Redacția Automarket a configurat trei versiuni BMW X1. La ce prețuri am ajuns

de Automarket.ro
Vineri, 30.09.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul BMW X1 poate fi deja comandat în România, prin urmare am făcut o ședință de redacție și ne-am pus în pielea clientului român care își configurează SUV-ul german cu tot ce își dorește și are nevoie.

Configurarea unei mașini poate părea simplă la prima vedere. Este un exercițiu util pentru toți cei care se gândesc la o achiziție și caută să se familiarizeze cu lista de opționale și cu dotările standard. De altfel, e cea mai simplă metodă ca să afli ce se potrivește mai bine nevoilor tale. Pentru că s-au mai văzut cazuri în care mașina nu a tractat nimic, niciodată, dar ea are cârlig de remorcare.

Redacția Automarket a căutat să se pună în pielea unui client de BMW X1, cel mai mic și mai accesibil SUV al constructorului bavarez pe piața din România. Este o mașină proaspăt lansată la noi, așa că trei redactori ai publicației și-au imaginat că pot comanda modelul german. Așa că am deschis configuratoarele BMW și am vrut să vedem la ce prețuri ajungem.

BOGDAN MIRICĂ - PREȚ FINAL: 61.800 DE EURO

Dacă mă întrebați, aș vrea să am în garaj un BMW X1 pe benzină, pentru că nu fac atât de mulți kilometri, încât să justific folosirea unui diesel. Am vrut și un motor ceva mai potent, așa că am luat versiunea xDrive23i, ceea ce se traduce în 218 cai putere și un preț de start puțin peste 52.700 de euro. Mi-a plăcut mai mult echiparea de bază. Nu am mers pe nivelul X-Line, care ar fi adus o inserție neagră, contrastantă, la nivelul celor două spoilere, frontal și posterior. Mi s-a părut mult mai omogen designul fără aceste elemente disruptive.

Am o afinitate pentru verde. Mai ales pentru cel militar. Cred că dacă mi-ați vedea șifonierul, ați crede că sunt militar de profesie. Prin urmare, aș alege culoarea metalizată Verde Cape York. Prețul pentru această asortare cu șifonierul? 892 de euro.

Acum că ne-am îmbrăcat, zic să ne și încălțăm cu ce trebuie. Am fost la un pas să aleg jantele de 20 de inch, dar apoi mi-am amintit de niște gropi crunte cu care m-am întâlnit și din care n-aș fi ieșit cu anvelopele întregi, dacă talonul nu ar fi fost generos. Deh, România mai are și astfel de surprize. Prin urmare, am ales ceva de mijloc. Adică niște jante M de 19 inch, din aliaj ușor, Double-spoke. Încă 922 de euro.

La interior, nu sunt un fan al materialului artificial Sensatec, așa că am mers pe o piele Vernasca, într-o culoare maro Mocha. Aici am bifat gândindu-mă la cât de fină se va simți pielea de 1.333 de euro. Ca să completez comuniunea cu natura, sugerată prin culoarea de caroserie, am ales și ornamente din lemn fin turnat Eucalypt, care îngroașă lista de opționale cu numai 130 de euro.

Și acum, dacă tot am făcut frumos la exterior, haideți să vedem ce ne trebuie la interior. Ca să nu luăm fiecare opțional în parte, și la BMW cea mai sigură rețetă este bifarea unui pachet generos de opționale. Eu am ales pachetul Edition Signature, care nu e tocmai ieftin, dar include multe la 5381 de euro: adică Asistentul la Parcare Plus (cu mai multe camere și vedere tridimensională a mașinii), asistentul pentru faza lungă, BMW Live Cockpit Professional (cu Head-Up Display, realitate augmentată, instrumentar digital curbat și unitate cu display-ul central de 10.7 inch), faruri adaptive cu LED, o suprafață de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil, sistem audi Harman Kardon, oglindă retrovizoare antiorbire și un sistem de acces fără cheie.

Chiar dacă nu mai sunt iernile așa grele, am mai cheltuit 410 euro pe scaune încălzite. Am o fobie legată de autonomie. Cred că am rămas marcat de la electrice. Așa că am bifat rezervorul extins, care m-a costat 51 de euro. La final, după ce am tras linie, am reușit să obțin un preț final de 61.800 de euro.

ALEXANDRU MONENCIU  - PREȚ FINAL: 59.988 DE EURO

Pentru că primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când îți configurezi o mașină nouă, în acest caz BMW X1, este să alegi motorizarea, eu am optat pentru un X1 xDrive23d.

Deși sunt fanul motoarelor pe benzină, fie ele chiar și cu 4 cilindri, am bifat un propulsor diesel pentru că voi utiliza această mașină pentru drumuri lungi, făcute în afara orașului. Am vrut un diesel care să dezvolte peste 200 de cai putere, așa că cei 211 CP pe care îi oferă versiunea xDrive23d sunt exact ce căutam.

Am alăturat acest propulsor unei transmisii automate Steptronic cu padele pe volan, pentru că uneori îmi place să gestionez singur resursele unității. Fie ea și diesel. Iar padelele îmi dau ocazia să fac asta fără să iau mâna de pe volan. Dacă tot am la dispoziție o tracțiune integrală și o gardă la sol înălțată, am zis să optez și pentru nivelul X-Line. Este puțin mai ieftin decât varianta de bază, dar nu l-am ales din această cauză, ci pentru că elementele de protecție din plastic îi dau mașinii un plus de robustețe. Prețul de start al versiunii alese de mine este de 53.847 euro și asta înainte să aleg nuanța exterioară, jantele și tipul de tapițerie.

Mă bucur să văd că lumea începe să fie puțin mai îndrăzneață atunci când alege culoarea mașinii. Sunt prea multe mașini gri și negre pe drum. Pentru X1, eu am ales Portocaliu Utah pentru că se potrivește, părerea mea, cu aspectul "rugged", și mi-a plăcut această nuanță încă de la debutul actualei generații X1. În plus, nu costă mai mult decât Albul Mineral sau Negrul Sapphire. Concret, 892 de euro.

Drumurile din România nu sunt tocmai cele mai bune și știu că spatele meu nu o să fie de acord cu alegerea pe care am făcut-o, dar eu am optat pentru jante BMW Individual cu diametrul de 20 de inch. În acest fel, mașina mi se pare mai bine proporționată. Moftul ăsta mă costă 1.948 de euro.

Nivelul de echipare X-Line îmi oferă 4 variante de piele sintetică pentru tapițerie (Sensatec). Nu am ales niciuna dintre ele, ci am mers direct pe varianta de piele Vernasca în culoarea Mocha (maro). Nuanța Oyster mi s-a părut prea deschisă (este puțin mai pretențioasă), iar negrul este prea monoton. O alegere care mi-a crescut prețul mașinii cu 1.333 de euro. Pentru omogenitate am ales ornamentele din lemn fin turnat Eucalypt. Alți 256 de euro. Puteam să las ornamentele negre, lucioase, și să nu plătesc în plus, dar mi se par un magnet pentru amprente și praf.

Ca să nu te pierzi și să te sperii de fiecare dotare opțională în parte, BMW ți le grupează sub forma unor pachete. Astfel, nivelul X-Line vine în standard cu asistent pentru faza lungă, faruri adaptive LED, Driving Assistant, scaun șofer reglabil electric și cu memorie (foarte util pentru că suntem mai mulți șoferi) și zonă de încărcare prin inducție pentru telefoanele mobile.

Pe lângă acestea, am ales ornamentele exterioare Shadow Line (mi se pare că cele cromate nu se potrivesc cu nuanța exterioară), volanul încălzit și scaunele față încălzite (mi-ar fi plăcut să fie și ventilate, pentru că vara pielea de culoare închisă va deveni "incandescentă"). Ornamentele nu m-au costat nimic, dar pentru volanul încălzit am plătit în plus 205 euro, iar pentru încălzirea în scaune alți 410 euro.

La final, nota de plată a fost de 59.988 de euro.


TIBERIU SAFTA - PREȚ FINAL: 63.564 DE EURO

 Cu toate că BMW descrie noul X1 ca fiind un SAV (Sports Activity Vehicle), noul model este, practic, un SUV de dimensiuni compacte ca oricare altul. Așa că, pentru mine, contează mai mult decât orice să fie o mașină discretă, dar care să aibă și un caracter utilitar. Fiind însă un BMW, am considerat că este necesar ca acesta să aibă și un caracter ceva mai sportiv, așa cum ar trebui să fie orice model al mărcii bavareze.

Să începem cu motorul. Personal, am ales motorizarea pe benzină xDrive23i, care îmi aduce un motor de 218 cai putere și o cutie de viteze automată Steptronic cu 7 trepte. Prefer oricând sunetul unui benzinar, iar prețul de pornire este cu circa 2000 de euro mai mic decât al unui diesel.

Când vine vorba de echipare, am ales nivelul de bază și am ajuns la o valoare de 53.995 de euro. Vopseaua pe care am ales-o este nuanța de albastru metalizat Portimao, care mă costă 892 de euro în plus. Am ales această nuanță pentru că este culoarea mea preferată în gama BMW. Nu poți să spui că este o nuanță plictisitoare. Apoi am completat exteriorul cu jante M de 19 inch, bicolore și cu 5 spițe duble, care îi oferă lui BMW X1 un aspect echilibrat între sportivitate și utilitate. În cazul meu, alegerea acestor jante rezultă o cheltuială de 922 de euro.

Ca un ultim detaliu, am decis să păstrez capacele oglinzilor exterioare în culoarea caroseriei, chiar dacă aveam opțiunea de a le vopsi în negru fără să dau vreun ban în plus.

Trecem la interior, acolo unde am decis să îmi aleg mai multe echipamente. Pentru tapițerie, am ales piele Vernasca neagră și am bifat, astfel, o opțiune de 1333 de euro. Fiind o marcă premium, am zis că, totuși, ar fi mai bine pentru mașină și pentru mine să aleg acest tip de piele în locul celei sintetice Sensatec, care este mai ieftină, dar nu la fel de fină ca pielea Vernasca.

Tot aici am bifat și opțiunea de a avea ornamente interioare din aluminiu Mesheffect, care oferă un contrast plăcut habitaclului predominant negru. Mai mult, nu trebuie să plătesc nimic în plus pentru această opțiune. Și că tot vorbeam de opțiuni, am ajuns și la lista de opționale. Având în vedere alegerile pe care le-am făcut până acum, configuratorul mi-a bifat din start pachetele M Sport și Professional.

Acestea costă 3946 de euro, respectiv 4490 de euro, la care am decis să adaug și pachetul Signature Edition, care înseamnă un plus de 5381 de euro. Lista de opționale este una lungă, așa că o să menționez doar câteva dintre acestea. Printre dotările opționale incluse în cele trei pachete, mașina mea ar veni echipată cu: un șasiu adaptiv M, părți exterioare și interioare M Sport, scaune sport pentru șofer și pasagerul din față, asistent parcare plus, faruri adaptive LED, head-up display, tavă de încărcare wireless, plafon panoramic și sistemul BMW Live Cockpit Professional. De asemenea, am mai bifat opțiunea de 410 euro pentru scaune încălzite și am ales să dau alți 205 euro pentru un volan încălzit.

Chiar dacă ultimele ierni nu prea au fost în firea lor, nu se știe niciodată unde mă voi afla în acea perioadă. La final, am bifat și opțiunea pentru un rezervor de benzină mărit, care înseamnă un plus de 51 de euro. La un asemenea preț, ar fi păcat să omit o asemenea opțiune. Odată cu finalizarea configurației, am ajuns la un preț final de 63.564 de euro.

Dacă vrei să îți configurezi și tu un BMW X1, aici găsești un link direct.

Comentarii (12)

  • Mi se pare mie sau moderatorii Automarket sunt mari fani X1?
    9 1
  • ieftin... vreau si eu cate doo din fiecare. pe roz si pe verde brotacel daca are.
    19 0
  • andrei
    pomana, ce sa mai. primul x1 imi placea, nu era asa mare si nici asa scump, acuma....
    11 0
  • Vai cata reclama ! Masini care valoreaza 35.000 de Euro se ofera cu 60.000 de Euro cumparatorilor care nu-si permit mai mult de 10-15.000 ... Iar daca prin absurd faci parte din cei 0,01% target market si dai comanda ai surpriza ca peste un an sa se anuleze vanzarea sau peste 18 luni sa nu fie inca livrata ...
    31 0
  • De ce ar vrea clientul roman sa isi cumpere bmw x1? De ce ar da clientul roman banii de un apartament pe o cutie de plastic care te duce din a in b la fel ca orice alta masina care nu costa cat un apartament?
    17 1
  • Am facut si eu o configurare asemanatoare pentru un XC40 B4AWD, mild hibrid, albastru metalizat, tapiterie interioare blond, jante de 19", camera 360, parbriz incalzit, preincalzire din telecomanda, carlid de remorcare, geamurile spate fumurii, faruri led pixel, pachet driver assist, alarma, deci cam tot ce poti pune pe ea.
    https://s.volvocars.com/VJrWHsxMqV7duuA0
    Pret final 59230 Euro cu TVA.
    Asta ca si comparatie, daca se poate.
    12 2
  • Am avut ocazia sa folosesc si primul si al 2-le-a. La primul dacă nu avea direcție activa (opțional), era cam nasol la fel si suspensia cam rigida, altfel spus nu era la nivelul dorit. A 2-a generație o evoluție clara pe ambele aspecte, plus partea vizuala.
    Nu pot sa spun la fel de noua generație mai ales la partea din spate unde clar au “aruncat” niște stopuri de la alta masina.
    De prețuri…. no comment, in urma cu 3 ani era nivelul serie 5 :(
    11 1
  • Aceste preturi sunt comparabile cu preturile Mazda Cx-60, un plugin hybrid de 326CP, 4x4, full, clasa superioara. Plus că la Mazda îți mai da și statut 5000euro. Ce ți-ai lua? Diesel X1 sau plugin Cx-60?
    17 2
  • Poi fiecare cu ce vrea si ce-l ajuta din mai multe puncte de vedere si unele subiective. Eu sunt clar și fan Mazda, dar tot la un BMW m-as duce dacă nu m-ar interesa anumite aspecte, și nu neaparat X1.
    6 5
  • anonim
    Profituri uriase pentru toti producatorii care invoca tot felul de aberatii pentru a justifica preturile . Masina asta cu tot cu optionale nu cred ca trece ca si cost de productie de 40 de mii de euro .
    6 1
  • @adig01
    ca oferta in sine, Mazda Cx-60 plugin reprezinta o afacere mai buna decat BMW X1 diesel.

    daca mi-as permite sa cheltui o astfel de suma pe o masina as alege fara dubiu Mazda pentru ca mi se potriveste mai bine ca mod de utilizare si pentru ca apreciez marca si tehnologia noului lor model.

    dar pot sa ii inteleg si pe cei care aleg BMW-ul X1 diesel, poate lor, mai ales daca fac multe drumuri lungi, li se potriveste mai bine.
    7 0
  • în Romanica nu vând X1 electric pentru că BMW e mai mult cu gura decât cu fapta

    Îi urmează falimentul în 20-30 de ani sau devin un Honda mic acolo, mic, mic.

    Era de văzut cum preţul electricei era tot vreo 60.000€ dar nu mai aveai treabă cu schimbat de ulei şi bla bla

    Şi ar ieşi în evidenţă că mai bine îţi cumperi Tesla.
    4 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru