Polestar 2 Arctic Circle: concept dezvoltat special pentru condiții grele de iarnă

de Tiberiu Safta
Joi, 03.02.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Suedezii de la Polestar au dezvăluit un concept bazat pe versiunea de serie a lui Polestar 2, numit Arctic Circle. Printre modificări se numără o gardă la sol mai mare cu 30 de milimetri, anvelope cu crampoane și putere mărită la 469 de cai putere.

Constructorul suedez de mașini electrice a dezvăluit conceptul Polestar 2 Arctic Circle. Mașina a fost creată special pentru a fi condusă în cele mai grele condiții de iarnă și este bazată pe modelul de serie Polestar 2 Long Range Dual Motor.

Ideea conceptului Polestar 2 Arctic Circle îi revine inginerului de șasiuri al companiei, Joakim Rydholm, care este, la rândul său, și pilot de raliuri.

Fiind un automobil conceput special pentru a rula pe suprafețe înzăpezite, conceptul Arctic Circle dispune de câteva modificări importante în acest sens față de versiunea de serie. Cea mai evidentă modificare este suspensia, care este mai ridicată pentru a oferi o gardă la sol mai mare cu 30 de milimetri. De asemenea, conceptul dispune de amortizoare Ohlins, cu trei reglaje și care sunt cu 30% mai moi decât cele de pe modelul de serie.

Jantele de 19 inch de la OZ Racing sunt încălțate în anvelope de iarnă cu crampoane ce măsoară 4 milimetri. Fiecare anvelopă are câte 490 de astfel de crampoane pentru a oferi o aderență superioară pe zăpadă și pe gheață.

Printre modificări se mai numără 4 proiectoare LED amplasate în partea din față, un scut de protecție din fibră de carbon, frâne Brembo cu 4 pistoane pentru fiecare etrier, preluate de la pachetul Performance (opțional pentru versiunea de serie), și un sistem launch control activat prin padelele de schimbare a treptelor de viteză.

Precum versiunea de serie pe care se bazează, conceptul Polestar 2 Arctic Circle este propulsat de două motoare electrice.

Spre deosebire de un Polestar 2 de serie, motoarele electrice oferă 469 de cai putere și un cuplu de 680 Nm.

La interior regăsim scaune sport Recaro, iar în portbagaj, conceptul este dotat inclusiv cu o lopată din fibră de carbon. Exteriorul este vopsit într-o culoare gri cu finisaj mat, acompaniată de accente albe pe uși și capotă.

Polestar nu ia în calcul să lanseze o versiune de serie a conceptului 2 Arctic Circle în viitor.

via Polestar

Comentarii (4)

  • Cum? Un Volvo care face drift? Am citit pe aici ca drift-uri fac doar "cocalarii cu Bmw-uri"! P.S.:))) De un timp incoa' vad mai multi manelisti in Volvane decat in Bmw-uri! S-a dus si mitul ala ca trebuie sa ai cel putin un doctorat in fizica cuantica ca sa conduci un Volvo chinezesc!
    3 1
  • Mircea Badea
    lopata din carbon?!! ce fumeaza nenea?

    pe zapada trebuie roti de 19 si putere mai mare..oke
    5 0
  • Edikkk
    Bravo Volvo.

    Este foarte interesant cum au reuşit să păstreze alura de sedan şi să nu o dea aşa de mult în cross over ,
    Rezolvând prin mărimea, dimensiunile mari ale maşinii. Frumos.
    3 3
  • Exact ce trebuie pe zapada: scut de carbon (casant la un impact), putere mai mare si jante de 19
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru