Drivetest Volvo C40 Recharge

Recharge Ultimate Twin Motor AWD
4.7
Volvo C40 Recharge zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 03.04.2023
Sleeper suedez

Aruncă o privire peste orice model din gama Volvo din oferta actuală. Te rog, aștept! Gata? Ai văzut cumva vreo urmă de vulgaritate? Vreun pic de agresivitate neavenită? Ți-a fost agasată cumva pupila cu forme dizgrațioase? Așa mă gândeam și eu.

Ce-i drept, Volvo a creat întotdeauna mașini frumoase, elegante, simple, chiar mai clinice decât multe alternative nemțești. Prin urmare, trecerea către era electrificată nu avea de ce să fie altfel. O tranziție începută curajos, cu XC40.

Ei bine, la puțin timp după ce modelul compact a fost lansat, Volvo a decis să adauge un pic de dramă în gama sa, subtil, ca de obicei. Din moment ce puriștii oricum nu se apropie de electrice (nu se apropie ei de mașinile automate, d-apoi de alea fără „vruum, vruum”), Volvo a decis ca a doua sa mașină complet electrică să fie C40.

Și de data asta a vorbit serios! Pentru că spre deosebire de XC40, care e disponibil și termic, și în versiune PHEV, C40 este oferit doar în versiune electrică. Și ce electrică! Contrariați de rețetă, am decis să investigăm îndeaproape.

PREZENTAREA COMPLETĂ A MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O

 

Volvo C40 Recharge
Recharge Ultimate Twin Motor AWD

  • Pret de pornire 66.000 €
  • Pret model testat 69.000 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Așa cum, probabil, ați bănuit deja, sub designul subtil al lui C40 se află elemente familiare, împrumutate de la fratele mai în vârstă. Din fericire, elementele familiare vizează și trenul de propulsie. Pentru că aceleași două opțiuni oferite pe XC40 Recharge se regăsesc și în configuratorul lui C40, la secțiunea „tren de rulare”.

Astfel, gama începe cu un model cuminte, cu 231 CP și 330 Nm cuplu. Resursele pot fi trimise exclusiv pe puntea față, grație unui motor electric amplasat acolo. Cum viața nu are sens fără drama de care vorbeam mai sus, cei de la Volvo oferă și o versiune... „sărită de pe fix”. Dar în sensul bun.

Aceasta are două motoare electrice, unul pe fiecare axă, fiecare dezvoltând 204 CP. Așadar, avem un total de 408 CP, 660 Nm și tracțiune integrală. Fix această configurație ne-a fost oferită și nouă pentru test și nu am fost dezamăgiți.

Livrarea resurselor este, pe alocuri, brutală, dar și foarte liniară, așa cum ne-au obișnuit modelele electrice. Mai mult, având la dispoziție o transmisie cu o singură treaptă, nu putem vorbi de liniaritatea schimburilor sau de vreun fel de sincopă în accelerație. Totul depinde de cum dozezi forța din gleznă sau de cât porți la picior. La mărimea 45, subsemnatul s-a găsit în postura de a căuta frenetic frâna în destul de multe ocazii.

Din moment ce Volvo C40 Recharge nu vine cu o multitudine de moduri de condus (nu există mod Sport), totul trebuie făcut aproape analog. Pedala de accelerație este, practic, un potențiometru care poate livra toate resursele mașinii instantaneu sau poate ține caii în frâu, în funcție de cât de încet apeși accelerația.

Prima oară când te pui la drum, s-ar putea să nu fii chiar conștient de ce poate acest Volvo cu alură de coupe. Însă, imediat ce te-ai obișnuit cu belșugul de resurse, s-ar putea să devii unul dintre puținii huligani cu Volvo de pe drum. Posibil să fie și de la izbirea repetată a capului de tetiere, la fiecare accelerare bruscă. Sunt suficiente resursele? Oho! Ar putea fi suficiente pentru două mașini electrice de talia asta.

renovatio e-charge
Renovatio a dezvoltat prima și cea mai vastă rețea de încărcare rapidă din România. Dintre acestea, 10 stații sunt ultrarapide. În prezent, cea mai puternică stație Renovatio e-charge oferă o putere de încărcare de 350 kW.

Consum

Estimările oficiale Volvo spun că acumulatorul de 75 kWh utili, amplasat în podeaua mașinii, ar trebui să îți ofere o autonomie de circa 500 de kilometri cu un plin. Ca de obicei, asta s-a dovedit o estimare optimistă în realitate.

Teoretic, pentru a atinge astfel de numere, ar trebui să ai un consum mediu de 15 kWh/100 kilometri, număr care nu a fost prea des observabil în instrumentarul de bord. Pe parcursul testului, temperatura exterioară a fost aproape perfectă pentru a conduce o electrică, cu o medie de circa 20 de grade Celsius. În oraș, consumul lui C40 a fost de aproximativ 20 kWh/100 km, ceea ce se traduce într-o autonomie realistă de circa 375 de kilometri.

O secțiune de drum național de circa 45 de kilometri a dezvăluit un consum mediu de 15.8 kWh/100 km (475 kilometri autonomie), în timp ce autostrada a dus lucrurile la 23.8 kWh/100 km (315 kilometri autonomie), la o viteză medie de 130 km/h. Așadar, nu am nimerit exact cifrele pretinse de producătorul suedez, dar nici nu am fost foarte departe per total.

Chiar și așa, e important de notat că nu am menajat mașina în niciun moment, iar modelul nostru de test era echipat cu anvelope de vară, eficiente.

Am putea spune, astfel, că C40 Recharge Twin Motor s-a descurcat, totuși, foarte bine, având în vedere că are la dispoziție mult mai multă putere decât oricare altă mașină premium disponibilă în România în acest segment. Astfel, ne putem uita direct la modele precum Mercedes-Benz EQA sau Audi Q4 e-tron Sportback, acestea fiind singurele opțiuni ce bifează ambele criterii (premium, SUV compact coupe).

Astfel, conform celor de la Mercedes-Benz, EQA 350, cel mai puternic model pe care îl poți cumpăra în România în acest moment, are un consum estimat la o medie de 17.5 kWh/100 kilometri, exact la fel ca Audi Q4 e-tron 50 quattro Sportback.

Audi are cel mai generos pachet de baterii, cu o capacitate utilizabilă de 76.6 kWh, urmat de Volvo C40 cu ai săi 75 kWh și de EQA cu 66.5 kWh. Astfel, și autonomiile celor trei diferă. Dacă suedezul pretinde 500 de kilometri cu o singură încărcare, EQA 350 4Matic anunță 409 kilometri, urmat de Q4 e-tron 50 quattro cu 422 kilometri.

Cât despre încărcare, Volvo se mândrește cu maxim 150 kW de la o priză rapidă, ceea ce îi permite o alimentare în doar 40 de minute, până la 80%. Când vorbim despre o priză AC, încărcarea se face cu maxim 11 kW.

Performanţe

Fiind cel mai puternic model dintre cele trei comparate mai sus, Volvo C40 Recharge nu numai că stă bine la capitolul autonomie, dar își domină rivalii și în ceea ce privește performanțele.

Cu 408 CP și 660 Nm cuplu, C40 poate atinge 100 km/h în doar 4.9 secunde. Cel mai puternic EQA disponibil acum în România (EQA 350 4Matic) are la dispoziție doar 292 CP și 520 Nm cuplu. Cu aceste numere, modelul din Stuttgart poate atinge „suta” în 6.2 secunde.

Nici Q4 nu ajunge cu mult mai sus, dar stă ceva mai bine, la 299 CP și 460 Nm. Acesta este, prin urmare, mai rapid decât rivalul de la Mercedes-Benz, cu un sprint de 6 secunde. Chiar și așa, vorbim de un timp mult în spatele suedezului „talpă iute”.

Viteza maximă nu ajută rivalii germani să obțină o victorie nici la acest capitol. Mercedes-Benz EQA 350 4Matic are o viteză maximă de 160 km/h, în timp ce Q4 și C40 urcă până la 180 km/h.

Interior

Iată ceva ce nu credeam că o să spun sau o scriu vreodată: ne uităm la primul Volvo vegan! Da, producătorul suedez a decis să transforme modelul C40 într-un tur de forță dedicat Gretei Thurnberg. Așa că pielea naturală a fost scoasă complet din configurator.

Aceasta a fost înlocuită cu piele sintetică sau vegană, cum vreți să îi spuneți și, deși veți avea prejudecăți, eu sunt aici să vă spun că nu am observat nicio diferență notabilă în ceea ce privește textura. Sigur, un semn de întrebare rămâne cu privire la rezistența pe termen lung a fibrelor vegetale. Dar aici, doar timpul o va dovedi.

Indiferent de nivelul de echipare, primești același ecran pe planșa de bord și același ecran în spatele volanului, pe post de instrumentar de bord. Fie că vorbim de un XC40 sau un XC90, totul arată la fel.

Există, însă, unele diferențe între nivelurile de echipare. Pielea, chiar și sintetică, este oferită pe modelele de top, în timp ce variantele de bază vin cu tapițerie textilă. Buzunarele ușilor, altfel imense, sunt tapițate cu o mochetă pe care o poți comanda în culori aprinse sau sobre, în funcție de dorințe. Spre deosebire de modelele XC60 sau XC90, butoanele de pe volan nu sunt din plastic negru lucios, ci mult mai simpliste (unii vor găsi un avantaj în asta), iar schimbătorul cutiei automate nu este din cristal, ci e un joystick mult mai simplu, îmbrăcat în piele ecologică.

O altă diferență notabilă, comparativ cu frații convenționali ai lui C40, este lipsa unui buton de pornire. Tot ce trebuie să faci este să apeși pedala de frână și să selectezi direcția de deplasare, iar mașina pornește și se mișcă.

În ceea ce privește spațiul interior, acesta este mai mult decât generos, chiar dacă profilul acoperișului coboară spre spatele lui C40, pentru a-i oferi o alură de Coupe. Chiar și persoanele de circa 1.8 metri înălțime vor avea loc lejer în spate.

Foarte interesant mi s-a părut, însă, că portbagajul lui C40 nu are de suferit, comparativ cu fratele său, XC40. Ambele modele sunt cotate cu 419 litri de stocare. Cu toate acestea, suedezul electric stă mai bine decât Mercedes-Benz EQA, care oferă doar 350 de litri, dar pierde în fața lui Audi Q4 Sportback și ai săi 535 de litri. Aici se văd avantajele folosirii unei platforme electrice dedicate.

Din fericire, C40 Recharge recuperează cu spațiul suplimentar de sub capotă, așa numitul „frunk”, care înghite 30 de litri. E locul perfect în care să pui cablurile de încărcare.

Ergonomia este și ea la nivel înalt. Totul e ușor de găsit, mai ales dacă vorbim de funcții de bază. Până la urmă, C40 este construit pe aceeași platformă ca XC40 și asta se vede.

Preţ de achiziţie

Faptul că Volvo C40 Recharge Twin Motor are mai multă putere decât rivalii săi se reflectă, atât în performanțe, cât și în preț. Calculele pentru modelul suedez încep de la 66.000 de euro, dar partea bună este că, dacă mergi pe versiunea de 408 CP, nu mai trebuie să adaugi aproape nimic pe lista de opționale.

Modelul nostru de test avea o etichetă de 69.000 de euro, iar printre dotări am regăsit un plafon panoramic spectaculos, tapițerie de piele ecologică, ornamente printate 3D pe bord și uși, faruri adaptive LED, lumini ambientale, climatizare pe două zone, jante de 19 inch, pompă de căldură și multe altele.

Mercedes-Benz EQA 350 4Matic începe de la 59.110 euro, în timp ce un Audi Q4 e-Tron Sportback 50 quattro te va costa minim 66.300 de euro. Dintre toate, doar modelul din Ingolstadt este construit pe o platformă electrică dedicată.

Siguranţă

Așa cum era de așteptat, C40 a primit un rating de 5 stele la testele EuroNCAP, fiind evaluat chiar anul trecut, cu scoruri demne de invidiat.

De exemplu, C40 Recharge a adunat 92% din totalul punctelor posibile la capitolul Protecția Pasagerilor Adulți, un scor întâlnit rar în economia testelor Euro NCAP. Acesta a fost dublat de un foarte bun 89% la capitolul Protecția Pasagerilor Copii, iar dotările standard ale modelului scandinav, pe parte de siguranță, sunt impecabile.

Volvo C40 oferă, pe lângă deja clasicii asistenți de unghi mort, de menținere a benzii și pe lângă frânarea automată, pachetul opțional Pilot Assist, o variantă avansată de cruise control adaptiv, care preia controlul mașinii pe autostradă și frânează, accelerează și menține banda, virând automat atât timp cât tu ții mâinile pe volan.

În plus, conform producătorului suedez, faptul că sub capotă nu mai avem de-a face cu un motor termic, ci cu un spațiu gol, a fost o gură de aer pentru companie. Astfel, C40 Recharge are sub capotă ranforsări suplimentare pentru absorbția unui eventual impact, menite să protejeze și mai bine pasagerii din habitaclu.

 

Ţinută de drum

În contrast cu rivalii săi, Volvo C40 oferă doar un singur mod de condus. În meniul sistemului multimedia poți găsi un buton care, teoretic, îți face mașina mai eficientă, dar acesta doar oprește sistemul de climatizare pentru a economisi energie. De altfel, același efect poate fi obținut prin intermediul butoanelor de sub ecran, care îți permit să oprești aerul condiționat complet.

Suspensia a fost rigidizată pentru a face față greutății adăugate de pachetul de baterii ascunse în podea, ceea ce se simte chiar și în cazul denivelărilor minore, unde rigiditatea adăugată se transformă în vibrații resimțite în habitaclu. Din moment ce modelul C40 Recharge este construit pe aceeași platformă ca XC40, adică una pentru modele termice la bază, unele sincope erau de așteptat. Mai ales atunci când crești greutatea totală cu jumătate de tonă.

Modelul Volvo nu este singurul care se confruntă cu astfel de probleme, inerente acestor rețete cu platformă convențională. Cu toate acestea, nu aș putea spune că am fost dezamăgit de modul în care s-a comportat mașina, din punct de vedere dinamic.

Ruliul este ținut sub control surprinzător de bine pentru o mașină cu suspensie pasivă, iar dacă vrei cu adevărat, poți face posteriorul lui C40 să derapeze în viraje, cu un comportament supravirator foarte subtil.

Cu siguranță acesta este unul dintre cele mai distractive modele suedeze cu care am avut onoarea să cochetez în ultimii ani, dar mai este loc de îmbunătățiri.

Direcția mașinii este ușor artificială și moale, ceea ce înseamnă că nu se va grăbi să răspundă comenzilor tale. De aceea, este important să fii atent mai ales atunci când accelerezi brusc. În același timp, pedala de frână este sensibilă, mai ales în prima parte a cursei, astfel încât orice atingere te poate face să reevaluezi rapid distanța față de mașina din spate, cu o privire panicată aruncată în oglinda retrovizoare.

Vizibilitate

Unul dintre motivele pentru care SUV-urile sunt alese tot mai des, în defavoarea modelelor cu caroserii „clasice”, ține de vizibilitatea oferită. Poziția înaltă la volan ajută și îți permite să ai o rază vizuală mai largă.

Acest lucru se aplică parțial în cazul lui C40. Deși vizibilitatea în față este exemplară, profilul lunetei nu ajută dacă vrei să te orientezi și spre zona din spate. Aceasta are dimensiuni compacte, iar montanții posteriori sunt și ei destul de butucănoși.

Din fericire, oglinzile retrovizoare sunt bine dimensionate, iar camerele și senzorii de parcare își fac treaba foarte bine.

Tehnologie

Noul Volvo C40 Recharge vine echipat încă din standard cu noul sistem multimedia al suedezilor, bazat pe Android. Acesta transformă ecranul vertical din mijlocul planșei de bord într-o tabletă uriașă. Având în vedere cât de obișnuiți suntem să folosim telefoanele inteligente în ziua de azi, nu vei avea probleme în a te acomoda cu noul sistem.

Avantajele imediate ale unei astfel de abordări includ posibilitatea de a instala direct cele mai folosite aplicații de pe telefonul tău. Waze, Google Maps, Spotify, toate pot fi instalate direct pe noua ta „tabletă”, fără a mai fi nevoit să conectezi telefonul tău la mașină. Volvo C40 vine cu o cartelă SIM la bord, care îți oferă și conectivitate la internet.

Astfel, XC40 este la egalitate cu frații săi mai mari din acest punct de vedere. Practic, singurele elemente notabile pe care nu le poți cumpăra pe XC40, dar există în gama Volvo, sunt Head-Up Display-ul color și sistemul audio de top Bowers&Wilkins.

Chiar și așa, sistemul audio semnat Harman/Kardon se aude impecabil, mai ales datorită repoziționării difuzoarelor, de pe panourile ușilor, în planșa de bord.

Design

Atunci când am văzut pentru prima oară noul C40 am fost pur și simplu uimit de frumusețea sa. Știu că designul este cea mai subiectivă temă pe care o pot discuta doi oameni, dar pentru mine acesta este cel mai frumos SUV Coupe al momentului.

Bineînțeles, diferența între C40 și XC40 se va reduce doar la zona din spate. Acolo vei observa profilul plonjat al acoperișului de pe C40 și stopurile uriașe, care se prelungesc de la acoperiș, până la buza hayonului.

Partea frontală este identică cu cea a lui XC40, iar ăsta e un aspectpozitivă, dacă mă întrebi pe mine. Designul axat pe ciocanele lui Thor încă funcționează, iar grila centrală este obturată pentru un profil aerodinamic mai bun.

Nu în ultimul rând trebuie să menționez și culoarea exterioară a mașinii, care a atras foarte multă admirație. Se numește Fusion Red și este absolută hipnotizantă în soare puternic, alături de jantele de 20 de inch.

Nu ne-a placut

  • Lipsa de feedback în servodirecție
  • Lipsa unor moduri de condus dedicate
  • Sensibilitatea pedalei de frână

Ultimele teste

Comentarii (10)

  • ACE - Craiova
    E o masina simpatica FOC, cu autonomie destul de buna, SIGURA, ce va atrage o clientela pe masura.

    Pretul ar putea sa-i sperie putin pe cei care nu sunt obisnuiti cu modelele VOLVO.

    MULT SUCCES!!!
    10 18
  • Urata si scumpa, de altfel ca majoritatea electrocasnicelor.
    11 19
  • ..."chiar mai clinice decât multe alternative nemțești"...
    Gabriel Nica, pe bune? Chiar n-ai găsit altă variantă? Deci vorbim despre mașini și zicem mai clinic, mai puțin clinic? Sau e prea subtil și nu mă prind eu.
    În rest, ce să zic, despre Volvo nu prea poți să comentezi. Clasic, sobru, fără lumini ambientale, fără afafiuri și brizbizuri. Este cam ca diferența dintre un sacou smoking clasic și restul hainelor...
    10 2
  • Banditos
    In trafic trece absolut neobservata. Nu stiu daca e bine sau e rau. Dar sigur, proprietarii de C40/XC40, nu si-au cumparat masina pentru a iesi in evidenta.

    In rest, un model pe gustul unui procent foarte mic de soferi si o motorizare preferata de un procent si mai mic.
    9 4
  • @Banditos
    mai degraba procentul e mai mic la cei care si-o permit decat la cei carora le place masina sau ar dori un propulsor electric.
    10 3
  • Volvo a creat intotdeauna masini frumoase? Poate intr-un alt univers. In al nostru, majoritatea arata ca un Nokia 5110.
    92% la capitolul Protectia Pasagerilor Adulti, un scor intalnit rar in economia testelor Euro NCAP? Din cele 67 de masini testate anul trecut, 15 au obtinut minim 92%. Si alte 12 90 sau 91%. Mai interesant este ca Polo a primit 94%. Si daca tot suntem la capitolul siguranta, nimic despre Siguranta Asistata? Ca cele 89 de procente reusite de acest Volvo sunt depasite de o masina de carat cartofi cu scaune (Mercedes Citan Tourer) si chiar cateva cateva chinezisme, inclusiv una cu nume de desene animate (ORA Funky Cat)?
    4.5 stele pentru tinuta de drum in conditiile in care inclusiv denivelarile minore se resimt in habitaclu?
    PS: Este extrem de amuzant sa vad cum cel mai vandut model electric din 2022, de pe piata europeana, desi concureaza cu acest Volvo travestit, nu este mentionat nici macar in trecere. Prin urmare, nu pot sa afirm decat ca acest test ar fi avut mai multa credibilitate daca ar fi fost publicat de 1 aprilie.
    10 5
  • Andrei
    400CP si 180km/h viteza maxima, intr-un Volvo. O alaturare imposibila si perfect fara sens, intr-o lume tot mai lipsita de sens.
    7 4
  • @andrei
    sunt sigur ca cu un laptop poti da drumul la caluti sa zburde la maxim.

    totusi daca volvo erau "legali" limitau viteza la 130km/h.
    1 3
  • Andrei
    De ce ai vrea sa faci asta cu un Volvo, o masina plictisitoare, pentru familii? Nu inteleg de ce se ajunge la puteri atat de mari in cazul masinilor de genul acesta, conduse de soferi ce merg la birou/ scoala.
    3 4
  • deputy
    "Capacitate brută baterie (kWh) 78"
    probabil 78 kW.
    rugam autorul sa corecteze
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru