Feedback

Renault Zoe, disponibil și în România cu motorul de 110 cai putere: noua versiune a mașinii electrice costă 35.000 de euro

Publicat Vineri, 06.07.2018
de Daniel Popescu
Comenteaza 9
Modelul electric Renault Zoe este disponibil și pe piața din România cu noul motor R110 de 110 cai putere. Noua versiune poate fi comandată doar pe nivelul de echipare Intens și are un preț de comercializare de 35.150 de euro.

Renault a anunțat disponibilitatea pe piața din România a unei versiuni îmbunătățite pentru modelul electric Zoe.

Astfel, clienții au acum posibilitatea de a comanda și versiunea Renault Zoe cu noul motor R110 care generează 80 kW, echivalentul a 110 cai putere, la aproape o jumătate de an după prezentarea oficială de la Salonul Auto de la Geneva.

Versiunea cu motor de 110 cai putere poate fi achiziționată doar cu nivelul de echipare Intens, care oferă jante din aluminiu cu diametrul de 16 inch, senzori de ploaie și de lumină, dar și un sistem audio Arkamis 3D Sound. Prețul solicitat de Renault pentru această versiune este de 35.150 de euro cu TVA.

Renault menționează că noul motor permite o scădere cu două secunde a timpului necesar pentru a ajunge de la 80 la 120 km/h, ceea ce înseamnă performanțe mai bune în regim extra-urban, cum ar fi pe autostrăzi.

Noua unitate de propulsie are aceeași greutate și același volum ca și predecesorul R90, însă acesta din urmă dezvoltă 90 de cai putere și poate fi comandat pe Renault Zoe doar împreună cu nivelul de echipare Life, caz în care prețul subcompactei electrice este de 33.350 de euro. Nivelul de echipare Life oferă faruri de zi cu LED, cruise control, asistență la frânarea de urgență și un instrumentar de bord digital de 7 inch.

În primăvara anului trecut, Renault Zoe a primit un acumulator mai mare care oferă o autonomie oficială de 400 de kilometri (NEDC), astfel că autonomia reală este de circa 300 de kilometri. Renault Zoe a fost pentru o lungă perioadă de timp mașina electrică cu cele mai mari vânzări în Europa, însă a fost detronată recent de Nissan Leaf.

Via Renault


Comentarii (9)

  • Ce marlanie! Afecerea celor cu tichete! De ce nu as da 17 mii de euro pe una noua la nemti,chiar daca are 92 cp!
    4 8
  • https://www.autoscout24.ro/oferte/renault-zoe-life-z-e-mod-2018-nav-klimaaut-bluet-electric-alb-858d5541-2599-46a6-856f-e912cf7e12a1?cldtidx=2
    1 5
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • TOT FARA BATERIE,ADICA CU CHIRIE LA EA?
    2 6
  • @joe: Bateria este inclusa. Versiunile fara baterie costau circa 20.000 de euro.
    7 1
  • Acum, ca a intrat si Leaf, cu 150 cp, pe piata romaneasca, nu stiu ce sa zic. Am reusit sa fac un drive test cu un Leaf si mi se pare mult peste Zoe, atat la spatiu si dimensiuni, cat si la calitatea materialelor de la interior. In plus, autonomia lui Leaf in ciclul urban dupa standardul WLTP e de ~390 km, in timp ce a lui Zoe e de 300, dupa acelasi standard. Iar Leaf tot de la 35.000 pleaca, cat e acest Zoe.
    8 3
  • Flavius
    @Alex Atata timp cat bateria Leaf-ului este de 40kwh ( pe site asta zice) ma indoiesc ca ar avea autonomia mai mare decat Renaultul.
    4 2
  • Flavius
    O fi ca la vot , depinde de cine masoara.
    6 1
  • Autonomia reala e pe la 180 - 190 de km. Exista teste pe youtube pro-progresism/electrice/verzism care recunosc chestia asta. Nu au ce sa faca...
    5 1
  • Deci cum? Am de ales sa dau 35 de mii pe un Zoe sau 15-17 mii pe un Clio echivalent si eu ar trebui sa aleg Zoe? Poate intr-o alta aritmetica in care 35 de mii nu inseamna de cel putin 2 ori mai mult decat 15 mii.
    Hai, allez les bleus.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru