Primul Lamborghini electric va fi un crossover. Lansarea, programată în 2028

de Tiberiu Safta
Joi, 14.07.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Stephan Winkelmann, CEO-ul Lamborghini, a dezvăluit că primul model pur electric al mărcii va fi un crossover cu 4 locuri. Noul model va debuta în 2028 și va fi urmat de către cea de-a doua generație Urus, care va fi doar electrică.

Lamborghini, la fel ca cei mai mulți producători, se pregătește să pășească în epoca electrică. Începând de anul viitor, constructorul italian va comercializa primele sale modele hibride în număr mare, urmând ca până la finalul deceniului să fie lansat și primul model electric.

Încă de anul trecut a fost dezvăluit faptul că primul Lamborghini pur electric din istorie va fi lansat în 2028. Acum, Stephan Winkelmann, șeful constructorului din Sant’Agata Bolognese, a dezvăluit cum va arăta noul model într-un interviu acordat publicației britanice Autocar.

Astfel, viitorul model va fi un crossover electric 2+2. Asta înseamnă că va avea un design asemănător unui crossover-coupe, dar care va avea, evident, 4 locuri. De altfel, Winkelmann a precizat că designul viitorului model electric va prelua unele elemente de la conceptul Estoque, prezentat în 2008. Mașina va avea un aspect diferit față de restul modelelor Lamborghini, iar modelul ar putea să fie bazat pe platforma Artemis, dezvoltată de Audi și Bentley.

În același timp, noul model electric va fi urmat de cea de-a doua generație a SUV-ului Urus.

Viitoarea generație va avea doar motoare electrice și va fi lansată până în 2030. În ceea ce privește actualele modele Huracan, Urus și succesorul lui Aventador, toate acestea vor primi versiuni hibride cu încărcare la priză din 2024. Mai mult, motoarele termice vor fi păstrate în combinație cu sistemele hibride până în 2035.

via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru