Raliul Australiei: Latvala, cel mai rapid în Shakedown

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 08.09.2011
Jari Matti Latvala a stabilit timpul de referinţă în Shakedown-ul pentru Raliul Australiei şi speră să convertească prestaţia bună într-o victorie.

Raliul Australiei, a 10-a etapa a sezonului 2011 din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, a început joi dimineaţă cu sesiunea de antrenament specifică Shakedown-ului.

Desfăşurate pe un traseu cu lungimea de 3.77 km la aproximativ 30 km de parcul de service, antrenamentele au fost câştigate de Jari Matti Latvala, după ce pilotul echipei Ford a fost cronometrat cu 1:58.9.

Finlandezul este impulsionat de performanţa obţinută şi speră ca acesta să fie doar începutul lungului drum spre prima sa victorie din 2011 şi doar a doua victorie a constructorului Ford. Raliul Australiei se desfăşoară pe un traseu complet nou comparativ cu ediţiile precedente, acesta fiind şi una dintre explicaţiile pentru optimsmul afişat de cei de la Ford în privinţa şanselor la victorie.

"Să fiu cel mai rapid pe un traseu nou pentru noi toţi reprezintă un adevărat spor de încredere. Mă bucur să revin pe macadam şi probele speciale rapide de aici reprezintă genul de drumuri care îmi plac.

Ştiam din această dimineaţă că maşina va fi rapidă, aşa că singurul nostru obiectiv este victoria", a declarat el.

Pilotul echipei Ford a fost urmat în clasament de Petter Solberg, fostul campion mondial fiind la rândul său în căutarea celui de-al doilea podium al sezonului, în timp ce Ford şi-a adjudecat şi locul trei prin surprinzătorul pilot privat Henning Solberg. În schimb, Citroen a obţinut doar locurile patru şi şase prin Sebastien Ogier şi Sebastien Loeb, între cei doi pretendenţi la titlu intercalându-se Mikko Hirvonen de la Ford.

Iată clasamentul primilor 10 piloţi în Shakedown:

1. LATVALA. Ford Fiesta RS WRC. 1:58.9
2. P. SOLBERG. Citroen DS3 WRC. 1:59.1
3. H. SOLBERG. Ford Fiesta RS WRC. 1:59.6
4. OGIER. Citroen DS3 WRC. 1:59.8
5. HIRVONEN. Ford Fiesta RS WRC. 2:00.6
6. LOEB. Citroen DS3 WRC. 2:01.0
7. WILSON. Ford Fiesta RS WRC. 2:01.6
8. NOVIKOV. Ford Fiesta RS WRC. 2:04.4
9. VAN MERKSTEIJN JR. Citroen DS3 WRC. 2:05.0
10. BLOCK. Ford Fiesta RS WRC.

2:05.4

Raliul Australiei începe joi dimineaţa cu primele două probe speciale.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru