Noua Skoda Enyaq 85: versiune nouă cu mai multă putere și autonomie mai mare

de Tiberiu Safta
Joi, 05.10.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a lansat oficial o nouă versiune pentru modelul său electric Enyaq. Noua versiune, botezată Enyaq 85, aduce un propulsor mai puternic, timpi de încărcare mai mici, precum și autonomie mai mare.

Constructorul ceh prezintă o noul Enyaq 85, o versiune îmbunătățită a SUV-ului electric, care aduce mai multă putere și o autonomie mai mare față de până acum. Noua versiune este disponibilă pentru ambele variante de caroserii ale lui Enyaq, SUV și Coupe, iar aceasta va putea fi cumpărată și într-o configurație cu tracțiune integrală.

Astfel, noua Skoda Enyaq 85 are o autonomie de 565 de kilometri în regim WLTP pentru varianta SUV. În cazul lui Enyaq Coupe, autonomia este ușor mai mare, de 576 de kilometri. Propulsorul noii versiuni dezvoltă acum 285 de cai putere, de unde rezultă un timp de accelerație de la 0 la 100 de km/h în 6.7 secunde. Noua versiune este, așadar, mai rapidă cu două secunde față de versiunea Enyaq 80, pe care o înlocuiește.

Inclusiv versiunea Enyaq 85x, cu tracțiune integrală, accelerează de la 0 la 100 de km/h în 6.6 secunde. Și în cazul acestei versiuni, propulsorul livrează 285 de cai putere, iar autonomia este de 538 de kilometri pentru varianta SUV, respectiv de 548 de kilometri pentru varianta Coupe.

Indiferent de configurația aleasă, repriza de încărcare de la 10% la 80% a bateriei durează 28 de minute la o stație de încărcare rapidă.

Odată cu lansarea lui Enyaq 85, modelul renunță la nomenclatura „iV”. Alături de asta, noua versiune aduce un software actualizat pentru sistemul multimedia, care include și o interfață grafică revizuită. Aceste îmbunătățiri sunt vizibile și la instrumentarul digital și la heads-up display. La final, Enyaq 85 primește comenzi rearanjate în habitaclu, precum și o funcție de închidere automată a mașinii atunci când șoferul se îndepărtează de aceasta.

via Skoda

Comentarii (7)

  • Pentru ca articolul spune doar ca a crescut autonomia, fara sa precizeze ca avem aceeasi baterie, sa facem impreuna calculele: avem deci aceeasi baterie de 77kWh, autonomie de 576 km, rezulta un consum de 13,4 kWh/100 km.. cand vreodata, mai skoda? Asta e consum de citigo-e, nu de enyaq!
    16 3
  • Felicitări pentru aritmetica de clasa a 4-a, se vede și absolvit cu brio.
    Dacă ai făcut și gimnaziul poate își iei și recuperarea în calcul.
    2 16
  • @recuperare
    se vede ca nu ai electrica.
    daca recuperezi energie consumul creste.
    pare stupid dare este adevarat.
    eu, la e-up, daca merg mai tare si recuperez la franare obtin un consum A format din consumat x - recuperat y mai mare decar un consum B obtinut prin mers economic si nu franez.
    de ce este asta? pentru ca energia recuperata este intai consumata apoi recuperata si niciodata nu vei recupera 100%. de recuperat vei recupera o parte din energia neconsumata
    cand mergi "pe liber" nu recuperezi energie, doar daca franezi (electric/cinetic sau mecanic/pedala).
    7 3
  • Electrollul nu gândește, doar plimbă niște jumătăți de minciună care trebuie susurate la urechile naive.
    Omniprezenți, mai fac și pe profesorii când de fapt e evident că gargara lor n-are treabă cu fizica. Dovadă mai sus, sau în articolul despre BMW i5, când era aruncată inepția cu anvelopele ”speciale” de pe ”EV”-uri.
    Totul ca să mascheze slăbiciunile unor măgăoi prea scumpe și prea puțin utile.
    4 6
  • Dar l-a dus capul sa dea cu minus.
    Deși eu vorbeam pe cifre și pe fapte, nu erau păreri bazate pe auzite.
    Eu chiar am verificat aspectul cu recuperarea. Pentru ca nimeni nu spune cum este mai avantajos sa mergi cu electrica (în afara de moca). Toți spun ca recuperează la frânare dar atât.
    Am verificat. Și am văzut consumul mediu și recuperarea medie. Per total ieși mai bine dacă nu frânezi.
    5 3
  • Banditos
    cu alte cuvinte nu trebuie sa franezi pana la frana mecanica (cel putin sa o eviti cat mi mult, daca poti/permite situatia). Dar asta ar trebui sa o stie orice utilizator de masina cu recuperare de energie (electrica/hibrid).
    4 3
  • idem la termice, daca mergi preventiv anticipativ si nu franezi inutil, consumurile de combustibil pot fi mai mici decat cele declarate de producator.
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru