Feedback

Renault și Daimler introduc un nou motor turbo pe benzină: capacitate de 1.3 litri și performanțe între 115 CP și 160 CP

Publicat Vineri, 08.12.2017
de Daniel Popescu
Comenteaza 12
Renault și Daimler introduc un nou motor turbo pe benzină: capacitate de 1.3 litri și performanțe între 115 CP și 160 CP - Poza 1
Renault și Daimler au dezvoltat un nou motor turbo pe benzină care are o capacitate de 1.3 litri și puteri de 115, 140 și 160 CP. Ultimele două versiuni pot fi comandate cu cutie de viteze automată EDC.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi și Daimler au anunțat la sfârșitul acestei săptămâni lansarea unui nou motor în cadrul familei Energy TCe.

Vorbim despre un motor turbo pe benzină cu capacitatea de 1.3 litri care este oferit în 3 versiuni de putere: 115 CP, 140 CP și 160 CP. Versiunea de 115 CP poate fi utilizată doar cu o cutie de viteze manuală, în timp ce versiunile de 140 CP și 160 CP pot fi comandate fie cu cutie de viteze manuală, fie cu cutie de viteze automată cu dublu-ambreiaj EDC.

Primele modele care au primit noul motor sunt Renault Scenic și Grand Scenic, însă constructorul francez anunță că propulsorul va fi introdus progresiv și pe alte modele pe parcursul anului 2018. Prin urmare, este posibil ca noul motor să ajungă inclusiv pe modelele dezvoltate de Dacia. 

Renault nu a menționat dacă noul motor va înlocui un propulsor deja existent în gamă, însă a precizat că acesta oferă un cuplu mai bun la turații mici și mai constant la turații înalte, în timp ce consumul de carburant și emisiile de dioxid de carbon sunt mai reduse. "Comparativ cu motorul Energy TCe 130, noul Energy TCe 140 oferă un cuplu cu 35 Nm mai mare disponibil de la 1.500 la 3.500 rpm", afirmă Philippe Brunet, vicepreședintele diviziei de trenuri de rulare și vehicule electrice din cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

Din punct de vedere tehnic, Renault menționează că noul motor beneficiază de o serie de tehnologii dezvoltate pentru Nissan GT-R, inclusiv Bore Spray Coating, care permite o disipare mai eficientă a căldurii și reducerea frecării, dar și alte tehnologii precum Dual Variable Timing Camshaft, care controlează valvele de admisie în funcție de gradul de încărcare al motorului.

Via Renault


Comentarii (12)

  • Cam de mult așteptat, dar binevenit motor, care ar trebui să corecteze principala hibă a actualului 1.2 TCe - consumul mărișor comparativ cu rivalii, că altfel e fiabil și mai rafinat vs. tricilindri.

    Din păcate va mai dura cred cîțiva ani buni pînă la introducerea lui și pe (unele) modele Dacia, Renault-urile dar și A-Merțanele avînd ca și pînă acum prioritate.
    41 1
  • Într-adevăr, ar fi frumos pe Duster-ul nou, cu EDC și 4x4...
    27 1
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • someone
    da, ar fi frumos sa vedem macar in versiunea de putere mica si medie acest motor pe modelel dacia. mai ales ca renault a spus ca se concentreaza acum pe benzina avand in vedere problemele cu diesel-urile.
    dar am un feeling ca , la fel ca si cu platformele, si motoarele " mai vechi " vor ramane mult si bine in oferta dacia
    19 1
  • Sa ne calmam. Dacia nu are voie sa fie cu prestanta peste Renault.
    4 2
  • Poate își vor face pomană și vor introduce acest motor pe o ediție limitată Logan. Cum sună "Dacia 1300"? Emoții?
    :)
    15 1
  • motorul actual de 1,2 are deja o vechime, si nu poate sa fie competitv, prin uramere ca rezultat al cerintelor cu referire la poluare tot mai dure - e inevitabil sa iasa din oferta si unicul inlocuitor e motorul de 1,3.
    Nu vad de ce Dacia ar face o exceptie de la regula in special pe modelele mai grele - unde ai nevoie de putere.
    3 1
  • someone
    @ lr: chiar ca s-ar potrivi de minune...logan, urmas a lui dacia 1300, chiar si din pct de vedere tehnic...mmmmmmmmm
    6 4
  • Scrooge
    @Kirotractor....Nu ai inteles nimic pana acum din industria auto ..... nu e vorba de prioritate.
    1 11
  • @Scrooge: Așa-i cum zici, băiete - io mi-s mic, nu știu nimic. :-)

    Serios acum, normal că-n subsidiarul prioritizării e vb. de o supra-amortizare a investiției francezilor în vechiul motor, prin folosirea lui prelungită pe modelele mărcii lor secundare (dar de fapt principale ca profit adus) și care-i una low-cost inclusiv datorită economiilor de genul ăsta.

    ...E însă cazul să ținem p-aici dizertații auto-manageriale?! - Nu cred, mai ales că-s moca.
    17 2
  • 1.3l, 160cp si 270nm .. cui ii mai trebuie diesel. Fantastic!
    12 2
  • AndreiRN
    Si cat va fi garantia la asa motor? Care este fiabilitatea?
    2 11
  • @AndreiRN, fiablitatea va fi in orice caz mai buna decat la manerele de pe Tesla. Inca mai "lucrezi" la controlul calitatii la manerele alea? Pe bune ca nu se vede. Mai ales daca citesti complain-urile de pe internet.
    6 2
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru