VW are interzis la Ogier: francezul rămâne la Citroen până în 2013

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 25.08.2011
Managerul lui Sebastien Ogier a dezvăluit că francezul are contract cu Citroen până în 2013, astfel încât Volkswagen are şanse minime să-l recruteze pentru programul său în WRC.

Sebastien Ogier a fost promovat la echipa de uzină a constructorului Citroen la începutul acestui sezon, pe baza unui contract pe termen lung a cărui durată nu a fost specificată iniţial.

Kim Vatanen, managerului francezului, a dezvăluit însă că angajamentul dintre cele două părţi urmează să expire abia la sfârşitul sezonului 2013. "În viitorul apropiat vom continua în mod normal cu Citroen. Avem un contract până la finalul lui 2013", a confirmat Vatanen pentru televiziunea finlandeză MTV3.

Informaţia dezvăluită de Vatanen este importantă în contextul în care Volkswagen va concura în WRC începând din sezonul 2013, iar constructorul german ar fi putut fi interesat de serviciile lui Ogier, mai ales după ce Sebastien Loeb şi-a prelungit la rândul său contractul cu Citroen până în anul respectiv.

Relaţia dintre cei doi coechipieri a devenit explozivă pe parcursul Raliului Germaniei, aceştia fiind implicaţi într-un schimb dur de replici după ce Citroen i-a interzis lui Ogier să-l atace pe Loeb.

Vatanen este însă încrezător că situaţia se va calma în perioada următoare. "Astfel de cazuri nu sunt niciodată amuzante sau confortabile şi nu sunt uşor de gestionat. Cu toate acestea, băieţii vor continua să lucreze împreună", a mai precizat el.

Via | MTV3

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru