Aniversare Mini

Vineri, 13 Decembrie 2019 | Intern

Proiecte de artă în showroom-urile Mini din România: colecția #ArtMeMini debutează cu lucrări dedicate celor 60 de ani de la debutul Mini

Proiectul #ArtMeMini îi are în prim-plan pe artiștii români care au ca inspirație lumea automobilului. Lucrările de artă vor fi expuse în cele două showroom-uri Mini din București, iar expoziția debutează cu o serie de schițe dedicate aniversării celor 60 de ani Mini.
Luni, 26 August 2019 | General

Mini împlinește 60 de ani: de la legendarele Morris Mini-Minor şi Austin Seven până la noul model electric Cooper SE

Mini aniversează 60 de ani de la debut. În tot acest timp, modelul britanic a devenit o adevărată legendă a industriei. Anul acesta, britanicii sărbătoresc frumoasa vârstă prin lansarea lui Mini Cooper SE, primul model electric de serie al companiei.
Sambata, 06 Iulie 2019 | Intern

Evenimente speciale în România cu ocazia celor 60 de ani de Mini: teste de îndemânare pe circuit și expoziție în cadrul Concursului de Eleganță Sinaia 2019

Mini împlinește 60 de ani de la debut. Pentru a sărbători într-un mod cât mai plăcut frumoasa vârstă, oficialii producătorului britanic au pregătit câteva evenimente speciale. În România, ne-am întrecut pe un circuit de îndemânare cu versiuni John Cooper Works și am admirat două exemplare istorice pe Domeniul Regal de la Peleș.
Marti, 09 Septembrie 2014 | Industrie

Mini a produs 3 milioane de unităţi la fabrica din Oxford

Fabrica Mini din Oxford a fabricat trei milioane de unităţi de la momentul intrării în producţie a primului model fabricat sub tutela BMW. Două din cele trei milioane de unităţi produse au fost exportate.

Tag-uri similare

Mini, Mini Cooper, noutati Mini, vanzari MINI, productie Mini, aniversare Mini, fabrica Mini
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru