Principalele noutati de regulament in WRC in 2010

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 08.02.2010
Automarket va prezinta cele mai importante modificari ale regulamentului pentru sezonul 2010 al Campionatului Mondial de Raliuri.

Cea mai importanta competitie din lumea raliurilor va beneficia in acest an de o serie de modificari majore ale regulamentului sportiv, inainte de trecerea la motoare turbo de 1.6 litri prevazuta pentru 2011. Pe langa crearea unor noi competitii separate, noul regulamwnt vizeaza si unele imbunatatiri in structura etapelor si conditiilor de participare.

Iata care sunt schimbarile esentiale de regulament prevazute pentru acest an:

- S-WRC si WRC Cup

FIA a creat doua competitii separate de WRC pentru pilotii si echipele care concureaza pe masini din clasa Super 2000. Campionatul pilotilor se numeste S-WRC, in timp ce echipele se vor infrunta in competitia WRC Cup. Atat S-WRC, cat si WRC Cup cuprind 10 etape, iar concurentii trebuie sa nominalizeze 7 raliuri in care vor puncta, dintre care doua trebuie sa fie localizate in afara Europei.

- P-WRC

In aceasta competitie se vor putea inscrie toti participantii care concureaza cu masini din clasa N, cum ar fi Subaru Impreza sau Mitsubishi Lancer.

- Probe speciale

Organizatorii etapelor de WRC vor avea mai multa libertate in alegerea traseelor pentru probele speciale.

Raliurile se pot desfasura pe doua, trei sau patru zile si se pot incheia chiar si in zilele de sambata. De asemenea, probele speciale se pot desfasura si pe timpul noptii, insa numai cu conditia ca acestea sa nu acopere intreaga durata a unei zile. In plus, probele speciale nu mai au lungimi limita ca pana in prezent, iar distanta maxima parcursa pe parcursul unei etape trebuie sa fie intre 300-500 km, comparativ cu 340-400 in sezoanele precedente.

Parcul de service

Pe parcursul unui raliu va exista un singur parc de service principal, care va putea fi relocat in timpul weekendului. In cazul in care un motor va ceda inainte de primul control, pilotul va avea permisiunea de a schimba unitatea cu conditia ca aceasta sa fie resigilata. In timpul unui raliu, pilotii au permisiunea de a schimba o singura data motorul. De asemenea, intarzierea maxima permisa intre doua controale tehnice a fost marita de la 15 la 30 de minute cu scopul de a permite mai multor piloti sa ramana in competitie.

Shakedown

Pilotii sunt obligati ca in cadrul shakedown-ului sa parcurga de cel putin patru ori traseul, care poate fi alcatuit pe baza unei parti din cadrul unei probe speciale.

Alte modificari prevad obligativitatea tuturor pilotilor de a utiliza castile FIA 8860-2004, in timp ce termenul de "constructor" in WRC va fi inlocuit cu cel de "echipa".

Noul sezon de WRC incepe in weekendul 12-14 februarie cu Raliul Suediei.

Taguri: regulament

Comentarii (3)

  • tab special
    Nu e face o sectiune speciala pentru WRC? Gen Formula1.
    Pacat ca raliul din Bulgaria este cu doar o saptamana inainte de nunta dar o sa merg la anul sigur.
    1 1
  • @McLaren
    wrc.automarket.ro
    0 0
  • @silviukimi
    Da man. Asta stiam. Insa ma refeream sa apara in meniul de sus. Chiar am specificat sa fie "sectiune speciala".
    Fiind mai lenes din fire merg numai pe mouse si la fel cum dau click pe formula 1 si vad toate stirile la fel de usor as vrea sa dau click pe WRC si sa vad toate stirile. La asta ma refeream.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru