Volkswagen și SAIC vor lansa 18 modele electrice și hibride noi până în 2030

de Tiberiu Safta
Joi, 28.11.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen și-a reînnoit parteneriatul cu chinezii de la SAIC cu ocazia a 40 de ani de la semnarea primului lor acord. Cele două mărci au în plan să lanseze 18 modele electrice și hibride noi până în 2030.

Volkswagen și SAIC au anunțat oficial prelungirea parteneriatului lor, cu ocazia unui eveniment de marcare a 40 de ani de la încheierea primului acord între cele două mărci. Astfel, cei doi producători de automobile vor continua să colaboreze până în 2040.

În același timp, Volkswagen și SAIC au anunțat oficial un nou plan de lansare de mașini noi pentru piața din China, dar și pentru alte piețe din lume. Mai exact, cele două mărci vor lansa nu mai puțin de 18 modele electrificate noi până în 2030. Dintre acestea, 15 vor fi destinate pieței din China, iar 6 dintre ele vor fi electrice. Restul vor avea propulsoare hibride cu încărcare la priză.

Două dintre viitoarele modele electrice ar urma să fie lansate în 2026 și vor fi bazate pe platforma CMP (Compact Main Platform), destinată modelelor Volkswagen vândute în China. Tot în 2026 vor fi lansate alte două modele electrice cu range extender și 3 modele hibride cu încărcare la priză.

La final, odată cu reînnoirea parteneriatului dintre cele două mărci, Volkswagen a confirmat și vânzarea controversatei fabrici din provincia Xinjiang.

Uzina este subiectul unei mari controverse din cauza locului în care se află. Regiunea Xinjiang este cunoscută pentru încălcări grave ale drepturilor omului asupra uigurilor, o minoritate etnică musulmană din China. O investigație inițiată chiar de către Volkswagen a concluzionat că nu au existat dovezi de muncă forțată în această uzină.

via Volkswagen

Comentarii (3)

  • spaclu lu manole
    Gurile rele zice c-o sa fie 17 hibride diesel si-o electrica cu range extender. Articolu' minte, noi stim mai bine !!!
    3 1
  • 40 de ani de cand germanii le dau chinezilor tehnologie. Si apoi vin unii si zic ca altii sunt de vina ca inchid fabricile din Germania.
    Bun asa baieti, felicitari pentru aniversare.
    2 5
  • Vultur
    Inseamna ca amenintarile chinezilor sunt pentru clienti, din moment ce producatorii auto europeni fac afaceri cu ei fara nici o problema. Din partea mea, VW sa se spele cu masinile lor pe cap si sa inchida toate fabricile! Si-o merita! Traiasca Toyota (cat o mai putea)!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru