Smart lansează primul său crossover electric în acest an. Va fi numit #1

de Tiberiu Safta
Sambata, 12.02.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Din acest an, constructorul german de mașini oraș va debuta pe piața crossover-elor electrice cu un model de serie numit #1. Noul model este dezvoltat împreună cu Geely și va fi asemănător, ca design, conceptului prezentat în 2021 la Salonul Auto din Munchen.

Smart a anunțat că va lansa modelul electric #1 în acest an. Noua mașină va fi primul crossover din istoria companiei germane, deținută de Grupul Mercedes-Benz. Un concept al unui SUV electric Smart a fost prezentat anul trecut, în cadrul Salonului Auto de la Munchen.

Primele imagini ne arată viitorul model de serie camuflat, cu un design aproape identic cu cel al conceptului. Smart #1 este dezvoltat împreună cu Geely, compania chinezească fiind în parteneriat cu constructorul german pentru lansarea viitoarelor modele. Cu ajutorul modelului #1 și al viitoarelor modele ce vor purta simbolul "hashtag", Smart dorește să se impună în segmentul premium de oraș.

Caroseria lui Smart #1 măsoară 4290 de milimetri în lungime, 1910 milimetri în lățime și 1698 de milimetri înălțime. Astfel, #1 va avea proporții similare cu fratele său mai mare, Mercedes-Benz EQA. Mașina, desenată de către Gorden Wagener, are o caroserie construită în scopuri aerodinamice, având un coeficient de numai 0.29.

În partea din față se pot vedea faruri cu semnătură luminoasă LED, unite printr-o bandă iluminată.

Alte elemente care vor fi prezente pe modelul de serie sunt: un plafon panoramic, mânere încorporate în portiere, uși spate cu deschidere prin comandă tactilă și stopuri unite printr-o bandă LED.

Ampatamentul măsoară 2750 de milimetri pentru a crea un spațiu generos la interior. Smart este de părere că spațiul interior este la același nivel cu mașini din segmente mai mari. Tot la interior va fi prezentă și o consolă centrală „plutitoare”, iar lipsa montantului B va oferi senzația unui interior aerisit și spațios.

Deocamdată, Smart nu a oferit detalii despre propulsorul modelului #1. Conform testelor extreme la care a fost supusă mașina, acumulatorul poate funcționa optim până la temperaturi de -40 de grade Celsius. În teorie, asta înseamnă că autonomia va fi rezistentă chiar și la variațiile mari de temperatură. Smart #1 este bazat pe o platformă dezvoltată de către Geely și promite „cel mai înalt nivel de manevrabilitate și siguranță pasivă”.

Printre altele, Smart #1 va dispune de un sistem de încărcare rapid, o baterie cu viață fiabilă, iar sistemul multimedia va primi regulat actualizări over-the-air. Smart nu a oferit o dată exactă a lansării noului crossover. Cel mai probabil, va debuta în primăvara sau în toamna acestui an.

via Autocar

Comentarii (5)

  • Seriff
    Penibil
    3 1
  • După un Smart Renault, unul Geely.
    Respect mercedes!
    0 0
  • După un Smart Renault, unul Geely!
    Respect mercedes!
    0 0
  • Pentru ca?
    0 0
  • Catalin
    Conceptul nu prezinta montantul B, insa modelul de serie camuflat pare a avea montant B.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru