OFICIAL: Planul de interzicere a mașinilor cu motoare termice din 2035, aprobat de statele Uniunii Europene

de Tiberiu Safta
Miercuri, 29.06.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Planul Comisiei Europene de a interzice comercializarea vehiculelor cu motoare termice din 2035 a fost aprobat oficial de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Astfel, din acel an, vor putea fi vândute numai vehicule cu zero emisii, electrice sau pe bază de hidrogen.

Este oficial. Epoca motoarelor termice la nivelul țărilor din Uniunea Europeană va lua sfârșit oficial în anul 2035. Asta după ce statele membre ale Uniunii Europene au aprobat planul propus de Comisia Europeană de a comercializa doar vehicule cu zero emisii din acel an și pentru a atinge un nivel neutru al carbonului până în 2050.

Planul, numit Fit for 55, a fost prezentat pentru prima dată în vara anului trecut. Chiar dacă, inițial, mai multe țări din Uniunea Europeană și unii constructori nu au fost în totalitate de acord cu renunțarea la motoare termice, cei mai mulți dintre aceștia susțin propunerea Comisiei Europene. Planul a fost votat de către Parlamentul European la începutul lunii iunie, urmând ca statele membre Uniunii Europene să aprobe adoptarea acestuia.

Unele țări, precum Germania și Italia, au cerut să fie luate în considerare și unele tehnologii alternative pentru motoare termice. Asta înseamnă utilizarea combustibililor sintetici și motoarele hibride cu încărcare la priză.

Aceste ultime opțiuni rămase pentru motoarele clasice vor fi aprobate numai dacă acestea contribuie la atingerea obiectivului de a fi eliminate emisiile de gaze cu efect de seră.

Mai mult, miniștrii mediului din statele membre UE au aprobat prelungirea cu 5 ani a scutirii de obligații în materie de CO2 pentru producătorii de nișă sau cei care produc sub 10.000 de mașini pe an. Cunoscut ca "amendamentul Ferrari", acesta va fi valabil tot până în 2035.

Toate aceste măsuri vor fi negociate în perioada următoare între europarlamentarii care și-au stabilit pozițiile față de acest plan.

via Economica

Comentarii (28)

  • Din alt articol "Țările UE trebuie să monteze 14.000 de puncte de încărcare săptămânal, până în 2030".

    Asta e ca saltul cu capul înainte într-un bazin fără apă, cu speranța tembelă că a va da o ploaie până ajungi jos, să-l umple cât să nu-ți frângi gâtul.
    45 16
  • ACE - Craiova
    Pana la urma s-a intamplat ceea ce era de asteptat de multa vreme: reducerea dependentei de marii producatori de resurse EPUIZABILE - petrol si gaze (Rusia, Venezuela, statele arabe etc)

    Masurile imediate trebuie sa fie:
    - imbunatatirea infrastructurii RUTIERE si DE INCARCARE, in Uniunea Europeana;
    - cresterea capacitatii de producere si transport a energiei electrice in sistemul energetic national, cu incurajarea micilor producator (prosumatori);
    - cresterea ofertei de masini electrificate (PHEV si pur electrice) - produse in Uniunea Europeana - cat mai sigure si cat accesibile in special unei/unor categorii intregi de europeni care la acest moment nu si le poate permite;
    - imbunatatirea reciclarii bateriilor de acumulatoare ale masinilor iesite din uz

    Daca este ceva ce apreciez eu foarte mult la europeni de-a lungul istoriei: CAPACITATEA DE A NE ADAPTA SI A RASPUNDE PE MASURA PROVOCARILOR.

    Acum este momentul sa dam TOT ceea ce este mai bun din noi!
    32 20
  • Anonim
    Fac ceva pe electrificarea lor . Pana in 2035 sper sa se darame sandramaua asta numita UE
    25 36
  • tocmai imi instalez un sistem de 7,4Kw cu double traking. Si, cel mai probabil, la anul vine si a 2 a instalatie.

    Ramane in continuare masina pe benzina pentru deplasari lungi (peste 400km)
    25 4
  • Edwight Eisenhower a spus-o cel mai bine: “In preparing for battle I have always found that plans are useless, but planning is indispensable.”
    Ceea ce mi se pare de o idiotenie majora este ca o astfel de strategie nu are niciun suport rezonabil de a fi dusa la indeplinire, adica nu au conceput:
    - pasii exacti
    - etape de urmat
    - termene
    - repere
    - milestones
    - efort necesar din punct de vedere financiar
    - efort din punct de vedere uman (forta de munca)
    Au mazgalit niste prezentari foarte high level, un fel de wishful thinking si cu asta basta:
    https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/fit-for-55-how-the-eu-delivers-the-green-transition/

    https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/fit-for-55-how-the-eu-plans-to-boost-renewable-energy/

    https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/fit-for-55-how-the-eu-will-become-more-energy-efficient/

    https://www.consilium.europa.eu/en/infographics/fit-for-55-afir/

    Avand in vedere ca deja suntem in 2022, un plan extrem de detaliat si bine structurat trebuia deja sa fie pus la punct.
    Si inca o intrebare. Daca punctul 2035 nu va putea fi dus la indeplinire, si parerea mea este ca va fi imposibil, cine va raspunde? Isi vor da toti parlamentarii care au votat "pentru" demisia din Parlamentul European? Va fi cineva responsabil pentru toata debandada care va afecta UE?

    Si inca ceva. Ce kkt vom face cand in continuare tarile BRICS, SUA si Canada vor continua sa polueze la fel de mult si nu vor implementa niciun fel de programe de reducere a emisiilor CO²? Din contra, isi vor dezvolta mai departe ferme de minare pentru monedele crypto care vor polua de fapt tot mai mult. Cu toate aceste lucruri ce se va intampla???
    24 10
  • Mai erau niște proiecții aprobate pentru energia bazată pe combustibili fosili.

    Dar să nu omitem subiectul.
    CE a aprobat o propunere de proiect, Germania și Italia au inclus șopârla privind combustibilii sintetici și motoare hibride, urmează să se discute în PE și, deci, așadar și prin urmare, s-a interzis.

    hahahaha
    11 5
  • Gheorghe
    Doar China a vandut luna trecuta 400.000 de masini 100% electrice!
    Europa nu poate ramane la caruta celui care are si fanul calului.
    In Germania, Austria si alte state europene este incurajata si subventionata in mod direct achizitia de panouri fotovoltaice sau prize electrice auto pentru persoane fizice/juridice.
    22 3
  • Seriff
    UE = Comunism, eu sunt de acord cu masura asta, dar sa se interzica si avionele, sa se inchida absolut toate fabricile care scot chiar si un gram de fum, sa nu mai existe vapoare decat electrice.
    Pana nu iese lumea in strada sa darame odata sediul Partidului Comunist din Bruxelles nu se potolesc, oricum sunt toti niste fosile obosite, nu mai apuca unul de acolo 2035.
    25 26
  • inexorabil
    Haideţi să luăm în considerare un posibil exemplu de…eco-ipocrizie, pardon, eco-atitudine. Să presupunem că eu sunt un mare fermier, cu cirezi de cornute. Păşind în e-Era, ar fi de bonton să-mi trag o e-camionetă. Cornutele mele (pe unele ar scrie “Patria a priori”, în loc de crotalii) ar emite însă o grămadă (başca zilnic) de gaz metan în atmosferă (prin flatulenţă), dar ce contează, din moment ce maşina mea este cu “zero emisii” ?
    V-aţi lămurit, da? Există un singur pericol Global pentru aerul nostru minunat: autoturismele germane tributare normelor Euro 5/6/7, cu precădere cele produse de cocalarofilii nesimţiţi şi responsabili de Dieselgate de la VAG şi BMW, şi drept ar fi ca doar astea să dispară din 2035 (în special de sub fereastra acelui înţelept care ştie 100 % că pe acolo, adică pe sub fereastra lui, nu trec avioane şi vapoare), păi nu?
    12 19
  • inexorabil
    @Seriff, chiar dacă s-ar duce (pe plută) gerontocraţii bruxellezi, inevitabil ar veni la Putere eco-hipsterii pensaţi şi cu glezne goale, iar senzaţia noastră n-ar fi decât aceea că am sărit din lac în puţ.
    11 18
  • Anonim
    Stiti care este asemanarea dintre masinile electrice si diaree ? In nici una dintre situatii nu esti sigur ca mai ajungi pana acasa !
    17 12
  • @Fast and Curious
    Fermele de minare care zici ca polueaza merg tot pe curent electric, nu pe benzina. Asa cum astea polueaza, de ce masinile electrice sunt curate, in conditiile actuale si din viitorul apropiat (2035)?
    2 8
  • Una este sa vrei si alta sa faci… cum adică sa dam ce-i mai bun din noi? Pana acuma fără directiva asta ne era lene si acuma brusc se va schimba ceva fundamental? Marea majoritate din europeni devin din ce in ce mai preocupați de viața de zi cu zi, adică se cam duce pe râpa siguranța pe termen lung.
    Si cum nimic nu este veșnic la fel nici UE. Cea mai mare idioțenie este sa se considere impunerea unitara (același an) in toate țările indiferent de infrastructura si capacitatea de a asigura încărcarea cu energie verde. As râde dacă nu m-ar durea sufletul… așa ca doar ma minunez si nu de acum ci din urma cu 2 ani de când au intrat cu buldozerul in drepturile noastre fundamentale de frica terifiantului COVID. Ca sa vedem superficialitatea din mințile înfumuraților de la Bruxelle, nimic de transport marfa, persoane etc.
    11 7
  • Lăsând la o parte mârşăviile Germaniei şi Italiei

    Lucrurile sunt clare

    Maşinile electrice încărcate din panouri solare pentru cine poate...

    Restul stau cu termice SH şi motorina la 20 lei litrul

    Companiile o să migreze masiv pe electrice datorită diferenţei de costuri, fiind mai avantajoase cele electrice
    13 20
  • Regele H
    Petrolul a murit. Trăiască hidrogenul!
    8 6
  • Pana la urma ideea e sa se reducă dependenta de petrolul arab și rusesc
    11 5
  • Asa o fi? Eu as renunta imediat la combustibili fosili daca ar fi asta ideea. Fac orice e posibil sa-i trimit la dracu pe rusi si pe arabi. Insa cand vad ca vin conducatorii nostri la mine cu ecopovesti din astea cu greta strambandu-se, toata mobilizarea se transforma in impotrivire. Ce naibe, nu suntem copii!
    4 1
  • Seriff
    Eu as vrea sa stiu cum de exemplu un cartier gen Drumul Taberei sau mai nou Militari Residence va trece acest test.
    Sa isi puna toti oamenii aia peste noapte masinile electrice la incarcat, cate statii pot fi la bloc? Una doua, trei, o suta? Si daca toti ar pune masinile la incarcat, cum va rezista reteaua electrica?
    9 2
  • Mircea Badea
    cel mai important sunt primii pasi! din pacate mai e o vesnicie pana in 2035...
    7 11
  • Ripper
    Desi inteleg ideea de a scoate elementele poluante din oras, mi se pare absurd heirupul asta de a trece toate autoturismele pe electric.
    Daca se doreste cu adevarat o schimbare, ar trebui puse reguli extraordinar de stricte pe marii poluanti (fabrici, uzine, transportatori etc). Abia atunci se va vedea o diferenta cu adevarat. Pana atunci, sa tragem noi, ca indivizi, in timp ce marile companii nu iau nicio masura, este pur si simplu ridicol.
    9 3
  • Cine poate și are și un neuron antrenat, poate opta pentru tehnologii ajunse la maturitate.

    Mă uit la hibridul Honda Civic care e la jumătate de preț față de orice electrică decentă. Și are o autonomie dublă. Calculând cei 4 L de benzină la suta de km, nu cred că reușești să ajungi la prețul unei electrice în 30 de ani de utilizare, timp în care se maturizează și tehnologia electrică, stații de încărcare și alte acareturi pentru pionerii nerăbdători, dar cam neiertători cu ei înșiși.
    11 3
  • Neuronu tău.... pffff....

    Ce mănâncă petrol, termică este. Chiar dacă o numeşti hibridă.

    Hibrida reală e PHEV

    Ai înţeles?
    2 11
  • Seriff
    @Mike si daca mananca petrol ce ?
    Care e problema?
    Industria auto functioneaza de 100 si ceva de ani fara probleme, masinil electrice sunt doar niste fite ale oamenilor cu situatia financiara peste medie (adica a doua masina plus stat la casa), pentru restul de 80% din populatie masina electrica este inutila, nu poti obliga un om sa cumpere un bun de care nu are nevoie.
    9 3
  • Eu spuneam că prețul unei electrice nu este justificat dpdv economic, din perspectiva clientului educat.
    PHEV este o bătaie de cap inutilă și ar face sens abia de pe la 2-3 sute km autonomie EV, dacă și prețul devine competitiv.

    Nu mă aștept să înțelegi pentru că interesele tale par a fi legate de vânzare, nu de cumpărare.
    9 2
  • Sherif poţi să te minţi cât vrei, realitatea este alta

    @@ există electrice la preţ de termice, incluzind schimbat uleiu periodic, etc

    poţi să stai şi la bloc să încarci la staţii,

    dar nu îţi lua, lasă că îşi iau alţii

    dar cum era userul care îşi luase termică cu 65.000€ te umflă râsul

    dar mă rog, fiecare toacă banii lui cum vrea
    1 5
  • Seriff
    Sa imi explice mie geniile alea care vin cu ideile de genul cum vor incarca sute de mii de oameni din sutele de cartiere de blocuri toti masinile electrice peste noapte.
    3 0
  • E ușor să cheltui banii altora.

    Ți-am dat un exemplu concret, o mașină agilă, consum mic, preț la jumătate față de cvasicamioanele electrice.

    Sigur, cu un Spring de 44 cai, subvenționat de stat, totul pare posibil.

    Alții își iau și sper să-și ia câți mai mulți până se pun pe picioare producătorii, până optimizează tehnologia pe banii lor, până se dezvoltă infrastructura pentru că o mașină nu-i normal să fie legată cu ața de casă, chiar dacă tu stai la garsonieră și vorbești despre fantezii.
    4 0
  • seriff
    @Mike, electricele nu sunt la pret de termice, frate, de unde apar astia ca tine?
    Hyundai Kona termic e mai ieftin cu aproape 10.000 euro decat cel electric.
    Opel Corsa termic e mai ieftin decat cel electric
    Exemplele pot continua, iar legat de incarcatul stand la bloc, nu am nimic impotriva, sa isi ia cine vrea, oamenii aia ori sunt someri, ori le pica bani din cer, un om normal nu are timp si chef sa caute statii de incarcare in putinul timp liber pe care il au, timpul e extrem de important in ziua de azi.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru