Noul Jeep Compass pentru Europa: cel mai aerodinamic model din istoria mărcii

de Tiberiu Safta
Vineri, 04.07.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Jeep Compass a ajuns acum și în Europa. Modelul de specificație europeană este cel mai aerodinamic Jeep din istoria mărcii, iar acesta va fi produs în Italia.

Mai devreme în această primăvară, Jeep a dezvăluit o nouă generație a modelului Compass. Acum, SUV-ul compact a ajuns și în Europa, unde va fi disponibil cu 3 tipuri de motorizări: un hibrid simplu, un hibrid cu încărcare la priză și o versiune pur electrică.

Noul model este bazat pe arhitectura STLA Medium, iar caroseria sa are un coeficient aerodinamic de 0.29 unități. Cu alte cuvinte, noul Jeep Compass este cel mai aerodinamic Jeep de serie din istorie.

Intrarea în gamă se va face cu un motor hibrid simplu de 144 cai putere, în timp ce versiunea cu motor PHEV are 194 de cai putere. Vor exista mai multe versiuni electrice, cu un singur motor electric pentru puntea din față sau o configurație cu două motoare electrice și tracțiune integrală. Versiunea electrică promite o autonomie de până la 650 kilometri în regim WLTP.

Deocamdată, Jeep nu a dezvăluit prețurile noului Compass pe piața europeană. Cert este că noua specificație europeană a modelului american va fi produsă în Italia.

via Jeep

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru