Feedback

Ultimele pregătiri pentru lansarea noului Renault Megane RS Trophy-R: cel mai rapid Megane RS, surprins în teste la Nurburgring

Publicat Luni, 08.04.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 4
Ultimele pregătiri pentru lansarea noului Renault Megane RS Trophy-R: cel mai rapid Megane RS, surprins în teste la Nurburgring - Poza 1
Renault a efectuat o sesiune de teste cu noul Megane RS Trophy-R pe circuitul de la Nurburgring fără niciun fel de camuflaj, ceea ce sugerează că lansarea este iminentă.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault a dezvăluit Hot Hatch-ul Megane RS Trophy în vara anului trecut, însă producătorul francez pregătește lansarea unei versiuni și mai puternice, cunoscută sub numele Megane RS Trophy-R.

Aceasta din urmă a fost testată recent pe circuitul de la Nurburgring fără niciun fel de camuflaj, ceea ce sugerează că prezentarea oficială este iminentă. De altfel, publicația britanică Autocar susține că ultimul test a avut scopul de a stabili un nou record pe circuitul de la Nurburgring pentru o mașină cu tracțiune față și că imaginile surprinse aici vor fi folosite pentru a promova această performanță.

Pentru moment nu este clar dacă inginerii Renault au implementat pe Megane RS Trophy-R o versiune mai puternică a motorului turbo de 1.8 litri și 300 de cai putere disponibil pe Megane RS Trophy.

În versiunea cu cutie de viteze manuală, Megane RS Trophy oferă 400 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.7 secunde, în timp ce viteza maximă este de 260 km/h.

Chiar dacă motorul de pe Megane RS Trophy-R va fi același, performanțele vor fi îmbunătățite printr-o serie de măsuri care au rolul de a scădea masa totală. De altfel, testele recent au indicat un design diferit pentru bara de protecție față și amortizoare, dar și alte schimbări menite să îmbunătățească circulația aerului. În plus, unitatea folosită pe circuitul de la Nurburgring nu a fost echipată cu scaune spate, măsură luată de asemenea pentru scăderea masei.

Generația anterioară Megane RS Trophy-R avea 1280 kilograme și era cu circa 101 kilograme mai ușoară decât Megane RS Trophy.

Via Autocar


Comentarii (4)

  • La limita aberației: hot-hatch cu două locuri... și patru uși !! :-)
    ...De serie, fie ea redusă (250 exemplare se pare.)

    OK, nici fostul recordman MRS3-TR n-avea banchetă spate, dar măcar era coupe cu două uși. Și succesoarea R-Type avea tot 2 locuri, scopul fiind însă compensarea greutății *cuștii* interioare de siguranță.

    Am fost fan al diviziei RS, dar de-o vreme cam dă rateuri - fostul (deja) Clio RS fiind ultimul, cu vânzări slabe din cauza cutiei EDC mediocre, plus a *îmburghezirii* caroseriei + echipamentelor.
    Concluzie: fie și dacă ar scoate un nou record în declinarea asta, MRS4 rămâne un semi-flop.
    Să nu uit - poate-i doar părerea mea, clar.
    12 0
  • someone
    asa e cum zice kiro: in goana dupa recorduri pe ring sau in cifrele de vanzri, producatorii scot pe piata aberatii din ce in ce mai greu de digerat.
    uneori aceste ciudatenii sant cerute de piata, dar uneori nu.
    oare ce urmeaza: suv-coupe cu 7 locuri si doar 2 usi?
    5 0
  • Costel
    premisele pentru stabilirea recordului pe Nordschleife la FWD is favorabile mai ales ca versiunea mai domoala RS Trophy 300 MT6 dar si considerabil mai durdulie :D (+ 40 kg comparativ cu Honda ) a reusit sa detroneze pe mai putin notoriul circuit de la Ferte Gaucher ale carui caracteristici privind inlantuirea de viraje is totusi semnificativ diferite comparativ cu cel german, rivala Civic Type R cu o secunda intreaga ! ( 1:58.2 vs 1:59.2 )

    despre pret is convins ca frontiera celor 60 000 Euro nu ii va fi straina acestei declinari mai ales ca pentru un model Trophy 300 EDC in hexagon is necesari "doar" 52 000 Euro !!!
    4 0
  • Costel
    .....daca lipsa sistemului 4Control de pe Megane 4 RS Trophy R ii doar o boare profano-malitioasa a unei parti a mass-media de specialitate (caradisiac ) in aceasta disputa cu secundele pe Nordschleife sau din contra , reprezinta o informatie credibila atunci acest detaliu constituie un autogol antologic al diviziei RenaultSport prin "aportul" doar a catorva zeci de kilograme suplimentare dar si a unui pret direct proportional cu pseudoutilitatea 4Control pentru versiunile "civile" GT si RS ,abordare unicat in clasa compacta

    doar viitorul apropiat ii dator cu un raspuns...
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru