Vânzările globale Toyota au scăzut pentru a patra lună consecutiv

de Silvian Irimia
Marti, 30.06.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota Motor a anunțat că vânzările globale de automobile au scăzut pentru a patra lună consecutiv în luna mai, pe fondul declinului înregistrat pe piețele din China și Orientul Mijlociu.

Potrivit companiei, vânzările la nivel mondial au totalizat 834.279 de vehicule, în scădere cu 7.2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările de pe piețele externe au coborât cu 9.6%, în timp ce livrările din Japonia au crescut cu 11.1%, susținute de cererea ridicată pentru modele precum RAV4 și bZ4X.

La nivel regional, cea mai mare scădere a fost înregistrată în China, unde vânzările s-au prăbușit cu 31.7% din cauza condițiilor dificile de piață, influențate parțial și de creșterea prețurilor la carburanți. În Orientul Mijlociu, livrările au scăzut cu 38.6%.

Pe piața din Statele Unite, cea mai importantă pentru Toyota, vânzările au înregistrat o scădere de 0.6% față de luna mai a anului trecut.

În același timp, producția globală a constructorului japonez a scăzut cu 5.5% în ritm anual. Reducerea a fost determinată de diminuarea producției din Statele Unite și din Asia. Datele publicate de Toyota includ și rezultatele diviziei Lexus.

via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru