Drivetest Chevrolet Camaro Convertible (2011-2013)

Diferenţele de cultură dintre americani şi europeni sunt vizibile imediat după ce întorci cheia şi auzi motorul. Dacă la noi ne-am obişnuit cu sunetul acut al unor motoare sportive care merg în ultima perioadă de la 1.4 turbo până la cei şase cilindri în linie care au făcut istorie la BMW, sunetul baritonal al unui motor V8 nu te poate lăsa indiferent. Iar dacă V8-ul este un motor de 6162 de centimetri cubi, lucrurile devin grave încă de la lecturarea datelor tehnice. Da, e clar, Camaro sună într-un fel special, iar simfonia maşinilor de test care trec pe lângă tine îţi dă fiori la propriu.

Cu o cutie automată cu şase trepte şi cu 405 cai putere şi 556 Nm la purtător, te aştepţi ca sunetul să fie dublat de un simţ serios de răspundere când vine vorba de acceleraţie şi răspuns al pedalei. Doar că aici îţi intră în rol cultura americană, care îţi dă o palmă peste ceafă şi-ţi aminteşte că Chevrolet Camaro este un muscle car, nu o sportivă de performanţă. Un sportiv musculos, nu un sprinter la 100 de metri. Apeşi pedala şi primeşti o pauză destul de lungă până când transmisia îţi dă seama că cel de la volan are de gând să plece de pe loc ceva mai apăsat. În viraje, pe serpentine, cutia gândeşte diferit viraje identice, astfel că maşina dă uneori impresia că are prea multă putere într-a doua, alteori că are nevoie de retrogradare într-a patra. Problemele se rezolvă parţial pe comutarea în modul manual, prin care viteze sunt schimbate cu ajutorul clapetelor din spatele volanului.

Americanii par că vor să-ţi spună că depăşirile sunt subiect tabu la ei şi că motorul şi cutia lui Camaro au fost concepute pentru a rula pe autostradă, într-un ritm constant. E adevărat că un kickdown sănătos dezvoltă un sunet care dezgroapă morţii şi-i face să te admire. Dar sunetul se lasă aşteptat cam mult în modul automat.