Drivetest Fiat 500L

1.4 Benzina 95CP Man6 Pop
Fiat 500L zoom
de Bogdan Mirică
Miercuri, 11.07.2012
Spaţiu emoţional

De obicei, când afli că vei merge să testezi un monovolum sau o maşină de familie nu te aştepţi la nimic spectaculos. O nouă maşină, câteva plusuri, minusuri şi nimic mai mult.

Lucrurile se schimbă însă când vorbeşti de italieni, care sunt capabili să facă din lansarea unui simplu monovolum un adevărat spectacol, demn de o reprezentaţie pe Broadway.

Când am mers să-l cunosc pe 500L am fost sceptic. Am ridicat din sprâncene când am intrat la o conferinţă de presă organizată într-o hală industrială, ce se anunţa plictisitoare încă de când am aflat durata ei.

Scena mobilă, decorul care s-a derulat în faţa noastră, briza mării recreată aproape perfect, ploaia artificială şi clipurile dedicate lui 500L au fost însă spectaculoase. Două ore s-au scurs pe nesimţite, cu fiori, cu uimire, cu exclamaţii şi multe onomatopee. 500L era deja o vedetă şi nici măcar nu apucasem să mă urc la volanul său.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

A doua zi am revenit însă cu picioarele pe pământ. 500L ne-a întâmpinat cu emoţia serii de dinainte şi cu motorizarea sa entry-level, un ”benzinar” cu patru cilindri de 1.4 litri şi 95 de cai putere. Ne-am jucat împreună de-a lungul a câţiva zeci de kilometri şi am reuşit să citim comportamentul său pe un monovolum destul de generos.

Resursele nu sunt dintre cele mai îndestulătoare, cei 127 de Nm, găsiţi cu greu pe la 4500 de Nm, fiind o rezervă insuficientă, mai ales atunci când maşina este încărcată cu cinci pasageri şi un portbagaj burduşit cu bagaje. Cu doar doi oameni în maşină 500L se mişcă decent, însă are nevoie de o exploatare la un regim mare de turaţii.

Cutia manuală cu şase trepte încearcă să favorizeze acceleraţia în treptele inferioare, axându-se mai apoi către consum pe măsură ce vă apropiaţi de al şaselea raport. Izolarea fonică este bună, însă pe măsură ce acul urcă înspre zona roşie a turometrului, zgomotul transmis în habitaclu creşte considerabil.

Consum

Nu putem spune că am exploatat cu blândeţe cei patru cilindri, iar asta s-a văzut în cifra medie a consumului înregistrat la final. Cu 9 litri/100 de kilometri, 500L nu este tocmai un familist econom. Am avut însă tot timpul în funcţiune aerul condiţionat, iar acul turometrului a căzut de puţine ori sub 2000 de rotaţii.

În cartea tehnică, Fiat anunţă că în ciclu mediu 500L se mulţumeşte cu doar 6.2 litri/100 km. Dacă ne uităm la concurenţă, vedem că şi Kia Venga şi Ford B-Max şi Hyundai ix20 au un consum mai mic. Doar Citroen C3 Picasso este mai gurmand decât 500L.

Performanţe

Fiat 500 L reuşeşte să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 12.8 secunde, suficient pentru ca tatăl să le spună poveşti de adormit copiilor săi. Viteza maximă se opreşte la 170 de km/h. Nu e mult, însă reprezintă dozajul potrivit pentru infrastructura românească.

Raportat la ce avem în segment, vedem că 500L este este cea mai vioaie propunere din segment. Acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte viteza maximă, doar C3 Picasso fiind mai fâşneţ la acest capitol.

Interior

Dacă vă gândiţi la 500L ca la un 500 mai mare vă înşelaţi. În plasa asta am picat şi noi. Dincolo de uşa lui 500L se dezvăluie un habitaclu mult mai bine închegat şi mult mai animat decât cel al fratelui de la care împrumută doar numele.

Clar avem o evoluţie majoră în ceea ce priveşte calitatea materialelor folosite. Plasticul a devenit ceva mai prietenos, este mai moale şi, în plus, poate fi personalizat în culori diferite, fiind posibile, potrivit oficialilor, nu mai puţin de 333 de combinaţii.

Deşi la capitolul materiale 500L a câştigat mult, finisajele rămân încă un punct unde se mai poate lucra.

Habitaclul este animat, pe lângă culorile vii ale instrumentelor de bord, şi de un ecran multimedia, cu o dimensiune de 5 inch şi funcţie tactilă. Totul poate fi scăldat într-o baie de lumină dacă alegeţi acoperişul panoramic şi trapa cu acţionare electrică, ambele cu o suprafaţă totală de 1.5 metri pătraţi.

Cu 4 metri şi 15 cm lungime, spaţiul interior nu poate fi altfel decât generos, atât pentru pasagerii faţă cât şi pentru cei de pe bancheta spate. Pot încăpea fără probleme chiar şi trei adulţi, locul pentru picioare fiind suficient pentru oricine. Ajută mult aici şi podeaua plată.

În portbagaj, trolerele noastre au fost un fleac, italienii testând maşina în condiţii mult mai dificile. Au încercat şi au reuşit să transporte chiar şi un frigider de 2.40 metri înălţime, chiar dacă a fost nevoie de sacrificarea scaunului dreapta faţă.

Pentru restul obiectelor mărunte, cum ar fi telefoane, sticle cu apă şi pungi cu bomboane, inginerii italieni au gândit 22 de spaţii de depozitare în interiorul lui 500L.

Preţ de achiziţie

Fiat 500L este programat să ajungă în Italia şi alte câteva pieţe mature din Europa abia în luna septembrie. Rândul României va veni, cel mai probabil, în luna decembrie a acestui an. În aceste condiţii este oarecum normal să nu vă putem comunica un preţ de lansare.

Judecând însă după eticheta aplicată în Italia, 15.550 de euro pentru versiunea de bază, putem presupune că în showroom-urile noastre preţul va fi mai mic cu aproximativ 1000 de euro.

Bazându-ne pe această supoziţie, ajungem la concluzia că 500L va fi mai scump decât Citroen C3 Picasso, Kia Venga şi Ford B-Max, însă cu siguranţă mai ieftin decât Hyundai ix20.

Siguranţă

Fiat 500L este un model cu pedigree când vine vorba de siguranţă. Având în vedere că Fiat ţinteşte mereu punctaj maxim la testele EuroNCAP, ne aşteptăm ca 500L să nu dezamăgească.

Şi probabil nu o va face, dacă judecăm după lista lungă de sisteme active de siguranţă (ASR, Hill Holder, MSR, ABS, EBD, controlul activ al stabilităţii - ESP) şi după cele 6 airbaguri oferite în standard.

Ţinută de drum

Atunci când ai în cap dezvoltarea unui model de familie nu te poţi gândi decât la o ţinută de drum confortabilă. Suspensia lui Fiat 500L a fost gândită pentru a absorbi cât mai bine denivelările şi gropile.

Misiune îndeplinită. Pe noi ne-a ţinut departe de asfaltul prost şi micile imperfecţiuni găsite în asfaltul de pe lângă Torino. E drept că acest confort vine cu un preţ, acela al unei rulări prea relaxate pe sectoare de drum virajat. Ruliul îşi spune cuvântul de fiecare dată când abordezi o curbă mai strânsă, însă aderenţa se păstrează bine.

Fiat rămâne tradiţional în ceea ce priveşte comportamentul direcţiei. Şi pe 500L apare modul City, care înmoaie volanul şi îţi permite o manevrabilitate bună în oraş. Odată dezactivată setarea, direcţia devine mult mai precisă şi ajută mult la căutarea traiectoriei ideale.

Vizibilitate

”Fiat 500L promite cea mai bună vizibilitate din segment”. Am ridicat puţin din sprânceană când am auzit o asemenea declaraţie curajoasă şi am promis că vom cerceta.

Într-adevăr, cel de la volan are un unghi extrem de bun, fiind capabil să observe orice. Montanţii faţă şi cei posteriori au fost împărţiţi în două şi nu par a obtura câmpul vizual, fie că e vorba despre o curbă strânsă, fie de o parcare în marşarier.

Oglinzile laterale sunt şi ele foarte mari, iar parbrizul pregăteşte terenul pentru acoperişul panoramic, care amplifică sentimentul de spaţiu, dar şi de vizibilitate.

Tehnologie

Fiat şi-a dorit să facă din 500L un etalon în segment. Destul de greu, având în vedere că are de înfruntat o concurenţă acerbă, venită din partea francezilor şi coreenilor.

Nimic nu pare să-i sperie pe peninsulari, care mizează pe o mulţime de accesorii intersante.

Începem mai întâi cu sistemul audio, dezvoltat în colaborare cu cei de la Beats, deveniţi celebri într-un timp foarte scurt în Statele Unite. Cum este rezultatul colaborării? Foarte bun. Comparativ cu ce auzeam în trecut pe Fiat, trecerea este ca de la felinar la becul cu filament. O claritate îmbunătăţită chiar şi la volum mare, fie că redai melodiile de pe un CD sau de pe un suport USB.

O altă noutate este sistemul multimedia, cu un ecran tactil de 5 inch, care facilitează folosirea funcţiilor şi ajută la simplificarea ergonomiei.

O bilă albă şi pentru sistemul de climatizare, care a fost de asemenea simplificat, este uşor de utilizat şi are un aspect plăcut, încadrat bine în planşa de bord.

Şi pentru că italienii sunt mereu cârcotaşi, Fiat s-a decis să le închidă rapid gura. A venit cu un accesoriu care va face deliciul tuturor iubitorilor de cafea. Împreună cu Lavazza, Fiat a dezvoltat un aparat de cafea espresso ce poate fi montat pe cotiera centrală.

Aşadar, în timp ce aşteptaţi culoarea verde a semaforului sau fluidizarea traficului, vă puteţi delecta cu o cafea bună, proaspăt livrată în maşină.

Design

Designerii lui 500L au avut o misiune extrem de dificială. Au fost nevoiţi să transpună emoţia lui 500, un model cu tradiţie, trăiri interioare intense şi linii extrem de simple, într-un segment în care e aproape imposibil să nu-ţi iasă o maşină pătrăţoasă.

Cu toate acestea, oamenii de creaţie au luat dalta şi ciocanul, au cioplit macheta din clei şi au reuşit să ofere publicului o maşină cu forme atrăgătoare. Transplantul de emoţie nu s-a făcut întru totul, însă 500L mizează acum şi pe alte atribute, cum ar fi spaţiul interior şi practicalitatea.

Ceea ce se transmite cu succes este posibilitatea de a personaliza exteriorul monovolumului. Aici apare şi prima colaborare a italienilor cu Mopar, divizia de personalizare a partenerilor de la Chrysler, care au reuşit să ofere nu mai puţin de 140 de accesorii pentru monovolumul italian.

Nu ne-a placut

  • Consumul comparativ cu rivalii
  • Resursele motorului
Date tehnice - Fiat 500L 1.4 Benzina 95CP Man6 Pop
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1368
Lungime mm
4147
Putere maxima CP (rpm)
95 (6000)
Latime mm
1784
Cuplu maxim Nm (rpm)
127 (4500)
Inaltime mm
1665
Viteza maxima km/h
170
Greutate kg
1245
Acceleratie 0-100 km/h s
12.8
Ampatament mm
2612
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
400
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Fiat 500L

Ultimele teste

Comentarii (8)

  • Asa se spune acum: spatiu emotional? Nu ar suna mai bine: masina urata cu spume?
    27 33
  • real value
    bravo fiat ! imi place :)

    italienii au nevoie de un 1.2 turbo sau 1.1 turbo, trebuie umplut golul dintre twinair si 1.4 multiair
    22 2
  • Asteptam si un Fiat 500MW*. Ar fi chiar util, in ambuteiajele parintelui care isi duce copilul la scoala, sa serveasca micul dejun direct in masina. :P
    ---------------------
    *MW = MicroWaves (cuptor cu microunde)
    19 6
  • epoca motoarelor de 1.4 aspirate a apus,pentru volumul ei o consider submotorizata ...si foarte urata
    16 13
  • 14000-15000 eur varianta de baza este enorm, nu mult. Varianta asta nici macar nu are farmecul fratiorului mic iar la banii astia exista alternative foarte serioase pe piata.
    13 8
  • Foarte faina, distincta, unica.
    In trafic mi se par printre singurele masini mici dupa care intorci capul. In categoria asta mai intra Mini Cooper, Skoda Fabia RS (cea bicolora) si paote Lancia Ypsilon.
    Bandoul ala lateral e de mare efect si se imbina perfect cu grila inferioara frontala. La fel de bine ii sta cu partea superioara a portierelor si acoperisul vopsite in negru.
    La 14 mii nu e ieftina dar uitandu-te la spatiul interior, la echipari si la look, nu e chiar scumpa. Categoric nu e o masina de volum, dar nici una in care treci neobservat si poate pe asta se mizeaza, pe imagine.
    In viitor sigur v-a avea un diesel si torbo-ul de 0.9 litri si 115 cai.
    Versiunea Abarth v-a avea si turbo-ul de 1.4 litri cu 140-180 cai.
    17 8
  • @Alex, respect opinia altora, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu ele.
    Comentariul tau indica fie ca ai un Fiat, fie ca "iarba" ta era expirata...
    PS: citez "In viitor sigur v-a avea un diesel ..."
    Si nu o data, ci de 2 ori...
    Deci, tine minte: in contextul indicat mai sus, "s-a" se scrie legat.
    Va = apare în conjugarea verbului la viitor: va scrie, va citi, va merge etc.
    V-a = V-ul este forma neaccentuată a pronumelui vouă, iar a este parte a conjugării unui verb la perfect compus: v-a adus, v-a trimis, v-a citit etc.
    Ergo: "In viitor sigur va avea un diesel ..."
    OK?
    17 9
  • @Sharks

    Nota 10 pentru comentariu si pentru lectia de gramatica; dar nu inteleg de ce trei persoane au votat negativ....Chiar nu se mai tine cont de parerea celuilalt? Mi se pare o forma de violena votul negativ la un asemenea comentariu....
    3 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru