Feedback

Un german în Transilvania: Plecăm în căutarea bisericilor fortificate din Ardeal

Publicat Marti, 30.05.2017
de Bogdan Mirică
Comenteaza 14
Automarket pune la cale o nouă expediție, botezată „Un german în Transilvania”. Mai exact, ne punem în pielea turistului străin care vine în România, închiriază o mașină și apoi explorează Ardealul.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pick-up Maraton Moldova, unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-ați văzut pe Automarket în ultimii ani, a adunat trei pick-up-uri extrem de capabile (Ford Ranger, Nissan Navara, Toyota Hilux), sute de fotografii memorabile și câteva destinații turistice pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în Republica Moldova.

Încurajați de reacțiile voastre am pus pe roți un nou proiect, de această dată desfășurat în România. Vom încerca să punem pe harta drumețiilor voastre viitoare niște perle ascunse ale Transilvaniei, cea mai populară zonă turistică a României. Sunt multe cetăți, biserici, conace boierești, case vechi țărănești, unele dintre ele abandonate, altele renovate, de care ați auzit sau despre care o să aflați de la noi.

Știm că orașe precum Alba Iulia, Sibiu sau Brașov au deja o mulțime de obiective turistice. Însă, pe lângă acestea, misiunea Automarket este aceea de a descoperi împreună cu voi fix aceste perle ascunse despre care vă vorbeam: de la biserica evanghelică din Vurpăr (construită în secolul XIII), la cea fortificată din Cincșor (construită și ea pe la 1427) și la Castelul Bethlen-Haller de lângă Jidvei. Apropo de Jidvei, vom vizita pe larg locul din care își trag seva unele dintre cele mai apreciate vinuri românești și vă vom povesti apoi lucruri neștiute despre aceste locuri.

Biserica fortificată din Cincșor

Esential 650 de kilometri va însuma traseul nostru prin Transilvania.
4 litri/100 de kilometri este consumul mediu pe care îl promite Passat în versiunea noastră de test 1.6 TDI.
Vor fi însă mult mai multe obiective turistice. Călătoria noastră durează cinci zile și avem programate cam șase opriri în fiecare zi. Un total de aproape 650 de kilometri, fără a socoti distanța până la Brașov, punctul de pornire al traseului nostru. Pe scurt, ne punem în pielea unui turist străin care vine în România, închiriază o mașină și pleacă să descopere Transilvania.

Ingredientele unei asemenea excursii ne dau și coordonatele după care ne-am ghidat atunci când am căutat mașina potrivită: portbagaj uriaș pentru toată aparatura lui Ciprian, fotograful Automarket, consum redus de carburant (distanța de parcurs este destul de mare) și confort, având în vedere că nu ne așteaptă cele mai bune drumuri din lume. Nu în ultimul rând, ne trebuia o mașină germană, pentru că nemții au o slăbiciune pentru Transilvania, zonă în care se simte în continuare influența teutonă.

Ne va fi alături Volkswagen Passat, o mașină pe care publicul din România o cunoaște foarte bine și de care s-a îndrăgostit în deceniile de după revoluție. Generația actuală a fost și ea bine primită și urmează să fie disecată de noi, cu bune și cu rele, pe toată perioada explorării.

Urmareste Automarket
Vom bate șoselele din interiorul Arcului Carpatic alături de o versiune economică: dieselul de 1.6 litri, cu 120 de cai putere și cutie manuală cu șase trepte. Vom vedea dacă această combinație este suficient de puternică pentru sedanul de clasă medie și vom vedea dacă ne apropiem de cei 4 litri/100 de kilometri promiși de germani în fișa tehnică. Teoretic, cu un asemenea consum mediu și cu un rezervor care însumează 66 de litri, un plin ar fi de ajuns pentru ca Passat să încheie expediția prin Transilvania. Și uite așa s-a născut încă o miză în proiectul nostru: un singur plin pentru Transilvania turistică.

În concluzie, având în vedere că vorbim despre o mașină nemțească și de o vizită în Transilvania, proiectul nostru nu putea să se numească altfel decât „Un german în Transilvania”. De altfel, sub hashtag-ul #ungermanintransilvania veți putea găsi pe Facebook și toate pozele noastre din excursia prin Ardeal, precum și locurile istorice pe care le vom vizita.


Comentarii (14)

  • luati si un litru de ulei de motor, sa fie acolo :)
    32 11
  • scamel
    astept cu impacienta comparatia intre vinurile moldovenesti si cele de la jidvei.
    10 1
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • ceva nou în presa auto fadă din romania. Felicitări pentru noile provocări
    13 5
  • Asta-i reclamă la viciat și mai tare aerul cu această marcă/ motorizare emblematică. Probabil că sponsorul plătește bine.
    13 7
  • Cu banii de el iti iei o casa saseasca mare si o renovezi si iesi mai bine :))
    9 6
  • sa vorbiti mai intai la Cetatea de Balta cu dom' patron sa nu cumva sa stati frumusel la poarta. N-ar strica sa faceti la fel la fiecare biserica fortificata.
    Apoi, rad de voi sefii de la BMW care sunt organizatori seriosi ai unor evenimente superbe pentru lumea saseasca, an de an.
    5 6
  • Tembelus Rex
    "Ne va fi alături Volkswagen Passat, o mașină pe care publicul din România o cunoaște foarte bine și de care s-a îndrăgostit în deceniile de după revoluție".
    Cum pana masii se face ca germanul asta a ales pentru periplul lui prin Transilvania un Passat? Ma gandeam ca putea alege o Mazda 6, un Talisman, o Optima SW ca si asa sunt putintele pe strazi, un Lodgy sau de ce nu chiar un Tipo combi (ca tot il lauda ca e bine lucrat si sta bine pe sosea auto motor und sport) etc, etc, etc. Desi unele din ele sunt clase diferite se pretau cu brio in acest demers jurnalistic........Germanul asta a ales tocmai Passat......nţ,nţ,nţ,nţ......mirare mare ca nu a ales Touareg, X6, GLS etc,etc......ca tot sunt la moda magaoaiele...........
    14 6
  • Costel
    Bravo, Automarket!
    In sfirsit, un articol pe care il asteptam de mult!
    E timpul sa fim un pic mindri de tara asta si, din fericire, Ardealul are cu ce sa fali!
    Sighisoara, superbul Cluj, cetatile taranesti, sa vada si regatenii ce au fost in stare sa faca ardelenii!

    De veniti, va astept cu drag la Motoare, in Cluj!
    Om pune rock fain, numa trupe tari, si-om vorbi de VW si de masini nemtesti, si de ce conteaza prin lumea auto.

    PS: Sa trageti o tura neaparat pe la Biertan! Am citiva pretenari acolo.
    Cetatea ii o minune! Ardealu' si ardelenii rules!
    4 16
  • @AM: Poate ar fi bine sa incepeti sa testati mai multe benzinare... In continuare promovati "sfantul" diesel de care in cativa ani romanii nu vor mai putea scapa de el datorita taxelor. Toata Europa incearca sa scape de TDI-uri, noi continuam sa le ridicam in slavi. Mie oricum mi-e indiferent, nu sunt adeptul lor.
    11 6
  • Si cum spunea cineva mai sus: iar un diesel de la VW... Pe cand un drive test cu noua Insignia, Talisman si altele pe care nu mi le amintesc acum?
    11 4
  • Bogdan
    E acelasi model ridicat in slavi de Giurgea si Bratu zilele trecute. Probabil are VW Romania un buget alocat pentru publicitate
    16 0
  • Costel
    Se pare ca unora le e ciuda ca proiectul asta misto se face in Ardeal.
    Altfel nu-mi explic minusurile primite.
    Nu-i nimic, ramineti voi, regatenii, cu minunile Giurgiului si Bacaului.

    Da pentru asta stiu ca-s multi care ar da orice sa aiba prin Oltenia sau Moldova monumentele si cetatile noastre din Ardeal!

    Pe cei destupati ii astept cu drag la noi, la Cluj. Musai sa dati o raita la Motoare!
    3 17
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • @Costel
    Măi Costele, n-are nimeni nimic cu tine, iar cu Ardealul nici atât.
    Problema e după cum vezi, panarama asta de marcă plină de ifose ce vine să împută zona și să smintească și pe alții să facă la fel.
    Sunt sigur că dacă ar fi să alegi între Ardeal și volksvagin ai alege putoarea și nu aerul curat. Sper că priceput fiindcă scrii că ești destupat.
    Salutări din țara noastră.
    7 1
  • marius
    pai ce bai z si altii mancatori de ........din renault nu iese fum sau din toyota nu iese fum sau care e schema ca nu pricep ,din alte masini nu iese fum uite dintr-un honda a iesit un fum era si benzinar ,ha?pai cum e asta ,pe alea nu le blamati a ca le aveti voi si le-ati luat cu 3000 de euro si va laudati cu ele da numai voi stiti cum sunt de puturoase si plina de plastic ieftin ,am avut passat ,am avut honda ,am avut toyota ,si lexus ,la tabla passatul le-a batut pe toate,s-a mentinut cel mai bine si la vopsea,la lexus mi s-au ingalbenit farurile mai vrei sa iti spun ?ha?l-a pasat nu spau inglabenit ,da corect am schimbat un turbo a fost 200 euro am vopsit lexus m-a costat 3500 lei ,amortizoare am schimbat si la lexus si la toyota, la passat nu am schimbat,capete de bara am schimbat la toate in afara de passat ,acu bate o bucsa ce costa 70 lei o bucsa la lexus e 200 lei ,mai vrei ,?
    7 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru