Feedback

DrivetestOpel Meriva facelift (2014)

1.6 Diesel Turbo (CDTI) 136CP Man6 Cosmo
Test drive Opel Meriva facelift (2014) zoom
de Bogdan Mirică
Joi, 13.02.2014
Poarta tăcerii

În toamna lui 2010 primeam invitaţie la o lansare statică. „Statică? Adică nu conducem maşina?”, mi-am zis. Da. Aşa cum o sugerează şi numele, a fost o lansare în cadrul căreia doar ne-a fost introdus modelul. Şi ce introducere.

REPORTAJ: Am vazut pe viu nou Opel Meriva 

Prezentările au fost făcute într-un mod spectaculos, în inima unei vechi uzine auto. Şi acolo, în spatele unor pereţi de cărămidă am aflat zeci de automobile de colecţie şi sute de poveşti care s-au străduit să ocupe un loc în memoria mea şi a celorlalţi. Multe dintre ele au reuşit, pe altele le-am uitat.

Nu am uitat însă sumedenia de uşi mari şi albe ale unui subsol care m-a purtat prin istoria Opel, mi-a adus în faţă un Rolls Royce şi uşile sale cu deschidere opusă, pentru a-mi face într-un final prezentările cu noua generaţie Meriva.

O generaţie la care oamenii din Russelsheim au început să lucreze din 2005 şi cu care au decis să se întoarcă la arhitectura cu uşi opuse ale unor modele celebre, cum au fost Admiral sau Kapitan.

De la acea întâlnire şi până în prezent am dat nas în nas de mai multe ori cu noua Meriva. Relaţia noastră s-a apropiat, rezonând uşor de fiecare dată când o vedeam pe stradă sau atunci când o testam.

Opel Meriva 2010 - test drive - Operaţiunea Porţi Deschise

2014 m-a adus însă din nou aproape de monovolumul german. După ce a vândut 330.000 de exemplare ale actualei generaţii, Opel a decis să restilizeze Meriva. Maşina de familie a fost supusă la trei operaţii extrem de importante, pe care le vom analiza împreună în detaliu.

Opel Meriva facelift (2014)
1.6 Diesel Turbo (CDTI) 136CP Man6 Cosmo

  • Pret de pornire 14.600 €
  • Pret model testat 19.775 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Prima operaţie este una care vizează funcţiile vitale ale maşinii. Sub capotă a fost realizat un transplant. Un transplant de tehnologie, care îi aduce noului Meriva cel mai puternic propulsor diesel de 1.6 litri din lume.

Cum era de aşteptat, CDTI-ul cu patru cilindri şi 136 de cai putere ajunge să dea viaţă şi monovolumului cu portiere opuse.

Am făcut cunoştinţă cu noul motor în parcarea unui depozit de la marginea oraşului Bruxelles. La răsucirea cheii mi-a lipsit ceva. Mi-a lipsit scuturarea fină şi vocea răguşită a ceea ce ştiam că se numeşte diesel în gama Opel. Introducerea clasică a fost înlocuită de un vâjâit uşor, discret, timid aş spune. Şi fără vibrato-ul caracteristic.

A fost un prim contact plăcut, pe care îl aşteptam încă de anul trecut, după discuţia mea cu italianul Pierpaolo Antonioli, şeful diviziei de motoare GM, în cadrul Salonului de la Geneva.

Pe un fundal sonor considerabil redus, unitatea CDTI livrează 320 de Nm începând cu 2000 de Nm. E un cuplu extrem de generos pentru o maşină de talia lui Meriva, capabil să imprima un comportament dinamic până dincolo de 3000 de rotaţii, când maşina îşi mai pierde uşor din suflu, iar temperamentul dieselului începe să îşi facă simţită prezenţa la nivel auditiv.

Unitatea este asistată de o cutie cu şase rapoarte, uşor imprecisă, etajată pentru a favoriza consumul.

Consum

Şi fiindcă tot veni vorba despre consum trebuie să vă spun că sunt un fan al sistemului-srtart-stop. După ce te obişnuieşti cu funcţionarea lui în zonele urbane, beneficiile nu întârzie să apară. Cu toate acestea, în cazul lui Meriva, când o situaţie din trafic combină asistentul la plecarea în pantă cu funcţia de start-stop s-ar putea să opreşti motorul involuntar.

Revenind asupra cifrelor însă, Meriva ne-a învârtit prin Bruxelles cu un consum de 6.5 litri/100 de kilometri. Fără a face abuzuri. În afara oraşului, consumul a scăzut sub 6 litri/100 de km, însă regimul de exploatare nu a fost tocmai unul economic.

În fişa tehnică, Opel Meriva promite 4.4 litri/100 de km. Este o valoarea foarte apropiată de cei 4 litri oferiţi de un Ford B-Max care garantează însă cu 40 de cai mai puţin. Pentru acest rival, Opel va oferi în lunile următoare un Meriva cu motor de 1.6 litri şi 110 cai putere, gata să ofere acelaşi un consum mediu de numai 3.8 litri/100 de km.

Putem include în comparaţia cu versiunea testată de noi pe coreeanul Kia Venga, care vine cu un motor diesel de 1.6 litri şi 128 de cai, şi promite un consum de 4.9 litri/100 km. Citroen C3 1.6 Hdi promite 115 cai putere şi garantează un consum de 4.8 litri/100 de km. Aşadar, Meriva este liderul segmentului în materie de consum raportat la puterea oferită.

Performanţe

Meriva nu este un atlet, însă ceea ce găsim sub capotă poate garanta performanţe decente. Sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în 9.9 secunde. Viteza maximă se opreşte şi ea la 197 de km/h, suficient pentru un model de familie care nu îşi propune să pună în pericol viaţa pasagerilor săi.

Kia Venga şi Citroen C3 Picasso sunt departe de performanţa germanului, atât în ceea ce priveşte acceleraţia, cât şi în ceea ce priveşte viteza maximă.

Interior

Interiorul lui Meriva se află dincolo de uşile cu deschidere opusă. O inovaţie pe care am apreciat-o în momentul lansării şi pe care continuu să o apreciez şi astăzi, la jumătatea carierei. Deschiderea la 84 de grade a portierelor spate facilitează accesul pe al doilea rând de scaune.

Deşi nu fac parte din publicul ţintă (familii tinere care vor să facă un copil – baby makers şi cupluri în vârstă care se bucură de viaţă – baby boomers) pot spune că această trăsătură mi-a câştigat votul, chiar şi numai pentru că te scapă de durerile de spate (aşa zic companiile de certificare din Germania).

Aceleaşi companii de certificare din Germania susţin că planşa de bord, pe care am calificat-o de multe ori ca fiind extrem de aglomerată şi puţin spre deloc ergonomică, este favorizată de public pentru uşurinţa în utilizare. Eu nu o văd aşa. Am în continuare probleme în a mă obişnui cu amplasarea butoanelor şi consider că ergonomia este un capitol la care Opel trebuie să mai lucreze. Din fericire, la nivelul comenzilor de pe volan ea este bună.

Materialele păstrează un aspect de calitate, moale, plăcut la atingere, combinat cu inserţii cromate, iar finisajele se păstrează la un nivel ridicat. Faceliftul aduce cu sine şi renunţarea la consola centrală pentru locurile din spate, pe care glisa cotiera centrală (Flex Rail). Germanii şi-au dat seama că o podea plată ajută mai mult la transportul a trei pasageri pe bancheta spate. Spaţiul pentru picioare este bun, iar cel pentru cap la fel, chiar şi pentru persoane ceva mai înalte. Portbagajul este însă mai mic decât în cazul lui Venga şi C3 Picasso.

Închei prin a spune că Meriva este, judecând după habitaclu şi cele 31 de spaţii de depozitare ale sale, cea mai familistă alegere din segment.

Preţ de achiziţie

Pentru o maşină de familie ca Meriva trebuie să aveţi un buget mediu. Preţurile încep de la 14.600 de euro pe piaţa din România, etichetă valabilă pentru versiunea pe benzină de 1.4 litri şi 100 de cai putere.

Cei care îşi doresc dieselul testat aici, trebuie să scotocească ceva mai mult prin buzunare pentru a găsi aproximativ 20.000 de euro, preţul de pornire al versiunii 1.6 CDTI de 136 de cai, alături de nivelul de echipare Cosmo.

Kia Venga pleacă de la 14.600 de euro, deci mai mult decât Meriva. Iar o versiune comparabilă cu cea testată de noi (1.6 CRDI de 128 CP/Fever) ajunge chiar şi la 20.500 de euro cu TVA.

Uşor mai ieftin pare a fi Citroen C3 Picasso 1.6 HDi Exclusive, care pleacă de la 19.500 de euro dar este mai puţin potent decât germanul.

Siguranţă

Deşi este echipată cu un sistem de uşi inovativ, Meriva promite pasagerilor săi un nivel de siguranţă similar celui de pe modelele convenţionale. Structura celulei de rezistenţă a maşinii nu a fost afectată, garantând protecţie la un impact frontal şi chiar lateral. Pentru prevenirea oricăror incidente, Opel a instalat sisteme de siguranţă active cum sunt ABS şi ESP, dar şi pasive, cum sunt airbagurile frontale laterale şi cortină sau centurile de siguranţă.

Ţinută de drum

Faceliftul operat pe Meriva aduce cu sine şi câteva modificări la nivelul suspensiei. Ea caută să devină ceva mai confortabilă, reuşind să absoarbă mai bine denivelările. Chiar şi aşa, ţinuta de drum bună, cu rare ruperi de aderenţă, a predecesorului, se păstrează.

Meriva reuşeşte să dovedească tuturor că se poate crea un compromis între confort şi ţinută de drum. Sunt şi momente în care ruliul îşi face simţită prezenţa, iar caroseria îţi aduce aminte că te afli la bordul unui monovolum cu o gardă la sol ceva mai înaltă decât te-ai fi aşteptat.

Direcţia nu este printre cele mai precise şi nici nu impresionează prin feedback.

Vizibilitate

Unul din lucrurile pe care clienţii actualului Meriva l-au apreciat este, potrivit oficialilor, poziţia la volan. Ea este înaltă şi îi permite celui care conduce să beneficieze de un câmp vizual foarte bun.

Din păcate, oglinzile laterale nu sunt proporţionale cu dimensiunea maşinii şi uneori pot fi depăşite de situaţii. Luneta este decentă, iar ultimul rând de montanţi pare să fie doar uşor incomod.

Ceea ce trebuie observat însă este generozitatea suprafeţei vitrate laterale, care vine şi cu o uşoară coborâre a liniei caroseriei în dreptul geamurilor spate. De ce? Pentru ca cei mici să poată vedea mai bine pe geam.

Tehnologie

Vă spuneam la începutul testului că faceliftul aduce trei operaţii importante pentru Meriva. După motor, cea de a doua intervenţie vizează echipamentul tehnologic al modelului de familie. Chiar dacă la nivelul instrumentelor de bord nu apare un computer cu afişaj color, respectând tendinţa ultimilor ani, e foarte bine la nivelul sistemului multimedia.

Meriva poate fi echipată cu un ecran de 7 inch, cu o rezoluţie îmbunătăţită şi o serie de schimbări menite să ofere un aspect contemporan. Modificările amintesc de trecerea de la iOS6 la iOS7 pentru utilizatorii de Apple iPhone.

Pictogramele au fost regândite pentru a fi mult mai prietenoase, iar navigaţia şi-a îmbunătăţit răspunsul. Cu toate acestea, există intersecţii bifurcate în care navigaţia nu detaliază atât de clar fiecare stradă, fiind nevoie de o concentrare suplimentară. Utilizarea sistemului de navigaţie rămâne una facilă în termeni generali.

Revenind asupra sistemului multimedia, trebuie să spun că acesta a devenit compatibil cu sistemele de operare iOS şi Android ale telefoanelor inteligente. Practic, utilizatorul poate accesa mult mai uşor informaţiile aflate pe telefonul său mobil. Pentru cei care beneficiază de telefoane Apple cu SIRI, Opel garantează că cel de la volan va putea dicta SMS-uri.

Lista de dotări mai include, pe lângă scaunele confortabile încălzite, climatizarea automată pe două zone şi senzorii de ploaie şi lumină, o cameră pentru marşarier şi un volan încălzit, extrem de plăcut în această perioadă a anului.

Design

A treia operaţie suferită de Meriva este una estetică. Faceliftul caută să aducă un look mai proaspăt monovolumului. Nu e vorba de sportivitate, nu e vorba de seducţie, nu e vorba de forme sexy. E vorba despre detalii care oferă un look contemporan, ajutând monovolumul să se transforme într-o maşină plăcută, gata să fie iubită de publicul de orice vârstă.

Faceliftul aduce cu sine lumini LED pentru stopuri şi blocurile optice frontale, o grilă frontală uşor revizuită, noi seturi de jante şi două noi culori de caroserie.

Mai presus de orice actualizare estetică însă, Meriva caută să îşi consolideze imaginea de maşină care se adresează unor categorii de vârstă numeroase, de la cei tineri, până la cei în vârstă. Şi se pare că reuşeşte.

Nu ne-a placut

  • Ergonomia planşei de bord
  • Dimensiunea portbagajului
Date tehnice - Opel Meriva facelift (2014) 1.6 Diesel Turbo (CDTI) 136CP Man6 Cosmo
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1598
Lungime mm
4300
Putere maxima CP (rpm)
136 (3500)
Latime mm
1812
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (2000)
Inaltime mm
1615
Viteza maxima km/h
197
Greutate kg
1518
Acceleratie 0-100 km/h s
9.9
Ampatament mm
2644
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
54
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
400
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Opel Meriva facelift (2014)

Ultimele teste

Comentarii (9)

  • nici o poza cu portbagajul despre care spuneti ca nu v-a placut?
    25 2
  • Daca ii corect ce ati scris acolo si masina chiar cantareste 1518 kg, atunci is surprins. Ii o greutate enorma pentru o masina totusi micuta. Daca stau sa ma gandesc mai bine ii cumva de asteptat daca un Adam cantareste 1100 de kg, cam cat o Vectra din generatia 95-2001. Imi plac mult masinile Opel, dar ultimele modele sunt incredibil de grele.
    30 5
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • gun cometa
    O tona jumate! Doua secunde ...sa trag aer in piept: AAAAAAAAHAHAHAHAHAHAHA
    19 10
  • luca dorin
    1 tona jumate...mai tata...daca ramai fara titei ai ce impinge :)) te caci pe tine pana o misti 2 metri....Lodgy are 950 de kile...acuma nu-i tot ala dar totusi mai...19mii de euro....si peste 3 ani ii 9000 de euro pe mobile.de....hai sa avem pardonel...cam mult tata cam mult costa...
    Oricum am un Opel astra 1,7cdti cosmo... din 2006 ii superba masina...consum mic, etc. 300000 de km...circul mult. Opel ii o masina germana, de calitate.
    8 5
  • [unitatea CDTI livrează 320 de Nm începând cu 2000 de Nm.] poate 2000 rot/min
    9 1
  • familist
    O masinã bunã pentru oamenii civilizati.Ca posesor al uneia care tocmai a împlinit zece ani,sunt foarte multumit si nu as schimba-o decât cu aceasta din test.PS:Nu este pentru cei ce întreabã:,,În cât prinde suta?" sau,,Care-i viteza maximã?"
    21 6
  • Ce daca are o tona jumate, depinde dupa care reglementari prezinta fabricantul grutatea masinii, care poate include sofer estimat la nu stiu cate kg, rezervor plin, bagaje ~50 kg etc

    Prinde 100 in mai putin de 10 secunde, nu ma intereseaza cate kg are.
    8 6
  • @gun cometa - planeta
    asa si ? tinand cont ca are consum la fel ca celelalte din segement ba chiar mai bun desi are 40 de cai in plus nu vad care ar fi problema ? mai lasa nfs-ul ca nu iti iei meriva sa faci liniute si drag race :)
    11 7
  • TC1900
    aloo,

    GM - cura de slabire la toata gama Opel - te rog

    posesor de astra h ...
    15 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru