Primele imagini cu noul concept Toyota Corolla: anunță o viitoare generație electrică

de Tiberiu Safta
Luni, 13.10.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota a publicat primele imagini oficiale cu un nou concept care anunță viitoarea generație electrică a lui Corolla. Prezentarea oficială a mașinii va avea loc la sfârșitul lui octombrie.

Constructorul japonez pregătește mai multe lansări importante cu ocazia Salonului de Mobilitate din Japonia, programat să înceapă la sfârșitul lui octombrie. Printre lansările care vor avea loc în cadrul acestui eveniment se numără și un nou concept care ne va oferi o primă impresie despre cum va arăta următoarea generație Corolla.

Până atunci, Toyota a publicat primele imagini oficiale cu noul concept, care poartă același nume ca modelul de serie din prezent. Noul concept Toyota Corolla propune un design complet diferit față de actualul model aflat în producție și pare să indice faptul că următoarea generație Corolla va avea și o versiune pur electrică. Detaliile tehnice nu au fost încă dezvăluite, însă putem observa câteva detalii care face trimitere la un viitor model electric.

În primul rând, partea frontală a conceptului este acoperită, fără nicio grilă vizibilă. De asemenea, în aripa din stânga față este vizibil capacul de realimentare care ascunde, cel mai probabil, o priză de încărcare.

Un alt detaliu care sugerează că noul concept ar putea fi electric este capota din față scurtă. Aici putem vedea și un design nou al farurilor LED, separate pe două niveluri și unite la mijloc printr-o bandă iluminată.

O configurație similară este prezentă și în cazul stopurilor, deasupra cărora este montat un eleron mic pentru eficiență aerodinamică ridicată.

Așa cum spuneam, Toyota nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre noul concept. Prezentarea oficială va avea loc la Salonul de Mobilitate din Japonia, care își va deschide porțile în 29 octombrie.

via Toyota

Comentarii (1)

  • Si lumea e contrariata de designul neue klasse de la bmw :)) in timp ce toyota redefinesste designul cu orice model si versiune noua, zici ca nu au strategie deloc de design
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru