SUV-urile mai fac o victimă: monovolumul Seat Alhambra a fost scos din producție

de Cornel Șocariciu
Vineri, 27.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Monovolumul Seat Alhambra a fost scos din producție. Modelul producătorului spaniol era asamblat la uzina Grupului Volkswagen din Palmela, Portugalia.

În ultimii ani, vânzările mari înregistrate de modelele din segmentul SUV i-au determinat pe constructori să renunțe la o parte dintre produsele care au devenit mai puțin atractive pentru public. Iar unul dintre cele mai afectate segmente a fost cel al monovolumelor.

Acum, oficialii SEAT au declarat într-un interviu pentru Autocar că monovolumul Alhambra a fost scos din producție, modelul fiind asamblat la uzina Grupului Volkswagen din Palmela, Portugalia. Inițial, producția lui Alhambra trebuia să se încheie la finalul lunii martie, însă acest lucru s-a întâmplat mai devreme ca urmare a deciziei grupului german de a închide uzinele din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

Pe aceeași linie de producție este asamblat și Volkswagen Sharan, iar conform unor surse apropiate companiei, monovolumul constructorului din Wolfsburg va rămâne în producție până la finalul anului curent.

Anul trecut, Seat a comercializat 23.700 de unități Alhambra, în creștere cu 6.3% față de rezultatul obținut în 2018, însă această valoare nu a fost una suficientă pentru ca monovolumul să rămână în oferta producătorului spaniol.

Mai mult dectât atât, oficialii Seat susțin că persoanele care sunt în căutarea unui vehicul cu șapte locuri își îndreaptă atenția către SUV-ul Tarraco.

"Noua strategie presupune să acordăm o atenție deosebită modelelor noi și electrificate precum Seat Leon PHEV și Cupra Fomentor. Vom elimina modelele vechi și le vom înlocui cu unele moderne cu emisii mai scăzute", au declarat oficialii Seat.

Cu siguranță, Seat Alhambra și Volkswagen Sharan nu vor primi generații noi, întrucât planurile Grupului Volkswagen au o direcție clară: electrificarea.

Volkswagen ID Buzz este unul dintre cele mai recente proiecte ale nemților care ar putea înlocui în gamă actualele monovolume.

Via | Autocar

Comentarii (3)

  • Dan Plesoianu
    Fake news! Monovolumul nu este SUV!!! Monovolumul este monovolum (sau family car), iar SUVul este SUV.
    1 6
  • Mai citeste articolul inca o data. Arunci degeaba cu acuze catre publicatie. Se facea referire la faptul ca modelul iese din productie datorita cererii scazute in comparatie cu segmentul SUV.
    2 0
  • Sandu al-III-lea
    Pacat.Era unul dintre cele mai simpatice monovolume din cate am vazut vreodata.Avea un design foarte frumos,atragator.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru