Drivetest Test Drive Skoda Octavia iV

4.4
Test Drive Skoda Octavia iV zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 14.09.2021
Divergent

Skoda Octavia nu mai are nevoie de nicio prezentare. De-a lungul a peste 20 de ani, Octavia a devenit un membru cu drepturi depline pe piața auto din România, fiind percepută aproape la fel de familiară precum modelele autohtone de la Dacia. De altfel, cifrele de vânzări au pus întotdeauna Octavia și brandul Skoda în apropierea cifrelor obținute de producătorul din Mioveni.

A patra generație vine cu un suflu complet nou, cu multă tehnologie, dar și cu propulsoare și versiuni complet noi pentru brandul ceh. Pentru prima oară în istoria celui mai popular și mai bine vândut produs al lor, cei de la Skoda au introdus și o versiune plug-in hybrid în configurator.

Astfel, Skoda Octavia iV devine o propunere absolut nouă în segment, fiind lipsită practic de rivali, dacă ne limităm doar la opțiunile plug-in hybrid din segment, cel puțin privind piața din România.

Cu toate acestea, așa cum știm deja, cu cât avem de-a face cu mai multă tehnologie pe un model, cu atât prețul plătit pentru ea crește exponențial. Ori, Octavia era percepută de mulți români drept o opțiune acesibilă, care aducea calitatea germană la pachet. Mai e valabil acest paradox în ziua de azi?

Mai ales acum, când Skoda a ieșit complet din umbra Volkswagen și este un brand cu o personalitate la fel de puternică precum a părintelui său?

PREZENTAREA VIDEO A MODELULUI TESTAT


  • Pret de pornire 32.247 €
  • Pret model testat 37.997 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

A patra generație Skoda Octavia este construită pe aceeași platformă MQB Evo precum frații săi din grupul VAG. Asta înseamnă că, sub noua caroserie a modelului ceh, vei găsi aceleași motorizări disponibile precum și aceleași cutii de viteze cu ceea întâlnești pe Audi A3, Seat Leon sau, cel mai important, Volkswagen Golf 8.

Pentru piața din România gama este împărțită între modele cu propulsoare pe benzină, diesel sau plug-in hybrid. Prima categorie are la bază un motor de 1 litru, TSI cu 110 CP, urcând către un propulsor ceva mai sănătos, de 1.5 litri cu 150 CP sau chiar unul de 2.0 litri cu 190 CP.

Alternativa diesel propune doar motoare de 2.0 litri tactate la 115 CP, 150 CP sau 200 CP, în vârful piramidei. Sigur, gama include și modele RS, dar acestea fac parte dintr-o discuție separată, fiind totuși important de subliniat că poți achiziționa un astfel de model și cu un motor diesel sub capotă. Clasic Skoda.

Peste această listă generoasă de modele disponibile, puteți găsi și o versiune plug-in hybrid, modul Skoda de a arăta lumii că nu mai este Cenușăreasa percepută de toți în trecut, ci un brand care privește curajos spre viitor. Astfel, versiunea Skoda Octavia iV vine cu un ansamblu motor hibrid, compus dintr-un propulsor pe benzină, de 1.4 litri, supraalimentat, de 150 CP care este ajutat și de un motor electric. Acesta din urmă poate dezvolta până la 116 CP.

Nu vă grăbiți să adunați cele două numere. Așa cum se întâmplă în cazul multor alte modele hibrid, nici aici resursele maxime ale celor două motoare nu pot fi livrate simultan. Din această cauză, Skoda Octavia iV are la dispoziție până la 204 CP și 350 Nm cuplu. Toate aceste resurse sunt trimise exclusiv către roțile față prin intermediul unei cutii de viteze DSG, cu dublu ambreiaj, cu 6 rapoarte.

Coincidența face ca mașina de test pe care am avut-o la dispoziție să fie echipată fix cu această combinație interesantă de motor termic și motor electric. De altfel, această soluție este oferită și pe alte modele din gama VAG, sub alte sigle.

Având peste 200 CP la dispoziție, Octavia devine o mașină rapidă, cu resurse accesibile imediat, grație motorului electric. Cuplul disponibil instant reduce la zero orice fel de senzație de turbo lag, iar trecerea de pe un tip de propulsie pe cealaltă se face instantaneu, fără ca tu să simți în mod necesar ce se întâmplă sub capotă.

Singurele momente în care auzi vocea motorului cu combustie internă sunt cele în care apeși cu nesaț pedala de accelerație. 

De cele mai multe ori mașina va rula în mod electric, ceea ce nu numai că va reduce consumul de combustibil foarte mult, dar va face și experiența la volan incredibil de silențioasă. Cu toate acestea, accelerările bruște vor scoate la iveală câteva din limitările modelului ceh. Ceea ce probabil nu au anticipat inginerii, atunci când au creat acest hibrid, a fost cât de rapid poate transfera puterea de la motor către roți cutia cu dublu ambreiaj DSG de sub capotă.

Practic, dacă apeși cu ceva mai mult curaj pedala de accelerație, roțile față își vor pierde aderența, moment semnalat acustic de anvelope. 

Depăsirile sunt foarte ușor de făcut mulțumită cuplului instant livrat de motorul electric, ce oferă un plus de putere în accelerările puternice. Mai mult, la viteze de peste 50 km/h, roțile față nu mai derapează atunci când apeși ceva mai curajos pedala de accelerație. De fapt, Octavia iV accelerează foarte rapid până la viteza maximă admisă pe autostradă și chiar peste.

 

Consum

Atunci când vorbești de consumul unui model plug-in hybrid ai multe variabile de trecut în revistă. În primul rând, acesta va depinde foarte, foarte mult de cum exploatezi mașina. Modelele plug-in hybrid sunt concepute pentru a fi folosite primordial cu bateria încărcată.

Întreaga idee din spatele lor este să îți ofere posibilitatea de a avea un model electric la dispoziția ta pentru deplasările scurte prin oraș, precum și un motor termic, clasic, pentru momentele în care vrei să pleci la drum lung, fără să-ți faci griji cu privire la autonomie.

Conform celor de la Skoda, Octavia iV ar trebui să ofere o autonomie pur electrică de până la 55 de kilometri conform ciclului de testare WLTP, grație bateriei de 13 kWh, înghesuită undeva sub podeaua portbagajului. Ei bine, datele obținute de mine prin traficul aglomerat de București au fost ceva mai diferite. Astfel, autonomia electrică maximă obținută a fost de aproximativ 40 de kilometri, mergând pur electric.

După epuizarea bateriei mașina își va schimba ritmul de mers. Practic, aceasta va deveni un hibrid clasic, care va efectua plecările de pe loc electric și va opri motorul cu combustie internă pe decelerare.

Completând distanța până la 100 de kilometri parcurși în oraș, Skoda Octavia iV îmi arăta un consum de 4.5 litri/100 km, destul de departe de numărul pretins de Skoda, respectiv 1.2 l/100 km. Chiar și așa, un astfel de consum în traficul aglomerat de București, pe o mașină cu peste 200 CP, nu este de lepădat.

În afara orașului, lucrurile se schimbă puțin. Asta pentru că motorul electric nu va mai ajuta decât în anumite momente, restul călătoriei fiind făcută exclusiv cu resursele motorului de 1.4 litri de sub capotă. Astfel, consumul mediu înregistrat în regim extra-urban a fost de 5.5 l/100 km.

Rivalii Octaviei iV sunt puțini la număr în România în acest moment, iar majoritatea sunt tot de la grupul VAG, cu exact aceeași configurație sub capotă. Astfel, Volkswagen oferă o versiune eHybrid pe Golf, cu exact aceleași specificații tehnice și aceleași date de consum ce pretind doar 1.2 litri de benzină arși pentru fiecare sută de kilometri parcursă. Aceeași poveste se repetă și în cazul lui Seat Leon, dar cu un consum puțin mai ridicat, respectiv 1.4 l/100 km.

Performanţe

Dacă te uiți peste datele tehnice ale Octaviei, vei observa numere impresionante. O Skoda cu peste 200 CP va atrage oricând atenția curioșilor. Cu toate acestea, deși resursele sunt acolo, punerea lor la treabă e o chestiune ceva mai spinoasă.

Conform celor din Mlada Boleslav, Octavia iV ar trebui să atingă 100 km/h de pe loc în 7.7 secunde, urcând apoi de acolo până la o viteză maximă de 220 km/h. Numerele sunt decente, dar de multe ori te vei chinui, sub accelerare puternică, sa poți pune toți armăsarii pe asfalt.

Accelerația, însă, se simte foarte fluid, fără sincope pe toată plaja de turații, cu o livrare impresionantă a resurselor din momentul în care ai apăsat pedala de accelerație. Chiar și în depășiri, versiunea Skoda Octavia iV are acces la cuplul instant al motorului electric, ceea îți oferă încredere la volan și un sentiment de siguranță, mai ales la viteze crescute.

Comparația cu rivalii din segment se va reduce iarăși la Volkswagen Golf eHybrid și fratele său, Seat Leon. Ambele au același nivel de putere și aceleași componente sub capotă, dar cu timpi diferiți de accelerație. Astfel, Volkswagen Golf are un timp de 7.4 secunde, în timp ce Seat Leon eHybrid va ajunge la aceeași viteză etalon în 7.5 secunde.

Interior

Un sondaj scurt făcut printre proprietarii de Octavia în legătură cu motivele pentru care au făcut această alegere va aduce, cu siguranță, practicalitatea mașinii în discuție. Skoda și-a făcut un renume din folosirea exemplară a fiecărui centimetru pătrat din cabină, iar ultima generație de Octavia nu face notă discordantă în acest sens.

Spațiile de depozitare sunt numeroase și generoase. Buzunarele din portiere sunt încăpătoare, cotiera poate înghiți destul de multe mărunțișuri, iar torpedoul este și el generos. La acestea se adaugă detaliile Simply Clever ale celor de Skoda. Acestea includ un mic coș de gunoi, o racletă adăpostită în clapeta de la rezervor și umbrela din portiera față. În portbagaj avem la dispoziție până la 450 de litri pe versiunea PHEV, din cauza bateriilor ce au luat 150 de litri din spațiul oferit pe modelele convenționale. Și acolo vei găsi multe plase și cârlige pentru ancorarea bagajelor.

Calitatea materialelor de la interior este medie în majoritatea locurilor. Plasticul este prietenos în partea superioară a habitaclului, devenind mai rugos de la zona cotierelor în jos. Această rețetă se aplică peste tot, de la uși la bord și consola centrală. Ornamentele de pe bord pot avea diferite texturi, iar noua Octavia vine și cu lumini ambientale configurabile, ce transformă interiorul noaptea. Tapițeria mașinii noastre de test era un mix de stofă cu piele, destul de reușit și practic pe termen lung.

Locurile din spate oferă loc pentru doi adulți de circa 1.8 metri fără probleme și, dacă menținem dimensiunile sub acest etalon, ai putea duce la destinație chiar trei adulți pe bancheta spate. Deschiderea portierelor este amplă și accesul ușor, Octavia ofering cel mai mult loc în această zonă din întreg segmentul.

 

Preţ de achiziţie

Politica de prețuri a transformat, de-a lungul timpului, Skoda Octavia într-un model foarte iubit de români. De altfel, Skoda e considerat de mulți un fel de producător german cu prețuri ceva mai accesibile. Astfel, dacă vrei să achiziționezi o Skoda Octavia astăzi, prețurile încep de la 18.600 euro, pentru versiunea de bază, cu motor de 1 litru, TSI, cu 110 CP și cutie manuală.

Dacă îți dorești o Skoda Octavia iV, va trebui să plătești cel puțin 32.250 euro. Din fericire, acest preț include, pe lângă ansamblul motor hibrid, și destul de mult echipament, precum: jante aliaj de 18 inch, climă pe două zone, sistem audio Bolero care include un ecran de infotainment de 10 inch, connectivitate CarPlay și Android Auto fără fir, instrumentar de bord digital, senzori de parcare spate, scaune încălzite față și keyless entry / keyless go.

Modelul testat de noi, însă, e ceva mai special, având un preț de 38.000 de euro. Pe lângă dotările standard, acesta era vopsit în culoarea Albastru Lava, ce a costat 375 de euro în plus, a venit cu o tapițerie de stofă și piele ce a costat 600 de euro extra, precum și cu noi sisteme de asistență și geamuri cu protecție solară printre altele.

Comparativ cu cei doi rivali PHEV disponibili în România, Octavia iV nu mai este cea mai accesibilă opțiune. Volkswagen Golf eHybrid este puțin mai scump, începând de la 33.500 de euro, dar Seat Leon eHybrid este ceva mai accesibil, cu un preț de pornire de 30.240 euro. E important de notat însă că modelul spaniol vine cu jante de 17 inch în standard, dar compensează cu un sistem de climatizare pe trei zone, precum și cu un diferențial electronic în dotarea standard.

PLĂCUŢE
CARE PROTEJEAZĂ JANTELE
Textar dispune deasemenea de plăcuțe de frână EPAD. Acestea asigură o frânare de top în orice condiții și in acelasi timp păstrează strălucirea jantelor din aliaj. Depunerile de praf de frână sunt reduse considerabil, mulțumită unui material de fricțiune inovativ

Siguranţă

A patra generație Skoda Octavia s-a descurcat remarcabil în testele Euro NCAP, obținând un rating de 5 stele.

Protecția pasagerilor adulți în caz de accident a fost cotată la 92%, în timp ce pentru copii Skoda Octavia a primit un procentaj de 89%. Capitolul dedicat protecției utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor a fost notat cu 73%, iar sistemele de siguranță active au funcționat acceptabil, motiv pentru care Octavia a primit un calificativ de 79%.

Aceste note foarte bune au fost posibile pentru că Skoda a echipat a patra generație Octavia, chiar și în versiunile de bază, cu suficiente echipamente de siguranță activă. Acestea au devenit din ce în ce mai importante în ultimii ani, chiar algoritmul de testare al celor de la Euro NCAP fiind modificat pentru a le lua în considerare.

Astfel, Skoda Octavia acum vine standard cu sistem de frânare de urgență, sistem de detectare a pietonilor și mașinilor, un asistent pentru menținerea benzii de rulare, precum și monitorizarea unghiului mort.

Nokian Wetproof,
siguranta pe asfalt umed
In 2006, Nokian a introdus pentru prima data un indicator pentru acvaplanare pe anvelopele sale de vara. Uzura anvelopei putea fi citita astfel de oricine. Astazi, gama anvelopelor de vara Nokian include si modelul Wetproof, special creat pentru siguranta pe asfalt umed.

Ţinută de drum

Skoda a dorit întotdeauna să ofere o ținută de drum care să depășească așteptările. Ținta producătorului ceh a fost atinsă de cele mai multe ori, iar noul model nu face excepție.

În versiunea non-PHEV, Octavia absoarbe foarte bine imperfecțiunile drumurilor defectuoase din țara noastră. Suspensia își face foarte bine treaba, e silențioasă și cel puțin la același nivel cu Golf 8 sau noul Seat Leon. Cu toate acestea, când vorbim de modelul iV, lucrurile se schimbă puțin.

Comparativ cu un model normal, cu motor termic, Octavia plug-in hybrid trebuie să care un pic peste 200 de kilograme de greutate în plus din cauza bateriilor și a motorului electric încastrat în cutia de viteze. O astfel de diferență de gabarit își va lăsa amprenta asupra comportamentului rutier al mașinii, în mod inevitabil.

Astfel, Octavia iV se simte puțin neliniștită peste denivelări și un pic mai rigidă. Suspensia a trebuit să fie ranforsată pentru a face față greutății suplimentare de la bord, iar asta se simte și se traduce și în mai mult zgomot resimțit la interior comparativ cu alternativele non-PHEV. Prin oraș vei mulțumi zeilor industriei auto pentru faptul că Octavia are o gardă la sol de peste 14 centimetri. Astfel, vei putea chiar să abordezi o bordură sau două, fără să te gândești că vei rămâne blocat undeva.

În afara orașului, Octavia se simte și mai bine, departe de denivelările scurte ce îi dau de furcă suspensiei prin oraș. La viteze ceva mai mari, gropile sunt absorbite mai bine de suspensie, fără a deranja prea mult șasiul mașinii. Dacă vrei să conduci ceva mai sportiv, poți să o faci fără probleme.

Problemele apar atunci când vrei sa iei și ceva curbe într-un stil ceva mai sportiv. Greutatea suplimentară a mașinii te va împinge spre exterior, iar puntea față își va arăta limitele de aderență foarte ușor. Subvirarea este acolo cu tine la tot pasul, iar ruliul te va face să îți reevaluezi atitudinea la volan destul de repede.

Vizibilitate

Suprafețele vitrate generoase de pe Skoda Octavia îți oferă o vizibilitate aproape perfectă. De la volan ai o vedere bună în față și în lateral, iar luneta proporționată foarte bine nu îți va bloca vederea. Chiar și oglinzile retrovizoare sunt de dimensiuni foarte bine calculate.

Montanții față sunt subțiri și nu iau foarte mult din câmpul vizual. Nu același lucru poate fi spus despre cei din spate, care sunt un pic mai mari și te incomodează uneori când te asiguri la schimbarea benzii. Din fericire, Octavia 4 vine și cu monitorizarea unghiului mort în standard.

Tehnologie

Interiorul noii Octavia vine cu aceeași tehnologie pe care o vei găsi și pe frații săi de platformă, Golf 8 și Seat Leon. Sistemul multimedia este complet nou și pe modelele iV vine cu un ecran standard de 10 inch, poziționat pe bord. Acesta e sensibil la atingere și are control prin gesturi precum și o bară de volum la baza sa, care de asemenea reacționează la atingere. Imediat sub acest ecran vei găsi și câteva butoane fizice, care funcționează drept scurtături pentru anumite meniuri din sistemul de infotainment.

Mi-a plăcut mult meniul de control al sistemului de climatizare, ce oferă acum opțiuni inteligente de control al funcțiilor. Spre exemplu, poți alege direct opțiunea de a-ți încălzi picioarele cu ajutorul unei pictograme pe ecran, iar mașina va direcționa automat fluxul de aer cald către ele.

Instrumentarul de bord este inspirat, evident, de soluția similară, digitală, oferită de Audi pe modelele sale. Functionalitatea e aceeași, singura diferență fiind designul și fonturile folosite. Astfel, instrumentarul de bord poate deveni, de exemplu, o hartă uriașă, care te poate ajuta să te orientezi. Rezoluția și tranzițiile sunt foarte bune, la același nivel cu competiția.

Tot la bordul noii Octavia vei găsi, pentru prima oară, un asistent vocal, care poate fi pornit cu expresia „Hey, Laura!”, precum și un sistem head-up display opțional. Totodată, implementarea sistemelor Apple CarPlay și Android Auto, fără fir, pe întregul ecran, este un plus.

Design

Ajunsă la maturitate, Skoda Octavia vine acum cu un design ce se înscrie foarte bine în caracteristicile celor mai noi modele din Mlada Boleslav.

Partea frontală e dominată de o grilă rotunjită, generoasă în dimensiuni, flancată de faruri cu semnături luminoase noi ce folosesc tehnologie LED. Per total, designul nou nu este unul revoluționar, ci mai mult o evoluție de la a treia generație. Cu toate acestea, nu vei putea confunda noua Octavia cu o creație a unui alt producător.

Aceeași poveste se repetă și în spate, unde modelul nostru de test a fost echipat cu stopuri Top LED ce ascund unghiuri atât de ascuțite, încât te uiți la ele cu teamă. Acestea au și semnalizări dinamice, detaliu care îi oferă Octaviei o alură de model premium.

Designul unei mașini va fi întotdeauna un subiect controversat, dar, per total, Octavia arată bine, are o alură serioasă și elegantă. Cu o linie generală conservatoare, aceasta a marșat mai mult pe evoluție, decât pe o rupere completă de modelele vechi.

Nu ne-a placut

  • Suspensie vulnerabilă pe modelul PHEV
  • Preț piperat
Preț cu TVA (Euro)
33.578
Tip transmisie
automata
Tracțiune
fata
Număr trepte
6
Putere maximă generată (CP/rpm)
204
Sistem de recuperare a energiei
standard
Putere - în sistem hibrid (CP/rpm)
150 / 5.000
Cuplu - în sistem hibrid (Nm/rpm)
250 / 1.550
Capacitate cilindrică (cmc)
1.395
Număr cilindri
4
Configurație cilindri
in linie
Tip compresie
turbo
Catalizator
indisponibil
Filtru de particule
standard
Sistem de dezactivare a cilindrilor
indisponibil
Număr de motoare electrice
1
Putere maximă (CP)
115,6
Cuplu maxim (Nm)
330
Consum mediu mixt (kWh/100 km)
13,9
Capacitate brută baterie (kWh)
13
Tip baterie
litiu ion
Amperaj baterie (Ah)
37
Viteză maximă (km/h)
220
Accelerație 0-100 km/h (secunde)
7,7
Consum mediu mixt (litri/100 km)
5.6 0.1 1.2
Norma de poluare
EU6 D
Capacitate rezervor (litri)
40
Portiere/locuri (nr.)
5 / 5
Alimentare electrică
standard
Baterie cu incalzire/racire activa
da
Lungime (mm)
4.689
Lățime (mm)
1.829
Înălțime (mm)
1.477
Ampatament (mm)
2.686
Garda la sol (mm)
143
Ecartament față (mm)
1.543
Ecartament spate (mm)
1.535
Masă proprie (kg)
1.508
Spațiu vertical față (șezut-plafon, mm)
1.040
Spațiu vertical spate (șezut-plafon, mm)
970
Spațiu lateral interior față (mm)
1.463
Spațiu lateral interior spate (mm)
1.444
Spațiu portbagaj (litri)
450
Spațiu portbagaj cu scaunele rând 2 rabatate (litr
1.405
Garanție maxima vehicul (luni/km)
48 / 120.000
Interval service (luni/km)
24 / 30.000
Mai multe detalii despre Skoda Octavia

Ultimele teste

Comentarii (18)

  • Slaba rau
    Jalnica mutație genetica pt ce a fost Octavia3... arata ca un Hyundai
    23 15
  • 38K € pt o Skoda Octavia??? Fuck no...
    Plug-in hibrid, dar las-o-n balarii... E o struto-camila. Da, are motor electric dar e mic, si din cauza batieriei rezervorul este de doar 40 litri! Deci tot timpul trebuie sa fii atent atat la rezervor cat si la baterie. Nu vad mariajul asta de bun augur...
    39 14
  • Octavia 1.5 TSI (”doar” 150 CP, dar cu 253 kg mai ușoară !!) costă 23K € și are aceleași performanțe.
    Plus un consum mai mic de fapt -- cu bateria golită, clar, că asta-i starea... naturală și a majorității PHEV-urilor în viața reală.

    ...Să-mi mai tocesc tastele despre ipocrizia dementă a politrucilor normatori ai CO2-ului planetar?!
    Care, b.t.w., e acum la nivel de cca. 400 ppm și-n alte epoci a fost și de 10x mai mare.
    Iar pe la 200 ppm viața vegetală (și-a noastră implicit) începe să dispară !
    Hmm, nu cumva cineva-acolo-sus (sau f. jos :-)) tocmai asta vrea ??!!
    43 9
  • Edikkk
    Semiuzata moral,bravoTesla!
    16 9
  • 150 cp pentru un motor de 1.4 nu sună rău deloc. Altfel este o mașină intersantă care chiar mi-a plăcut, exceptând versiune cu motor de 1 litru, versiunea hibrid fiind chiar excelentă pentru folosința zilnică, dar exagerat de scumpă.
    7 6
  • Masina este chiar interesanta. As merge mai mult pe varianta de 1.5 si 150CP astfel economisind bani seriosi, oricum consumul acestui motor nu este mult mai mare fata de acest plug in hybrid (decat daca o incarci mereu si mergi cu ea full electric). Una peste alta este o masina reusita dar un pic cam scumpa.
    16 3
  • @AM : wow..au trebuit 2 ani ca sa faceti un test cu noua Octavia !? Acuma realizez, daca gresesc imi cer scuze, daca nu ar trebui sa recunoasteti ca aveti o problema din moment ce mai si incepeti cu declaratii gen "Octavia a devenit un membru cu drepturi depline pe piața auto din România, fiind percepută aproape la fel de familiară precum modelele autohtone de la Dacia.". Eu as mai fi asteptat inca 2 ani sa apara facelift-ul macar . Aaa...sau ati asteptat sa puneti mana pe un iV d-asta !? Poate ne dati si noua cifrele de vanzari la noi pt. acest model ca si asta e lansat de ceva vreme. Deci, avem un phev care e mai scump cu aprox. 10 keuro decat 1,5 tsi care are performante similare. Consumul redus cu aprox. 2 litri in regim de condus mixt este clar ca nu justifica acest pret dpdv economic ,iar dpdv ecologic cred ca de fapt sunt toate sansele ca cele 200 kg in plus sa polueze mai mult per total ciclu de viata. De altfel nici intr-un regim de condus exclusiv in oras si pe distante scurte nu stiu daca se justifica aceasta diferenta de pret sau ar fi prea putine cazuri. Oricum, este clar ca nu ai ce sa faci cu acest model daca nu stai la casa si neaparat in oras sau suburbii.
    In rest ca detalii generale despre aceasta generatie , eu personal sunt dezamagit de exterior (contrar opiniei generale, tin sa precizez), dimensiunile fiind si ele unele care nu mai sunt pe gustul meu, au trecut de mult de limita clasei compacte si au devenit usor ridicole si vizual - lungimea este mult prea mare fata de ampatament si ecartament, nu inteleg continua expansiune a acestora atata timp cat exista si Superb in oferta constructorului. In schimb interiorul reprezinta un mare pas inainte fata de generatia precendenta , per total acesta da impresia ca te afli intr-o clasa superioara si ca pret fata de generatia precedenta si da aceeasi senzatie de "bine facut" si practic. Acuma ramane de vazut daca clientii pot sa inghita scumpirile evidente la fiecare generatie , dar la cum decurg lucrurile in toata industria ..nu vad de ce nu..! Batrana mea Octavie 2 (care inca merge si acum) 2.0 tdi si in echiparea cea mai inalta posibila (L&K) a fost 24,5 keuro in 2008 , iar acum la aceeasi bani iti iei un 1,5 tsi in echipare Style !!
    20 2
  • Anonim
    O masina spatioasa , confortabila cu o motorizare foarte vasta pentru toate gusturile . Pretul da nu este mic dar macar la Skoda , mai ales pe modelul Octavia primesti multa masina si tehnologie de ultima generatie . Am avut Octavia 3 cumparata de noua in 2014 am tinut-o 7 ani foarte multumit fara probleme majore la ea .
    10 7
  • Seriff
    Un 2.0 diesel e mult superior acestei motorizari, probabil e si mai ieftina.
    Diesel deasupra tuturor.
    15 15
  • @ds 1.4 și 150 cp suna rău, dar e aliniat cu normele de poluare. Acu vreo 10 ani scoteau 180 cp și tot din 1.4. deci despre ce vorbim.?
    10 6
  • @pipo: Da, Octavia e cam de clasă medie deja și spatele-i prea fastback, da-n ansamblu are stil dinamic.
    Și nici nu-i f. grea (repet, 1.255 kg cu șofer... dar 1.5 TSI-ul, asta suferind de eco-elefantiazis având din start încă 3 grăsani la bord = 253 kg.)
    Nici astea 1,5 tone nu explică însă consumul prea mare de curent (13 kWh pt 40 km urban înseamnă peste 33 kWh/100 km, adică dublu comp. cu Kii-Hyundaiuri sau echivalent 11 litri benzen cu ștechereală-n Ionity.)

    P.S. Hey, Laura (de ce nu Hey, Octavia?), ia zi-mi te rog ce detergent divergent :-) o să mai folosești pentru green-washing când s-o scumpi litiul de 3-4 ori??
    https://www.caradisiac.com/la-penurie-de-lithium-guette-la-voiture-electrique-191991.htm
    14 2
  • E 10.000 de euro extra fata de 1.5 TSI, dar are si cupon de hibrida PHEV de vreo 4.500 de euro ... deci in mod real ramane doar cu vreo 5.000 de euro mai scumpa decat 1.5 TSI, dar vine si cu dotari extra (inclusiv suspensie multi-link) si evident un alt cuplu/consum urban.
    3 2
  • @Nsrei
    Ce s-a produs între 2008 - 2013 la 1.4 TSI aveau între 80 și 122 de cai. De unde ai scos-o?
    3 6
  • curentatu
    Nsrei a scos-o de la Polo GTI sau Ibiza Cupra, seria VAG celebră pt distribuții rupte.
    Se pune deci - sau nu prea, că cehii aveau Fabia RS diesel.
    La temă, Octavia asta e un fel de A3 sedan umflățel și rațional practic sau chiar A4, bună pentru cei fără rășini în cap dar nu așa ieftină ca altădată.
    10 4
  • Păi zic să nu comparăm mere cu dude. Vorbim in termeni echivalenți, producție de serie, nu excepții gen RS, GTI și alte alea. Că așa putem băga în discuție F1 sau rachetele lu' Elon Musk
    2 7
  • curentatu
    Polo GTI ori Ibiza Cupra 1.4 TSI 180 CP s-au produs în jdemii de exemplare, deci serie mare.
    Pe de altă parte, Skoda n-a folosit motorișca respectivă cu turbo dar și compresor mecanic pe Fabia (RS-ul era diesel p-atunci.)
    Deci vă puteți contra la nesfârșit dacă vă plictisiți altfel.
    7 4
  • @curentatu
    Cred că vorbim amândoi și ne înțelegem bașca.
    Ziceam destul de clar că discutăm în termeni echivalenți.
    Adică: comparăm Octavia 2021 1.4 tsi cu Octavia 2013 1.4 tsi. Nu Octavia 2021 cu RS sau gti sau alte aiureli 2013. Aia e altă gâscă în altă traistă. Dacă vrei comparăm RS 2013 cu RS 1.4 tsi 2020, care a fost un fiasco total.
    Măcar citiți cu atenție înainte de a vă arunca în discuții.
    1 3
  • Regele a murit (Passat iese din fabricație in 2023) ! Trăiască Regele !
    Nu sunt fan VW, dar pentru Octavia toata stima!
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru