Schițe noi cu viitorul Porsche Macan electric: caroserie nouă, mai aerodinamică

de Tiberiu Safta
Luni, 22.01.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche a dezvăluit câteva schițe oficiale noi cu viitoarea versiune electrică a lui Macan. Noul model va fi lansat oficial în doar 3 zile, iar prezentarea va avea loc în statul Singapore.

Constructorul german a dezvăluit recent câteva dintre cele mai importante date tehnice despre viitorul Porsche Macan electric, cu care vom face cunoștință peste 3 zile. Știm deja că noul model va avea un propulsor electric care va dezvolta 612 cai putere. Grație unei baterii de 95 de kWh, autonomia va fi de maxim 500 de kilometri.

Acum, cu doar câteva zile înainte de lansarea oficială, Porsche ne arată schițe oficiale noi cu viitorul SUV electric. În aceste imagini putem observa noul design al modelului, care primește o caroserie diferită față de versiunea cu motoare termice a lui Macan. De altfel, caroseria lui Macan electric are un coeficient aerodinamic de 0.25, fiind o valoare mai mică față de caroseria actualului Macan cu motoare termice.

De asemenea, în schițe putem vedea și noile faruri subțiri, inspirate de cele văzute la Taycan, dar și o bară de protecție cu un design agresiv, mulțumită unei prize de aer mari și luminilor secundare. Constructorul german ne oferă și o schiță cu partea din spate a noului model, unde putem vedea stopurile LED unite printr-o bandă, precum și un difuzor aero mare.

Noul Porsche Macan electric va fi lansat oficial în 25 ianuarie.

Prezentarea oficială va avea loc în Singapore.

via Porsche

Comentarii (1)

  • Peugeot 3008 700km. Porsche Macan 500km.
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru