Drivetest Audi Q8

55 TFSI quattro mild-Hybrid
4.5
Audi Q8 zoom
de Alexandru Monenciu, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 24.05.2024
Perseverent

Chiar dacă, de ceva timp încoace, poți comanda un Audi Q8 electric, versiunea cu motoare termice nu se lasă dusă cu una cu două. Mai mult, în toamna anului trecut, cel mai mare SUV al constructorului din Ingolstadt a primit un facelift.

Modificările sunt mai degrabă minore, dar ajută Q8-ul termic să lupte mai îndeaproape cu rivalii din segment, îmbunătățiti și ei.

Până în 2026, Q8 e-tron și Q8 echipat cu motoare termice vor fi comercializate concomitent, așadar mai ai timp să optezi pentru un propulsor V6 de 3.0 litri care te unge pe suflet. După acest moment zero, acest agregat va fi doar un vis frumos în gama lui Q8.

Noi am testat un Audi Q8 facelift, în versiunea 55 TFSI, adică echipat chiar cu acest V6 de 3.0 litri, pe benzină. În rândurile următoare îți spunem cum se simte de volan și, ca de obicei, ți-am pregătit și un video cuprinzător în care îți arătăm și cum se modifică semnătura luminoasă a farurilor și a stopurilor.

PREZENTAREA VIDEO A LUI AUDI Q8 FACELIFT

Audi Q8
55 TFSI quattro mild-Hybrid

  • Pret de pornire 85.100 €
  • Pret model testat 121.173 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Nu îți cumperi un Audi Q8 facelift ca mai apoi să îți faci griji de taxe. Pentru că cel mai mic motor pe care îl poți bifa este un V6 de 3.0 litri, alimentat cu motorină sau benzină. Desigur, dacă vrei mai mult ai versiunea SQ8 cu al său V8 de 4.0 litri.

Deși ne-am fi dorit să auzim zgomotul unui V8, cât încă mai putem, mașina testată de noi a venit echipată cu propulsorul V6 de 3.0 litri, pe benzină. Versiunea Q8 55 TFSI, căci așa o regăsim în configuratorul Audi, integrează și un sistem mild-hybrid la 48V. Cum de ce? Pentru un consum redus și emisii mai mici.

Este o motorizare cu care ne-am întâlnit și atunci când am testat modelul pre-facelift, așa că știam la ce să ne așteptăm.

Așadar, am avut la dispoziție 340 de cai putere și 500 Nm cuplu. Audi Q8 este un SUV greu, de 2.1 tone, și confortabil inclusiv în ceea ce privește livrarea puterii. Așadar, chiar dacă cei 340 de cai putere nu sunt deloc puțini, nu te aștepta, neaparat, la reprize energice de accelerație.

Altfel spus, este o motorizare potrivită pentru acest model.

Unitatea V6 este silențioasă chiar și la turații mari, acolo unde cam trebuie să o duci ca să livreze cei 340 de cai putere, adică între 5.000 și 6.400 de rotații pe minut. Dar ea începe să tragă de jos, de pe la 2.300-2.400 de rotații pe minut.

Transmisia este una automată Tiptronic cu 8 rapoarte. Trecerea prin treptele de viteză este lină și precisă. Pentru un consum cât mai mic, cutia de viteze schimbă rapid treptele, astfel că, chiar și la viteze de oraș te vei trezi că rulezi în treapta a 7-a sau chiar a 8-a.

Ai și un mod Sport pentru transmisie, dar și padele, dacă ți se face dor să treci "manual" prin cele 8 rapoarte.

Tracțiunea integrală quattro este standard pentru Q8 facelift și s-a dovedit utilă, având în vedere că atunci când am condus mașina iarna încă nu își ieșise de tot din drepturi.

În ceea ce privește sistemul mild-hybrid la 48V, el își face simțită prezența mai ales atunci când stai la semafor, pentru a ține în viața sistemele mașinii, inclusiv sistemul de climatizare. De asemenea, el intervine și atunci când circuli cu o viteză constantă și intră în funcțiune așa numita funcție de "coasting".

Dar pentru că nu vorbim despre un sistem full hibrid, unitatea V6 repornește după câteva secunde.

Consum

Consumul mixt, declarat de producător, este de 10.4 litri/100 de kilometri. Nici nu ne așteptam să ne apropiem de această valoare, având în vedere motorul V6 pe benzină și greutatea lui Q8 facelift.

În cei aproape 60 de kilometri parcurși în oraș, consumul a fost de 19.8 litri/100 de km, cu o viteză medie de 14 km/h.

În extraurban, consumul lui Audi Q8 facelift în versiunea 55 TFSI nu este chiar de speriat. Adică în funcție de stilul de condus, consumul se plimbă între 8 și 13 litri/100 de kilometri. Mașina are și un mod de rulare Eco, dar, să fiu sincer, nu l-am activat pentru că știam deja că limitează resursele propulsorului.

BMW X6 40i, echipat tot cu un motor de 3.0 litri pe benzină, dar cu 41 CP în plus față de Q8 55 TFSI, are un consum declarat de 9 litri/100 de km.

Dacă ne uităm în ograda germanilor de la Mercedes-Benz, vedem că singura versiune non-AMG cu motor pe benzină, a lui GLE Coupe, este una hibridă cu încărcare la priză. De aici și consumul de 0.8 litri/100 de km.

Desigur, atâta timp cât ai bateria încărcată, pentru că altfel obții valori poate chiar mai mari decât în cazul lui Q8.

Performanţe

Cei 340 de cai putere ai lui Audi Q8 facelift 55 TFSI sunt de ajuns pentru a atinge 100 de km/h în mai puțin de 6 secunde. Mai exact 5.6 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 de km/h, dar propulsorul poate, cu siguranță, mai mult.

Din păcate, pentru noi românii cel puțin, nu avem unde să atingem nici 250 de km/h fără să rămânem fără permisul de conducere pentru patru luni.

BMW X6 40i, cu ai săi 381 de cai putere, este ceva mai rapid până la 100 de km/h, atingând această viteză în 5.4 secunde. Mercedes-Benz GLE Coupe 400e are nevoie de 6.1 secunde până la 100 de km/h, dar în cazul său vorbim de câteva kilograme bune în plus, datorită sistemului de propulsie plug-in hybrid.

Interior

Nu am cum să nu fac o comparație cu interiorul Q8-ului pre-facelift, pe care l-am condus cu câteva luni înainte. Ambele au fost luxoase și pline de materiale premium, dar parcă habitaclul acestui Q8 facelift a plusat la capitolul rafinament.

Să fi fost de vină tapițeria din piele Valcona, neagră, cu o serie de cusături în formă de romb? Tot ce-i posibil. Sau pachetul de lumini ambientale multicolore, care au mai animat interiorul dominat de nuanțe de negru? Și asta este posibil.

Pentru că, în rest, nu am găsit diferențe notabile între cele două modele. Am avut și în cazul lui Q8 facelift un volan încălzit, îmbrăcat în piele, ornamente metalice din aluminiu polișat, cu finisaj mat, grup pedalier cu inserții din oțel și aceleași zone acoperite cu plastic negru lucios.

În cazul ambelor mașini a fost bifat pachetul interior S Line care, aduce un plus de sportivitate. Totuși, varianta facelift a avut scaune sport cu tetieră integrată. Nu a lipsit sigla S, în relief, de pe spătarul scaunelor din față.

Spațiul interior este suficient, chiar și pentru pasagerii mai corpolenți. Cu mențiunea că, fiind vorba despre un SUV coupe, spațiul pentru cap are puțin de suferit pe locurile din spate. Dar nimic deranjant.

Spații de depozitare găsești peste tot prin habitaclu, iar portbagajul are un volum de încărcare de 605 litri cu toate scaunele în poziție normală. Mai bine decât cei 580 de litri ai lui X6, sau decât cei 510 litri ai lui GLE Coupe.

Preţ de achiziţie

Țin minte că atunci când am condus Audi Q8 55 TFSI, varianta pre-facelift, eram reticent la ideea că germanii vor crește prețul lui Q8 facelift cu 20.000 de euro. Ei bine, acum aș vrea să revin asupra acestui gând.

Pentru că au făcut-o. Și nu cu 20.000, ci chiar cu 23.130 de euro. Haide să îți explic.

Și atunci am testat tot un Q8 55 TFSI, în nivel de echipare asemănător, iar prețul de listă era 98.041 euro cu TVA inclus. Mașina din aceste imagini costă, în schimbă, 121.173 de euro cu TVA.

Are câteva dotări opționale în plus, ce-i drept, cum ar fi culoarea exterioară, jantele de 22 de inch, stopurile OLED, farurile Matrix LED cu Laserlight și tapițeria din piele Valcona.

Creșterea de preț se observă și dacă ne referim strict la prețul de pornire. Q8 55 TFSI pre-facelift pornea de la 67.898 de euro, iar Q8 55 TFSI facelift pornește de la 85.100 de euro.

Pentru un BMW X6 40i trebuie să scoți din buzunare cel puțin 87.287 de euro, iar un Mercedes-Benz GLE Coupe 400e costă de la 97.380 de euro în plus.

Siguranţă

Belgienii de la Euro NCAP au testat Audi Q8 în 2019 și i-au acordat punctajul maxim de 5 stele. Acesta poate fi însușit și de varianta facelift, având în vedere că platforma a rămas neschimbată. În plus a primit și câteva sisteme de asistență, noi sau îmbunătățite, de la geamănul său electric.

Cele 5 stele se traduc în felul următor: 93% protecție pentru adulți, 87% protecție pentru copii, 71% protecție pentru pietoni și bicicliști, iar sistemele de siguranță au fost notate cu 73%.

Printre sistemele de siguranță prezente la bord regăsim Cross Traffic Assist, asistență pentru blocajele în trafic, asistent adaptiv la conducere, Remote Park Assist, Lane Change Assist cu funcție Side Assist, Exit Warning, Rear Cross Traffic Assist, Pre Sense Rear, Adaptive Cruise Assist și Emergency Assist.

Ţinută de drum

În oraș, SUV-ul german are prestanță, iar poziția de condus înălțată îți oferă multă încredere. În ciuda dimensiunilor, nu este foarte greu de manevrat pe străzile înguste sau în parcări. Mai ales că senzorii față/spate și camerele video care împânzesc exteriorul nu te lasă să faci o greșeală.

Pe deasupra, mai ai la dispoziție și o direcție integrală, ceea ce înseamnă că virează nu numai roțile din față ci și cele din spate.

La drum lung, Audi Q8 facelift este foarte confortabil și plăcut la condus. Suspensia pneumatică, adaptivă, este silențioasă atunci când treci peste gropi sau șine de tramvai, dar puțin cam prea confortabilă atunci când drumul este ceva mai ondulat. Tinde să fie puțin "barcă", cum spun românii.

Direcția nu este cea mai precisă din industrie, astfel că atunci când vrei să afli limitele aderenței, Q8 te cam lasă să ghicești.

Desigur, modurile de rulare îți permit să modifici puțin comportamentul mașinii. Și ai de unde alege: Auto, Comfort, Dynamic, Allroad, Offroad, Effciency și Individual. Pentru toate situațiile cu care te poți întâlni pe drum.

Garda la sol mai mult decât decentă, pe care o poți ridica din meniul sistemului multimedia, și tracțiunea integrală quattro, standard, îți oferă toată încrederea de care ai nevoie pe teren accidentat.

Vizibilitate

Vizibilitatea este, în general, bună, mai ales că poziția de condus este una ridicată. Oglinzile laterale sunt bine proporționate și integrează un senzor care monitorizează unghiul mort. Și parbrizul este destul de mare pentru a vedea tot ce interesează în față.

Luneta este singurul minus. Dar nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere caroseria de SUV cu alură de coupe. Din fericire, camera video pentru mersul cu spatele este standard și are o rezoluție și o claritate foarte bună. Riscurile să atingi vreun stâlp de parcare sau altă mașină sunt destul de mici.

Tehnologie

Din punct de vedere al tehnologiei, Audi Q8 facelift vine cu două mari noutăți. Prima sunt farurile Matrix LED HD cu tehnologie Audi Laserlight, opționale, ce-i drept.

Pe scurt, această tehnologie Laser este de fapt un fascicul ce iluminează pe o distanță dublă față de farurile convenționale. Mai mult, farurile au funcție antiorbire, așa că nu vei primi flash-uri de la șoferii care circulă din sens opus.

Țin minte și acum controversele iscate de BMW atunci când a revinventat celebrele Angel Eyes. Pentru a evita orice conflict, Audi a găsit soluția odată cu acest Q8 facelift: faruri și stopuri care își modifică semnătura luminoasă.

Ai la dispoziție 4 semnături luminoase din care poți alege, iar totul se face din meniul sistemului multimedia. Apeși OK și ai "alte" faruri, pe înțelesul tuturor.

A doua noutate introdusă de acest facelift sunt stopurile cu tehnologie OLED, și ele tot opționale. Lămpile sunt împărțite în mai multe segmente individuale, așa că și pentru ele ai tot 4 semnături luminoase pe care le poți schimba după bunul tău plac.

Nu mai trebuie spus că atât farurile cât și stopurile fac un joc de lumini atunci când închizi sau deschizi mașina.

În rest, nu există diferențe între facelift și pre-facelift din punct de vedere al tehnologiei. Ai același instrumentar de bord digital, de 12.3 inch, un ecran central de 10 inch pentru sistemul multimedia, dar și un ecran separat, cu funcție tactilă, pentru sistemul de climatizare.

Acest al treilea ecran recunoaște chiar și scrisul de mână, spre exemplu dacă vrei să introduci o destinație pentru sistemul de navigație. Acum depinde cât ai fost de atent la orele de caligrafie de la școală.

Sistemul multimedia este destul de intuitiv, se mișcă bine, dar nu ar strica mai multă culoare în ceea ce privește grafica. Atât display-ul central cât și cel al sistemului de climatizare au răspuns haptic.

Dacă nu vrei să utilizezi navigația mașinii, ai conexiune Apple CarPlay și Android Auto fără fir. Ca să nu rămâi fără baterie la telefon, ai o zonă de încărcare prin inducție, dar și port-uri USB-C dacă vrei să încarci mai multe telefoane odată.

Ceasurile de bord sunt personalizabile. Tu alegi ce vrei să vezi aici: turometrul și vitezometrul, viteza în format digital sau harta sistemului de navigație care poate ocupa cea mai mare parte a instrumentarului digital.

Design

Pe lângă farurile și stopurile despre care am vorbit puțin mai sus, diferențele de design între Audi Q8 și Q8 facelift sunt mai degrabă minore. Nu este deloc o surpriză, având în vedere că SUV-ul german a îmbătrânit frumos. Părerea mea.

Avem o grilă cu forme octogonale și contur negru și prize de aer mai mari integrate în spoilerul față.

Jantele au tot dimensiuni cuprinse între 20 și 23 de inch (mașina testată de noi a fost încălțată cu jante de 20 de inch, fiind vorba despre roțile de iarnă), iar nuanța exterioară este numită Albastru Ascari.

Paleta mai include nuanțe ca Alb Gletscher, Albastru Waitomo, Bej Vikunja, Gri Daytona, Gri Samurai, Maro Tamarind, Negru Mythos, Roșu Chilli și Auriu Sakhir.

Nu ne-a placut

  • Suspensia setată pentru a fi cam prea confortabilă
  • Direcția ar putea fi mai precisă

Ultimele teste


  • Toreador

  • Vedetă

  • Legendă

  • Definiția hot hatch-ului

Comentarii (11)

  • Imi place mult exteriorul. Are un design elegant - dinamic si proportii perfecte.
    Interiorul ar putea fi si el frumos daca nu ar exista atat negru peste tot: plastic negru lucios, display-uri cu culoarea dominanta negru si foarte putine alte elemente cromatice, butoane (atatea cate mai sunt) cu aspect negru lucios sau de sticla neagra etc. Ne putem imagina ca ar fi masina lui Vader din "Razboiul stelelor". Prin comparatie interiorul GLE-ului te incanta din toate punctele de vedere.
    Imi place ca motorul nu e zgomotos si se simte foarte rafinat, are un sunet frumos, fin, nu isteric ca altele, cum ar fi B58-ul de la BMW. Care B58 insa e mai bun tehnic vorbind, si ca putere / dinamica si ca economie de carburant decat acest EA839, destul de domol ca livrare a puterii, dar cu consum cam prea mare, chiar si pentru un benzinar din aceasta clasa.
    Deci ca intotdeauna, avantaje si dezavantaje.
    2 2
  • Nu stiam ca sunt asa orase frumoase in Antarctica. Neaparat de vizitat. Poate le spune cineva si fetelor noastre degetzele-harnicutze ca planeta e pe cale sa fie lovita de degeraturi la inceput de vara. :))
    Dar nu de aia am vrut sa comentez ci ca sa va spun ca am avut dreptate: un motor pe benzina consuma dublu decat unul Diesel. Acelasi motor Diesel ar fi consumat sub 10. Hai ca-s destept, da-va dreq :)
    4 6
  • La mașini mai mici, implicit mai ușoare, benzina nu consuma dublu, diferențele nu sunt mari , dar la modele grele, dieselul încă nu are rival în materie de eficientă și autonomie, raportat la performanțe, o variantă hibridă se apropie, dar este mai scumpă, mai grea, mai complexă .
    3 0
  • @dan: nu vreau sa fac polemica de dragul polemicii. Dar vreau sa-mi sustin punctul e vedere pana la capat.
    In cazul in care mai tii minte Audi A2 cu motorul 1.2 TDI, masina aceea comparata cu un model cu aceeasi cilindree pe benzina consuma jumatate. Daca e sa comparam mere cu mere, Dieselul (poate) consuma jumatate fara nicio problema. Nu e o exagerare!
    5 5
  • Asta se întâmpla acum 20 de ani, între timp au mai evoluat și benzinarele, un 1.2 benzină pus pe o mașină cu greutatea unui A2 nu mai consumă dublu . Rămâne așa, dieselul este perfect la mașinile mari și grele .
    7 7
  • @dan_grc
    Chiar am testat de curand un 1.2 de PSA, in oras a consumat 10-11, in aglomeratie, un 1.5 diesel nu sare de 6.5, maxim 7 in fix aceleasi conditii, la 1000 km facuti diferenta de aproximativ 4l/ 100 km inseamna 40 l, adica in jur de 300 lei aproximativ.
    La drum lung la fel, acel 1.2 consuma 6-7, un dieesel 4, maxim 5.
    5 0
  • Mda, confirm ca nu s-au intamplat mari miracole in materie de consum la motoare pe benzina. Asta in ciuda evolutiilor din ultima vreme cu downsizing, injectie directa, compresie ridicata, turbo, uleiuri subtiri, temperaturi inalte si alte tricuri de 1% improvement. Cel mai mare beneficiu adus consumului urban este start-stop-ul. Chiar pe tema asta am avut o disputa cu un prieten cu Vitara 1.6 E6 care zicea ca motoarele astea mai noi sunt altceva fata de cele vechi. Eu i-am zis sa stea linistit ca-s aproape la fel si l-am provocat sa mearga un plin cu s-s dezactivat si sa vada consumul. A rezistat 4 zile si 140km in oras. Avea 12.8% consum cu viteza medie de 18km/h fara start stop. Cu start stop activat in conditii similare scoate 9.5-10.5%. Asa ca s-a linistit cu "motoarele astea noi care consuma putin" lucru care se observa si la modelul din testul de fata.
    3 0
  • Banditos
    Concluzie: hibridul e cel mai eficient.
    7 0
  • Seriff
    @Bandtios in oras da, la drum lung nu, tot diesel este, a fost si va fi cel mai eficient motor.
    1 0
  • Banditos
    Drumurile sunt si scurte si lungi. Nu traiesti nici pe drumuri si nici intr-un singur cartier. Eu sunt multumit cu un Iasi-Cluj, 4.7%.
    4 0
  • automarket, n-aveti si voi o perie, o carpa ceva? iar ne dati poze de sub capota cu jegu' de 3 degete... o faceti intentionat?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru