Solberg, învingător la limită în calificările din Raliul Greciei

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 24.05.2012
Peter Solberg l-a învins cu numai 0.098 secunde pe coechipierul său Jari Matti Latvala în lupta pentru victorie în calificările din Raliul Greciei.

Calificările pentru Raliul Greciei au oferit o luptă echilibrată pentru victorie între piloţii echipei Ford, iar Petter Solberg a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 4:11.976, fiind cu numai 0.098 secunde mai rapid decât coechipierul său Jari Matti Latvala.

Nici Sebastien Loeb nu a fost lent, însă a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul trei la aproximativ şapte zecimi de secundă în urma liderului, în timp ce Evgeny Novikov şi Mikko Hirvonen au ocupat următoarele două poziţii ale clasamentului.

Thierry Neuville, tânăra speranţă a celor de la Citroen, a ocupat locul şase în faţa lui Mads Ostberg (Adapta Ford) şi Ott Tanak (M-Sport Ford), în timp ce ultimele două poziţii din top 10 au fost ocupate de Martin Prokop şi Nasser Al-Attiyah.

Conform regulamentului, în urma calificărilor fiecare pilot îşi alege poziţia de start pentru probele speciale de vineri în ordinea în care s-au poziţionat în clasament.

Conform aşteptărilor, fiecare pilot din clasa WRC a ales să plece cât mai târziu pe traseu, astfel că Solberg va pleca ultimul şi va avea parte de un drum mai bun decât Latvala, Loeb, Novikov sau Hirvonen, care vor pleca din faţa sa.

 1. 
Petter Solberg Ford 4m11.976s 2. Jari-Matti Latvala Ford + 0.098s 3. Sebastien Loeb Citroen + 0.726s 4. Evgeny Novikov M-Sport Ford + 1.042s 5. Mikko Hirvonen Citroen + 2.081s 6. Thierry Neuville Citroen Junior + 4.296s 7. Mads Ostberg Adapta Ford + 5.340s 8. Ott Tanak M-Sport Ford + 6.791s 9. Martin Prokop Czech Ford + 6.903s 10. Nasser Al-Attiyah Qatar Citroen + 7.188s 11. Daniel Oliveira Brazil Ford + 14.894s 12. Armindo Araujo Portugal Mini + 16.031s 13. Paulo Nobre Portugal Mini + 38.161s


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru