mare curata mi se pare o exagerare nedreapta pentru munca depusa de oamenii astia. Ar trebui sa vedem ce si cat fac pe o piata care aproape nu exista si abia apoi sa cautam nod in papura. O zice un om care a avut legatura cu industria auto pana in 2014. Nu e usor. In rest, la "fun club" mergi sa te distrezi, nu? :)))
    10 7
  • Din segmentul B, pe mine personal ma intereseaza si imi plac doar Polo, Clio, Fiesta si Fabia si apreciez in mod deosebit versiunile combi de la Fabia si Clio. Restul se chinuie, dar nu ma conving. Iar din cate observ pe strada, mai sunt si altii (multi) care gandesc la fel.
    17 21
  • Incredibil, acum @mafia este maghiar, dar nu mai bine te declari TIGAN? Ca ceea ce faci aici de multa vreme este tiganeala, faci varza toate articolele cu japoneze in primul rand.

    Curatenia aia de mult promisa a ramas asa, promisiune.
    24 12
  • Ivanoff
    Bai @Pana, daca erai destept iti dadeai seama ca am zis: '' un model din clasa mai superioara '', asadar era logic ca am comparat ''mere cu ciorba'' si vizibil tuturor, dar nah ai venit tu motz, daca taceai filozof ramaneai. In ciuda in care nici clasele nu sunt aceleasi era LOGIC ca nici motorizarile sa nu fie aceleasi, asadar cad exact ''tam pe tam'' . Infine, problema cea ''grava'' pt o limuzina tat de scumpa ca Passat ( probabil 48 de mii euro )este ca o Mazda 2 se misca din punct de vedere dinamic identic cu Passatul 2.0 TDI 190 cp . Versiunea nu-i inca full options la Mazda 2 , va aparea un MPS , asta in cazul in care nu ai citit publicatii straine. Stai jos, esti corijent. Atunci voi compara fix Mazda 2 MPS cu 200 CP cu Passat de 240 la raportul CP/Tona, care va fi sigur cam 5,0 +/- judecand dupa greutatea de acum. Deci care-i mai dinamic ? Passat poate sa fie ''mai asezat'', dar echivoc vorbind acest criteriu nu prea e folosit in domeniul auto.
    4 23
  • S-a mai dus un articol cu fanilor marcilor germane: cica ei sunt mai cultivati decat "altii". Cu specimene precum @mntsn (nume predestinat?) sau Dan_grc, ma cam indoiesc. Oricum agramatii astia nici on topic nu sunt cand posteaza, de exemplu @dan_grc care isi varsa frustrarile pe aici. Baieti voi chiar nu va scremeti sa procesati ceva bun ? E clar ca nu. Becul vostru doar pulseaza, dar asa indulgent . Va bateti capul degeaba baieti cu astia doi, nu trebuie decat salutati cu salutul specific mioritic, si anume : Hai sictir !


    on topic: Mazda 2 este cea mai buna alegere din segment, doar cei carora inca le funtioneaza tartacuta imi vor da dreptate, daca vrei un compromis fata de banalitatile de pe piata cu plastice la interior si sisteme multimedia cu grafica low-cost. Punctum !
    6 23
  • Si eu care eram uimit de varianta de 90 cp. Aceasta este pur si simplu fenomenala! Daca ,,la oras,, aveti consumul REAL de 7,8%, nu mai e nimic de spus.Pur si simplu trebuie aplaudat! Intrebati-ve cat consuma in realitate corespondentul acestui motor ASPIRAT!!!! la late marci si apoi s-o penalizati. De acord sa o babarditi la ,,Pret,,. E mult prea indecent.Am observat ca pt. a justifica anumite depunctari, la ,,minusuri, ati trecut de doua ori, in exprimari diferite , faptul ca e scumpa.De acosr, dar era suficienta o singura mentiune. Jenant pt. obiectivitatea dvs este cand ne spuneti :,,Cuplul motor nu se compară cu cel oferit de o motorizare turbo''. ....n-am vazut pe nimeni sa afirme contrariul, deci... ne ofensati sau ne provocati la o noua tema de discutie? Una peste alta, jos palaria Mazda. ...dar cam scumpa, totusi.
    13 13
  • Deci Passatul de 48000 de euro e mai naspa decat o Mazda 2 pentru ca nu se misca la fel de bine si nu e la fel de dinamic. :))))
    Omule, esti cumva beat?
    Defapt mai mult ca sigur esti atata timp cat ai putut sa gandesti cu posteriorul o asemenea comparatie Passat vs Mazda 2. Dar oare de ce nu ma mir?!
    PS: tu esti corijent la gramatica. "Superior" nu are grad de comparatie ca sa spui "mai superior". Dar las-o asa. ;)
    27 8
  • Ivanoff, decat sa postezi cu atatea denumiri poate ar fi mai bine sa inveti limba romana. "Mai superior" e un exemplu din multele greseli pe care le faci. Macar cand te dadeai Munaff aveai o scuza. Te lauzi ca ai o vasta cultura automobilistica, dar cred ca iti lipseste cultura in general.
    7 1
  • @Shit for brains

    Dintre sutele de denumiri sub care postezi, asta este cea mai potrivita, in sfarsit ai gasit-o.
    21 9
  • Acum m-am prins! Mafia nu-I roman,nu-i nici bozgor.Este doar un amarat de ceangau.
    Cumparati Mazda cu incredere.
    Marea malureste
    Valul valureste
    Nici o masa fara peste !
    6 5
  • ca o paranteza -
    ma distreaza teribil comentariile la orice articol de pe automarket, care mai devreme sa mai tarziu, devin partinitoare (mai ales dinspre sau catre fanii VAG) si belicoase. o incantare. multumesc, baieti, tineti-o tot asa. dupa o zi lunga, e cea mai buna relaxare.

    despre mazda 2, numai de bine. dupa parerea mea, e un model de invidiat in segment. le doresc sa-l si vanda.
    6 4
  • super masinutza,,,si estetic ,,si tehnic,,cu a lor i-loop de recuperare energie franare,,etc!,,plus nu i motor stors(capacitate mica cu turbo bagat in nas)deci uzuri mai mici!! si e "altceva" de ce vedem pe strada! Nici nu as compara renoult-ul turcesc cu asa "bijou"!!
    9 11
  • Ivanoff
    @Pana. Mai bolnaviorule, unde am zis eu in comentariul meu ca "Passat e mai nashpa decat Mazda 2" ? Imi pare rau ca vi cu un raspuns ostil dar cam delirezi.Am spus clar , ca ambele au aceeasi dinamica si se misca identic, nu am spus ca una e mai buna decat alta , insa e cu atat mai rau pt Passat avand su cutia aia " cea mai rapida-ultra sofisticata cu dublu ambreiaj " :)))))

    Ps: Nu stiu care e "corijentul" dintre noi doi, ina stii vb aia ? Uita-te la barna din ochii tai si apoi la barna din ochii altuia, nu de alta dar tu mai sus fix acelasi lucru ai facut , ai folosit grad de comparatie la , citez " mai nashpa de Passat", asta in ciuda faptului in care eu nu am zis , dar lasa asa , te-ai facut destul de ras.
    0 7
  • mai completez legat de pret!,,,se poate profita la banii astia in lumea civilizata,,,,si cumperi mazda 6 nou..http://ww3.autoscout24.de/classified/268127701?asrc=st|as
    4 7
  • Ivanoff
    @Pana, mai bolnaviorule, unde am zis eu in comentariul meu ca "Passat e mai naspa decat Mazda 2" ? Imi pare rau ca vi cu un raspuns ostil dar cam delirezi. Am spus clar , ca ambele au aceeasi dinamica si se misca identic, nu am spus ca una e mai buna decat alta , insa e cu atat mai rau pt Passat avand su cutia aia " cea mai rapida-ultra sofisticata cu dublu ambreiaj " :)))))

    Ps: Nu stiu care e "corijentul" dintre noi doi, insa stii vb aia ? Uita-te la barna din ochii tai si apoi la barna din ochii altuia, nu de alta dar tu mai sus fix acelasi lucru ai facut , ai folosit grad de comparatie la , citez " mai naspa decat Passat", asta in ciuda faptului in care eu nu am zis , dar lasa asa , te-ai facut destul de ras.
    4 20
  • Koom Koom
    Cumparati MAZDA! E MASINA DE MASINA, e JAPONEZA, si in plus ne scoateti din foame prin show-room-urile goale. Hai neamule ca e "eftin", 19.000 euro e o nimica toata! Sa vina cumparatorii!
    21 9
  • catalin
    eu nu am problema cu butoanele climatizarii - sunt . . .chiar rotunde ! Ce ma intriga -si va rog sa ma ajutati cu raspunsul - este de ce se prezinta si puterea in Watt a prizelor de 12/24 din habitaclu. Producatorul vrea sa te ajute la calcularea facturii de energie ? glumesc . . .
    7 5
  • @catalin: ai puterea in W pentru a nu-ti veni ideea de a baga in priza din habitaclu o masina de spalat de exemplu:) Ok am exagerat putin in spirit de gluma, dar ideea ai priceput-o.
    Ca un exemplu concret: nu poti alimenta un smartphone, o tableta, un gps, o camera etc. in acelasi timp.
    0 0
  • andrei
    Cred că la aceți bani cea mai bună variantă ar fi o Fiesta Black/Red edition. Dotări la fel de bune ca și Mazda doi (minus HUD) dar motor mai interesant și mai puternic.
    4 2
  • Ivanof, ai spus asa:
    "Am calculat raportul CP/Tona cu un model din clasa mai superioara adica VW Passat B8 cu motorul 2.0 TDI BMT 190CP 4MOTION si raportul este de 9,0 , iar la Mazda 2 1,5 115 cp raportul este de 8,6 , deci un raport asemanator cu o masina cu motor mai mare si evident cum era sa uit , echipata cu ''super-mega-rapida transmisie DE SE GE'' ."
    Deci ce ai facut tu se numeste COMPARATIE. Dar nu am pretentia sa intelegi lucrurile astea. Nu cred ca esti beat (in continuare) asa cum ti-am spus aseara, inseamna ca pur si simplu nu poti mai mult. Practic nu stii ce vorbesti. Iar acesta este un exemplu. ;)
    9 4
  • dan_grc
    Scuzati ca comentez nelogat, dar tocmai am fost banat pe AM. Sunt cu capul in nori in fiecare zi, dar sper sa ma lecuiesc odata si odata.Ma duc la tata sa ii cer niste maruntis , poate mai pun si eu mana pe un dos feminin, nu sa stau zilnic sa o frec pe AM . Imi fac griji ce educatie o sa le dau eu la copii mei, cand o sa le explic cat de ''mafiot'' eram in E39 cu ochelari de soare .
    5 10
  • @Ivanof, ai spus asa:
    "Am calculat raportul CP/Tona cu un model din clasa mai superioara adica VW Passat B8 cu motorul 2.0 TDI BMT 190CP 4MOTION si raportul este de 9,0 , iar la Mazda 2 1,5 115 cp raportul este de 8,6 , deci un raport asemanator cu o masina cu motor mai mare si evident cum era sa uit , echipata cu ''super-mega-rapida transmisie DE SE GE'' ."

    Ce ai facut tu se numeste COMPARATIE. Dar daca pe tine nu te duce capul sa intelegi lucrul asta este fix problema ta. Deci nu cred ca esti beat (sau erai beat cand ai scris prostia asta), pur si simplu atat te duce pe tine capul. Problema cum ca Passat se misca mai slab decat Mazda 2 de 115 CP este fix in capul tau si nu ai putere sa intelegi de ce, desi ti-am explicat. Daca e compari cel mai puternic motor de pe Mazda 2 cu Passat... continuand aberatia ta, compara cu cel mai puternic motor de pe Passat si ai sa vezi cum poate "zbura" un Passat pe langa o Mazda 2 (care cu ceva efort poate intra in portbagajul unui Passat Variant - asta contiuand nebunia inceputa de tine).
    13 10
  • E cam gresit modul de calcul. 8,6 este raportul Kg/CP. Impartire simpla greutatea (1000Kg) la putere (115Cp).
    Peste Passat? Iar comparam banane cu mandarine? Asa si Passatul este (in echiparea de 57.000 euro) sub Porsche 911 care costa de 3 ori mai mult.
    Eu am facut un drive-test (scurt) acum cateva zile, la dealer si m-a impresionat placut. Usoara, inertie mica, motor aspirat cel putin interesant.
    Scumpa? Da, dar nu te obliga nimeni la varianta asta. Poti configura linistit ceva la 13-14.000 euro, cu dotari asemanatoare cu ce are si concurenta. Acum depinde de gusturi.
    @ Sebastian: articolul este bun, "real", poate ca lipsesc detalii despre i-Eloop ce face si cu ce se mananca :)
    12 2
  • superb
    Interesanta varianta
    3 4
  • Ivanoff
    @Pana, ti-am zis. Imi pare rau ca vii cu un raspuns ostil, dar cam delirezi.
    Copile, am zis eu ca '' Passat se misca mai slab decat Mazda 2 de 115 CP'' ? Esti batut in cap ? Am zis ca Mazda 2 echipata cu acest motor se misca la fel d.p.d.v dinamic ca si Passatul de 190 cp . Am dat un exemplu , ca sa vezi ce inseamna sa ai masa mica si putere decenta. Si Polo si Fiesta si altele se misca cam la fel, fiindca au MASA MICA. E asa greu sa INTELEGI OARE ? Delireaza in continuare.
    5 10
  • Va rog frumos dragi colegi, sa-i explicati pe litere lui Ivanof cum nu intelege ce spune. Ti-am demonstrat ca ai facut o comparatie total aiurea. Toata lumea a inteles, numai tu nu. Eu nu stiu cum sa-ti mai explic. Dar tu poti sa continui sa spui ca Passat de 190 CP si Mazda 2 115 CP "se misCA CAm la fel."
    8 6
  • Ivanoff
    Delireaza in continuare.....
    3 6
  • hercule
    Mazda 2 la pret de Skoda Octavia! ZOOM POC
    7 13

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru