Feedback

Peugeot 508 Sport va avea 360 de cai putere: versiunea sportivă plug-in hybrid se lansează în 2020

Publicat Luni, 06.05.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 2
Peugeot 508 Sport va avea 360 de cai putere: versiunea sportivă plug-in hybrid se lansează în 2020 - Poza 1
Versiunea sportivă a lui Peugeot 508 va avea un sistem de propulsie plug-in hybrid de 360 de cai putere și se va lansa pe piață în 2020, potrivit unor informații din presa franceză.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot a anunțat la începutul lunii martie că pregătește lansarea unei game de modele sportive electrificate, iar 508 va fi primul model care va beneficia de un astfel de tratament. De altfel, versiunea sportivă a lui 508 se va baza pe conceptul 508 Sport Engineered (foto), prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie.

Publicația franceză L'Automobile Magazine susține că a intrat în posesia unor informații suplimentare despre sistemul de propulsie care va echipa viitorul Peugeot 508 Sport.

Astfel, modelul sportiv va prelua practic sistemul de propulsie al conceptului, cu un motor pe benzină PureTech de 1.6 litri și 200 de cai putere și un motor electric de 80 kW (110 CP) pe puntea față, la care se adaugă un motor electric de 200 CP pe puntea spate.

La lansarea conceptului, oficialii Peugeot estimau că sistemul plug-in hybrid va oferi aproximativ 400 de cai putere, însă publicația franceză anunță acum că 508 Sport va avea 360 de cai putere. Astfel, 508 Sport va avea tracțiune integrală, iar cutia de viteze va fi una automată cu 8 trepte.

De asemenea, Peugeot 508 Sport va primi jante de 20 de inch și o serie de modificări la nivelul suspensiilor, ca urmare a celor 340 de kilograme suplimentare generate de bateria Li-Ion.

Noul model va avea emisii de numai 49 de grame de dioxid de carbon pe kilometru și va permite constructorului francez să scadă media emisiilor în perspectiva noilor reguli care vor intra în vigoare în 2021. "Este paradoxal, dar presiunea pusă pe emisii ne permite să dezvoltăm un 508 de performanță pe care nu ni l-am fi imaginat anterior", a precizat Bruno Famin, șeful diviziei Peugeot Sport.

Via L'Automobile Magazine


Comentarii (2)

  • BMW Isetta 250 Motocoupé cântărea exact cât bateriile 508 Sport-ului ăsta -- care, în ciuda puterii și tracțiunii, nu cred să anuleze legile fizicii în viraje.

    Nu mai comentez abureala lui musiu Bruno Famin, care una spunea și alta gândea (zic și io să n-adorm... cam așa):
    "Este paradoxal, dar ipocrizia duplicitară a normelor de emisii ne permite să vă prostim și mai pe față cu un 508 de performanță cu care nu ne-am fi imaginat anterior să vă chelim de atâta bănet." :-)
    15 3
  • unu altu
    "un motor pe benzină PureTech de 1.6 litri și 200 de cai putere și un motor electric de 80 kW (110 CP) pe puntea față, la care se adaugă un motor electric de 200 CP pe puntea spate"

    Deci practic 1.6 benzina 200cp + motor electric fata 80kw/110cp + motor electric spate 200cp = 360cp? Cand? Unde?
    0 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru