Noua Skoda Epiq: primul model electric al mărcii cu tracțiune față

de Tiberiu Safta
Marti, 19.05.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a dezvăluit oficial noul model electric Epiq. Cel mai nou model electric al mărcii cehe este un SUV de dimensiuni compacte și este primul model electric Skoda cu tracțiune față.

A venit momentul să facem cunoștință cu cel mai nou membru electric al familiei Skoda. Acesta se numește Epiq și este un SUV de dimensiuni compacte. Practic, noua Skoda Epiq poate fi considerată drept omologul electric al lui Kamiq.

Noua Skoda Epiq va fi disponibilă în 3 versiuni în ceea ce privește propulsoarele, precum și într-o ediție specială de lansare, despre care îți vom spune mai multe în rândurile de mai jos.

LIMBAJ VIZUAL MODERN SOLID

La fel ca majoritatea modelelor Skoda lansate în perioada recentă, în special cele electrice, noul Epiq este desenat conform limbajului de design Modern Solid. Marca din Mlada Boleslav precizează, însă, că noul Epiq este primul model al mărcii care integrează absolut toate elementele vizuale ale acestui limbaj de design.

Aspectul lui Skoda Epiq este caracterizat de linii drepte și detalii clare și rafinate. Partea frontală Tech Deck Face este vopsită într-un negru lucios, iar aici sunt prezente și noile faruri LED cu o semnătură luminoasă în forma literei T. Această semnătură luminoasă nouă își va face apariția și la viitoarele modele Skoda.

Farurile LED sunt oferite în standard, însă sunt disponibile ca dotare opțională și farurile adaptive LED Matrix, cu 12 segmente iluminate și adaptive. Bara de protecție frontală integrează prize de aer verticale, văzute pentru prima dată la conceptul Vision 7S din 2022.

Stopurile primesc și acestea tehnologie LED și o semnătură luminoasă în forma literei T. Aici este vizibil și un eleron mic pe plafon, precum și un mic difuzor aerodinamic. Apropo de aerodinamică, noua Skoda Epiq are un coeficient aero de 0.275 unități, precum și elemente aerodinamice active sub caroserie.

DIMENSIUNI COMPACTE

Noua Skoda Epiq este primul model al mărcii bazat pe arhitectura MEB+ a Grupului Volkswagen. Astfel, noul model măsoară 4171 milimetri în lungime, 1798 milimetri în lățime și 1581 milimetri în înălțime. Ampatamentul noului Epiq are o lungime de 2601 milimetri.

Paleta de culori include 6 nuanțe, inclusiv culoarea verde Timiano, introdusă odată cu lansarea lui Elroq. Jantele au dimensiuni cuprinse între 17 și 19 inch. Opțional, vei putea alege și un plafon panoramic.

INTERIOR PERSONALIZABIL

Interiorul lui Skoda Epiq este caracterizat de un design minimalist și cu un accent mai mare pus pe posibilitățile de personalizare. În acest scop, Skoda oferă 4 teme diferite, numite Design Selection.

Prima temă se numește Studio Design Selection și este disponibilă pentru echiparea de bază Essence.

Această temă aduce un interior negru în combinație cu gri. A doua temă se numește Loft Grey Design Selection, disponibilă pentru echiparea superioară Selection. Aici avem suprafețe brodate, precum și tapițeria Techtona, o alternativă la pielea naturală.

Urmează Loft Mint Design Selection, care aduce accente vopsite în nuanța de verde Mint. Cea de-a 4-a temă vizuală se numește Suite Design Selection și aduce tapițerie din alcantara Suedia în combinație cu Techtona și suprafețe vopsite în maro Tabora.

Dotările noii Skoda Epiq sunt grupate în funcție de pachetele oferite, care sunt 5 la număr. Pachetul Convenience include un volan încălzit, scaune față încălzite, climă automată pe două zone, un buzunar pentru cabluri pe spătarele scaunelor și puncte de agățare pentru haine.

Pachetul Tech adaugă senzori de parcare față, sistem de acces fără cheie cu alarmă, pregătire pentru o cheie digitală și încărcare prin inducție pentru telefon. Pachetul Travel include un sistem de navigație, sistemul Travel Assist 3.0, protecție proactivă pentru pasageri și un abonament la serviciile Skoda Connect Premium, valabil pentru 3 ani.

Echiparea superioară Selection mai poate avea pachetul Light & View, care aduce faruri LED Matrix, stopuri Top LED și o grilă iluminată cu sistemul Light Band. La final, pachetul Premium adaugă un sistem de camere video pentru vedere panoramică, un sistem audio Canton cu 10 incinte, un portbagaj frontal de 25 de litri și parcare de la distanță.

Ecranul central are o diagonală de 13 inch și afișează un sistem de operare bazat pe Android. Portbagajul principal al lui Skoda Epiq oferă un volum de 475 de litri.

PÂNĂ LA 440 KM AUTONOMIE

Noua Skoda Epiq va fi disponibilă în 3 versiuni ca putere: Epiq 35, Epiq 40 și Epiq 55. Toate au doar un singur motor electric și numai tracțiune față.

Versiunea Epiq 35 are 116 cai putere și un cuplu de 267 Nm. În această versiune, Skoda Epiq accelerează de la 0 la 100 km/h în 11 secunde și atinge o viteză maximă de 150 km/h.

Urmează Epiq 40, care are un motor de 135 cai putere și un cuplu de 267 Nm. În cazul său, sprintul de la 0 la 100 km/h durează 9.8 secunde, iar viteza maximă este tot de 150 km/h. Cea mai puternică versiune, Epiq 55, are 211 cai putere și un cuplu de 290 Nm. Asta înseamnă o repriză de la 0 la 100 km/h în 7.4 secunde și o viteză maximă de 160 km/h.

În ceea ce privește bateriile, sunt disponibile două opțiuni. Prima baterie are o capacitate netă de 37.5 kWh și este de tip LFP.

Aceasta oferă o autonomie de aproximativ 310 kilometri.

Bateria mai mare are o capacitate netă de 51.5 kWh și este de tip NMC. Cu această baterie, Skoda Epiq are o autonomie de circa 440 de kilometri. Acumulatorul va putea fi încărcat de la 10% la 80% în 24 de minute.

Pe lângă asta, Skoda Epiq mai oferă și încărcare bi-direcțională cu tehnologiile V2L (Vehicle-to-Load), V2H (Vehicle-to-Home) și V2G (Vehicle-to-Grid). Mai mult, noul model are și un sistem de conducere cu doar o singură pedală.

SISTEME DE ASISTENȚĂ NOI

Noua Skoda Epiq vine în standard cu o listă generoasă de sisteme avansate de asistență, cum ar fi: Front Assist, Side Assist, avertizare pentru trafic încrucișat din spate, asistent inteligent pentru limita de viteză, limitator predictiv de viteză, asistent pentru păstrarea benzii și un sistem de monitorizare a șoferului.

Skoda Epiq mai primește 7 airbag-uri, inclusiv unul montat central, în dotarea standard. Opțional, modelul poate fi dotat cu sistemul Crossroad Assist, care vede mașini în trafic cu ajutorul unor radare montate în marginile barei de protecție din față.

EDIȚIE DE LANSARE FIRST EDITION

La momentul lansării pe piață, noua Skoda Epiq va avea și o versiune de lansare First Edition. Aceasta aduce numeroase detalii vizuale exclusive la exterior, cum ar fi accente portocalii Navajo pe capacele oglinzilor, în jurul geamurilor laterale și în jurul prizelor de aer din barele de protecție. Această ediție poate avea și o vopsea în două tonuri, cu plafon vopsit în negru.

Pe hayon este vizibilă o emblemă neagră cu inscripția First Edition. Mai mult, modelul primește bare negre pe plafon și jante exclusive de 20 de inch.

Accentele portocalii sunt vizibile și în habitaclu, prezente la volan, pe scaune și pe bord. Centurile de siguranță sunt vopsite în portocaliu, iar volanul în 3 spițe mai are cusături roșii și o emblemă First Edition. Alte dotări specifice includ pedale cu fețe din aluminiu, capitonaj negru pentru plafon și elemente decorative speciale în interiorul pragurilor.

Ediția specială de lansare a lui Skoda Epiq primește propulsorul cel mai puternic, de 211 cai putere, precum și pachetele Convenience și Tech în standard.

Deocamdată, Skoda nu a anunțat prețurile noului Epiq. Este de așteptat ca noul model să aibă un preț de pornire de circa 26.000 euro.

via Skoda

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru