Prim contact cu noile BMW Seria 3 și Z4: test de îndemânare cu sedanul 330i și tururi de circuit cu roadsterul bavarez

de Cornel Șocariciu, Foto: Petrică Tănase
Vineri, 05.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW ne-a invitat la un workshop despre noile Seria 3 și Z4. Ne-am bucurat de miros de anvelope încinse, de tururi rapide pe autodromul Academiei Titi Aur și de un seminar despre implicarea Continental în sectorul auto din România.

Razele soarelui încălzeau cu putere asfaltul șoselei de centură. Deopotrivă, camioanele și mașinile mici își așteptau rândul să treacă de sensul giratoriu care anunța intrarea în Mogoșoaia în coloane care șerpuiau pe mai mulți kilometri. De aici, traficul către Academia Titi Aur avea să se răsfire, iar asfaltul să înmagazineze din ce în ce mai multe grade. Se anunța o după-amiază caldă, plăcută, dar mai ales atipică rutinei cu care iarna m-a obișnuit.

Imediat ce zăresc cele două "ciuperci" cu acoperiș portocaliu ale Academiei Titi Aur - așa sunt denumite popular cele două zone de observare amplasate pe autodromul din Crevedia - mă gândesc din ce în ce mai mult că am ocazia să fac cunoștință cu două dintre cele mai noi produse lansate de BMW în ultimele luni: noua generație Seria 3 și noul roadster Z4.

Programul pregătit de organizatori a fost unul destul de relaxat, lucru care nu se întâmplă foarte des în industria pe care o reprezentăm. De cele mai multe ori, testele organizate în așa manieră îți oferă o fereastră de câteva ore pentru a conduce și pentru a înțelege cum funcționează și cum se comportă un model nou. La o primă vedere, poate părea un timp generos, însă atunci când producătorul decide să vină cu un model ale cărui opționale pot fi notate pe paginile declarației de avere ale unui politician român, lucrurile se transformă radical.

"Caracatița" Continental în industria auto

Primul seminar în cadrul căruia aveam să particip a fost unul strâns legat de colaborarea pe care BMW o are cu Continental. Pentru mulți, Continental este sinonim cu o marcă de anvelope, însă gigantul cu sediul în Germania dezvoltă mult mai multe produse, iar compania este extrem de bine reprezentată și în România.

În prezent, la nivelul țării noastre, în fabricile și în centrele Continental sunt angrenați peste 20.000 de angajați. Iar dintre aceștia, peste 6.500 sunt ingineri și tehnicieni, semn că nemții acordă o atenție deosebită dezvoltării produselor sale cu ajutorul capacităților oferite de români.

Cinci divizii separate sunt integrate la nivelul Continental, iar toate acestea sunt reprezentate și în România. Nemții au dezvoltat o divizie care se ocupă de tehnologiile de siguranță activă și pasivă, dar și de sistemele care susțin dinamica unui vehicul. Portofoliul de produse variază de la sistemele de control electronic și hidraulic al sistemelor de frânare, până la tehnologiile avansate de asistență menite să ajute șoferul în timpul conducerii.

O altă divizie se ocupă de dezvoltarea unor sisteme gândite să eficientizeze procesul de ardere internă. Nemții au o gamă extinsă de sisteme de injecție, de sisteme de gestionare a motorului și chiar și tehnologii pentru tratarea gazelor de evacuare. Pentru interioarele autoturismelor, Continental poate produce unități de comandă, sisteme de infotainment și diverse unități software pentru diversele tehnologii pe care constructorii le implementează din ce în mai des în noile vehicule.

Am păstrat pentru final cele două divizii care se ocupă de prelucrarea cauciucului. Una dintre acestea produce anvelope, iar cea de-a doua curele și accesorii. Iar pentru a înțelege cât de mult sunt implicați nemții în segmentul auto, trebuie să știți că 3 din 4 autoturisme vândute la nivel global conțin cel puțin un produs dezvoltat de Continental.

Îndemânare cu BMW Seria 3 în versiunea 330i

Programul pe care BMW l-a pregătit pe autodromul din cadrul Academiei Titi Aur a inclus și două sesiuni de pilotaj. Prima dintre acestea a avut în prim-plan noua generație Seria 3.

Pentru această parte a evenimentului am făcut echipă cu pilotul de raliuri Cristiana Oprea.

Nu era pentru prima dată când urcam în mașină alături de Cristiana, prima "întâlnire" de acest gen consumându-se în urmă cu aproape un an în cadrul Raliului Harghitei, eveniment în cadrul căruia eu am "jucat" rolul de copilot.

Dar de această dată nu mai formam un echipaj, ci deveneam concurenți. Organizatorii s-au gândit să pregătească o mică competiție cronometrată pe un traseu de îndemânare.

Cei patru cilindri ai motorului care echipează noul Seria 3 în versiunea 330i "bat" echilibrat în ritm de ralanti. În modul Comfort, unitatea este gata să livreze resursele liniar și fără să-ți provoace emoții indiferent de cât de brutal apeși pedala de accelerație. Pornesc într-un tur de recunoaștere pe traseul de îndemânare: 5 jaloane cu intrare prin dreapta, o întoarcere mărginită de conuri, un cerc amplasat la 20 de metri de ieșirea din acul de păr, o evitare stânga-dreapta și o frânare cu oprire la punct fix.

Cu o simplă apăsare de buton, trec "resursele" lui Seria 3 din Comfort în Sport. Cei 258 de cai putere livrați între 5.000 și 6.500 rpm și cei 400 Nm disponibili între 1.550 și 4.400 rpm sunt gata să "muște" ori de câte ori apeși cu mânie pedala de accelerație.

Aștept semnalul de start și plec cu rapiditate către cele 5 jaloane. Asfaltul acoperit cu puțin pietriș face ca puterea să nu fie livrată constant, însă sistemele de asistență mă ajută să rămân pe trasa ideală. Parcurg cu rapiditate prima parte a traseului, frânez înaintea acului de păr, virez și pun "gazul" jos. Aceleași sisteme fac ca resursele livrate să nu fie la un nivel maxim, însă așa și trebuie să lucreze. Dacă voiam și mai multă "libertate" puteam încerca modul Sport Plus sau pe cel Individual.

Trec cu bine de "virajul de 360 de grade" perfect încadrat de conuri și-mi continui traseul către evitarea stânga-dreapta. Reușesc un parcurs fără emoții prin acest segment al probei, însă ratez complet oprirea la punct fix. Ulterior aveam să aflu că suprafața din acea zonă a circuitului avea o aderență mult mai slabă, motiv pentru care trebuia să frânez mai devreme. Reiau traseul și termin cu un timp de 31 de secunde.

Direcția sport variabilă cu care este echipat acest exemplar face ca noul Seria 3 să devină la fel de precis ca mâna unui chirurg oftalmolog în timpul unei operații de cataractă. Atunci când pedala este apăsată cu generozitate iar viteza trece cu mult de valoarea legală în localitățile din România, este suficientă o mișcare scurtă și fermă din brațe pentru a evita jaloanele de pe circuit. Feedback-ul oferit se ridică la nivelul așteptat, sistemul comunicând într-un mod exemplar cu cel care se află în spatele volanului. Din acest punct de vedere, noul Seria 3 reușește să se ridice la așteptările oricărui purist. Inginerii BMW spun că au modificat elementele componente ale sistemului de direcție. Aceștia susțin că, la viteze mici, mașina poate fi controlată cu și mai multă ușurință, oferind în același timp un feedback ceva mai generos. În timp ce la viteze ridicate oferă încrederea necesară pentru a putea ataca din plin viraje rapide. 

Rigiditatea structurii face ca Seria 3 să-ți asculte comenzile și să te urmeze pe trasa ideală, chiar dacă uneori încalci limitele unor teorii din fizică. Suspensia adaptivă semnată de divizia de performanță M este capabilă să-și modifice răspunsul în funcție de modul în care rulezi. Dacă în Sport și Sport Plus vei simți cum micile denivelări sunt capabile să-ți așeze într-un mod diferit elementele de la nivelul urechii interne, în modul Comfort, aceasta te poartă lin peste neregularitățile asfaltului.

Fac schimb de locuri cu Cristiana, și după câteva tururi reușește să scadă sub 30 de secunde.

Îmi reiau locul din spatele volanul și după încă două tururi reușesc să ajung la 29.38 de secunde. Finalul a fost unul încins, iar Cristiana a reușit să încheie într-un ritm mai bun și să oprească cronometrul la 29 de secunde și 31 de sutimi.

Evitarea jaloanelor în marșarier cu noul asistent pentru mersul cu spatele

Noul BMW Seria 3 este unul dintre primele modele dezvoltate de nemți care poate fi comandat cu un asistent pentru mersul cu spatele. La o primă vedere, funcția ar putea să nu-i impresioneze pe șoferii din România.

Sistemele memorează ultimii 50 de metri parcurși, dacă viteza ta nu a depășit 36 de km/h. Apoi, în momentul în care selectezi treapta pentru mersul cu spatele, pe ecranul tactil al sistemului de infotainment apare opțiunea Reversing Assistant. Tu vei controla accelerația și frâna, direcția urmând să fie ghidată de sistemele mașinii. Pentru a ne demonstra cât de precis poate fi noul sistem, organizatorii ne-au rugat să mergem cu spatele printre jaloane, iar mai apoi să lăsăm sistemul să ne arate cum se face într-un mod mult mai precis.

BMW Z4 și proba de foc pe cei 1.2 kilometri ai autodromului Academiei Titi Aur

Finalul evenimentului avea să fie unul dedicat noii generații Z4. Alături de noi s-a aflat și Radu David, instructor certificat BMW Driving Experience.

Poziția corectă la volan oferă mai multe avantaje. În primul rând, la finalul zilei nu vei suferi de dureri de spate cauzate de poziția incorectă pe care o ai atunci când conduci. În al doilea rând, o poziție corectă la volan îți permite să simți mult mai bine mașina pe care o conduci, iar un Z4 M40i trebuie simțit prin toți porii. Din punctul meu de vedere, un astfel de curs ar trebui ținut (în adevăratul sens al cuvântului) încă de la prima oră de conducere și chiar ar trebui repetat în momentul în care te duci să-ți ridici noua mașină din showroom. Menționez acest lucru întrucât așa a început pseudotestul cu Z4 (îmi permit să-i spun așa întrucât n-am reușit să descopăr toate secretele roadsterului german).

Autodromul Academiei Titi Aur măsoară 1.2 kilometri, dar nivelul de dificultate al virajelor este unul destul de ridicat. Există trei viraje care închid târziu, o parabolică pe care dacă o abordezi corect vei reuși să atingi viteze foarte mari pe linia dreptă, un "Pif-Paf" și chiar și un ac de păr.

"Cobaiul" pregătit de BMW a fost un Z4 în versiunea M40i. Sub capota modelului german se află un motor cu șase cilindri în linie de 3.0 litri capabil să dezvolte 340 de cai putere și 500 Nm. Resursele sunt gestionate de o transmisie automată cu opt trepte, iar în aceste condiții accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.6 secunde.

Iar cu astfel de valori, informațiile curg rapid. Radu îmi spune cum să abordez corect virajele astfel încât sistemele de asistență să nu-mi strice plăcerea. Chiar și cu tehnologiile de asistare active, BMW Z4 reușește să fie agresiv, direct, dar mai ales rapid. În modul Sport, transmisia are un răspuns diferit și schimbă sus în ture, direcția este fermă și mă ajută să ghidez corect mașina și să găsesc apexul de fiecare dată, în timp ce suspensia rigidă citește cu mare atenție suprafața circuitului.

BMW Z4 este precis, dar mai ales este facil de controlat. Îl simți alături de tine și te ajută să-l înțelegi, iar un astfel de partener este destul de dificil de întâlnit într-o industrie care devine din ce în ce mai axată pe tehnologii și mai puțin pe senzațiile oferite în timpul condusului.

Comentarii (3)

  • corsar
    stopueile aleade la seria 3 ...zici ca-s de Lexus...Mie asa mi se pare.
    10 7
  • Nissan
    Dacă tot ați făcut acest test, poate actualizați și Seria 3, că sunt toate datele pe site BMW
    5 0
  • mircea
    @Nissan
    Foarte curând vei avea o surpriză plăcută. La care muncim de vreo doi ani.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru