Ferrari decide coechipierul lui Alonso "în câteva zile", Raikkonen este pe listă

de Daniel Popescu
Duminica, 08.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ferrari va decide în câteva zile dacă îl păstrează pe Felipe Massa pentru sezonul 2014 sau dacă îl va înlocui pe brazilian cu Kimi Raikkonen sau un alt pilot.

Vom lua o decizie în următoarele zile. Nu am semnat niciun contract cu nimeni. Vom discuta cu Massa şi apoi vom lua o decizie.

Luca di Montezemolo
Presedinte Ferrari
Luca di Montezemolo a dezvăluit în paddock-ul circuitului de la Monza că Ferrari este pe punctul de a lua o decizie finală cu privire la linia de piloţi pe care o va alinia la startul sezonului 2014.

Potrivit preşedintelui Scuderiei, oficialii Ferrari vor alege coechipierul lui Fernando Alonso în primele zile de după încheierea Marelui Premiu al Italiei.

"Vom lua o decizie în următoarele zile, iar până acum nu am luat niciun fel de hotărâre. Nu am semnat niciun contract cu nimeni. Vom discuta cu Massa şi apoi vom lua o decizie. A venit momentul să luăm o decizie", a declarat italianul citat de postul de televizune SkySports.

Viitorul lui Massa la echipă este incert din cauza rezultatelor modeste înregistrate în acest sezon. În ultimele şase curse, brazilianul a înregistrat două abandonuri, iar cea mai bună clasare a fost un loc şase la Silverstone.

Ce s-a întâmplat în trecut cu Raikkonen? Am câştigat împreună un titlu mondial.

În primul rând, Raikkonen este un pilot bun.

Luca di Montezemolo
Presedinte Ferrari
În plus, Ferrari este interesată să-l aducă înapoi pe Kimi Raikkonen, chiar dacă în urmă cu patru ani i-a plătit nu mai puţin de 17 milioane de euro pentru ca acesta să renunţe la ultimul an de contract. Montezemolo susţine că acesta nu este un impediment în calea recrutării pilotului finlandez, însă admite că pe lista Ferrari se află şi alţi piloţi.

"Ce s-a întâmplat în trecut cu Raikkonen? Am câştigat împreună un titlu mondial. În primul rând, Raikkonen este un pilot bun. Pentru noi a fost o mare satisfacţie să câştigăm cu el primul titlu cu o nouă echipă fără Michael Schumacher şi Ross Brawn. În plus, cred că există posibilităţi şi cu alţi piloţi, dar ca şi anul trecut există şi posibilitatea de a continua cu Massa. Nu am luat încă nicio decizie", a adăugat el.

Principalul obstacol în calea revenirii lui Raikkonen la Ferrari ar putea fi potenţialul conflict cu Fernando Alonso, fiind cunoscut faptul că finlandezul nu ar accepta să fie numărul 2 al echipei.

Alte variante vehiculate pentru locul la Ferrari sunt Nico Hulkenberg (Sauber) sau Paul di Resta (Force India).

Via SkySports

Comentarii (17)

  • Sincer nu cred ca-l vor aduce pe Raikkonen. In primu rand, Santander "face legea" la Ferrari sustinandu-l pe Alonso. Eu cred ca daca nu ramane Massa il vor aduce pe Hulkenberg...in nici-un caz Raikkonen. Oricum, ramane de vazut ce se intampla azi cu Massa in cursa.
    10 2
  • deja pun presiune pe masssa? inainte de start? ha, ha ha!!! saracu alonso: "e bun massa "
    3 9
  • Bogdan
    Eu cred ca decizia a fost deja luata si ca amanarea anuntarii ei nu are nici o legatura rezultatul cursei de astazi.
    10 1
  • raiko, hulk, nu conteaza, o sa-l faca jeleu pe alonsio
    9 18
  • Bogdan are dreptate , decizia cu siguranta nu se va lua in urma rezultatelor din cursa de azi , in schimb cred ca Kimi nu va veni la Ferrari deoarece nu e genul de persoana care se supune prea bine ordinelor , ne amintin de cursa de anul trecut din Abu Dhabi .
    4 1
  • Cine vine in CornerBar Iasi sa urmarim cursa?
    1 2
  • Deciziile nu se iau asa cu una cu doua. Probabil decizia este deja luata si cel mai normal ar fi sa fie Nico H. Restul sunt idei faine (combinatia Alonso+Kimi) dar care nu cred ca se vor materializa.

    Iar Nico H., nu este varianta cea mai buna deaoarece s-a clasat acum bine pe podium ci pentru ca este tanar, rapid si arata potential.

    Mi-a placut de Massa, este un pilot rapid iar cand pleaza din fata este greu de prins, a muncit mult pentru echipa si a indurat destule, dar vremea lui in Ferrari cred ca s-a sfarsit.
    9 0
  • dar de ce sa se supuna raikkonen ordinelor? Poate ca va fi cazul ca Alonso sa devina pilot nr 2
    8 4
  • Deocamdata Raikonen trebuie sa invete sa franeze in timp util ca e jale mare la starturi. La Ferrari va veni un pilot tanar.
    2 3
  • andrey_1293
    La stirile sportive de la pro tv au anuntat ca Alonso il va avea pe Kimi coechipier la anul. Am intrat repede pe toate site-urile si nu se zicea nimic de asa ceva. Totusi pe un site se zicea cum ca anuntul se va face marti sau miercuri si intr-adevar este vorba de kimi.
    1 1
  • este incredibila diferenta dintre felipe din era raikkonen si felipe din era alonso... ceva nu e in regula... nu cred ca echipa il saboteaza (desi face evident jocul lui alonso... si nu era la fel cu raikkonen)... cred ca nu mai e acelasi dupa accidentul din ungaria
    2 0
  • Mira-m-as. Cu Santander sponsor principal, n-o sa se intample asta ever. Basca, Ferrari au lucrat de mult timp cu sistemul pilot 1- pilot 2. Sa nu uitam ca, in 2008, chiar Raikkonen si-a furat-o de la Ferrari, preferinta lor pentru Massa fiind evidenta. In conditiile in care Raikkonen era WDC in exercitiu.

    In plus, cand a fost vreodata Alonso pilotul numarul 2? aduc in discutie si sezonul 2007, cand Alonso a facut echipa cu Hamilton (pe atunci doar un rookie, dar rookie-ul celor de la McLaren, de-al casei). Ati uitat scandalurile existente in echipa?
    Nu, din punctul meu de vedere Alonso nu va accepta vreodata sa fie pilot secund. Cel mult (si asta cu un maaaaaaaare efort de vointa) va fi pe pozitii egale. Insa acum vine intrebarea - pe pozitii egale cu cine? cu cineva pe care-l stie inferior lui sau cu cineva care chiar ii poate face fata? ori, tocmai Raikkonen - dupa cum spuneam - s-a fript odata cu Ferrari, basca are experiente sa-i faca fata lui Alonso - deci dac-o fi sa vina, o sa vina cu un contract beton-armat, in care prima abatere din asta (favoritisme/ordine de echipa) sa-i puna pe cei de la Ferrari buni de plata in despagubiri de-o sa-i cante cucii (managerii lui Raikko, familia Robertson, sunt cunoscuti ca niste negociatori la sange).

    Prin urmare, sa fii in pielea lui Montezemolo, ce ai?
    -un pilot nr 1. Alonso, care a cam dezamagit el (DOAR pentru ca nu a luat titluri mondiale, in rest nu a facut totusi nici un sezon modest, a fost mereu "acolo" in fata), dar aduce in continuare sponsori, bani, si rezultate - insa a inceput sa cam ridice capul si sa vorbeasca-n front
    -un posibil pilot tot numarul 1, Raikkonen, care ar veni si el cu o super-imagine, cu rezultate dovedite pe pista, si fani (dar cu mai putini bani, poate) - dar caruia nu-i trebuie mult sa-ti arunce toata echipa-n gura presei, daca nu-i convine ceva
    -si dupa aia sa-nnebunesti incetul cu incetul cand astia doi o sa-ti dinamiteze garajul - la prima urma de umbra de posibilitate de varianta de suspiciune de favoritism? mai ales c-o sa stea media si fanii cu ochii pe echipa ca pe butelie, interpretand orice gest, orice ridicare de spranceana, orice mesaj radio de genul cum le-a dat Alonso recent....

    Nu mersi, decat sa-mi bat singur cuie in talpa il iau pe Hulkenberg sau Di Resta (sau chiar il tin pe Massa, dar cu un contract mult redus).

    Desigur, exista si varianta 2 - toata tevatura asta cu Raikkonen poate fi folosita de Montezemolo ca o varianta de a-i reduce salariul lui Alonso si de a-l mai pune la locul lui- pe principiul "ai ratat obiectivul, esti si tare-n gura de ceva timp incoa', nu uita ca noi suntem sefii si daca ne superi, pai uite ce ti-am pregatit!!!!".
    (sa nu uitam ca Ferrari l-a dat afara chiar pe marele Alain Prost - INAINTE sa se termine sezonul 1991- fiindca si-a permis sa critice echipa - mi se pare ca zisese ca masina ar fi un tractor.
    14 2
  • pe net vad din ce in ce mai des faptul ca noul coechipier al lui alonso va fi kimi, dupa parerea mea ferrari are numai de castigat doar daca stie cum sa gestioneze aceasta situatie, prin aducerea lui sigur alonso va evolua muult mai bine deoarece va fi mereu kimi care ii va sufla in ceafa, oricum este o lovitura de imagine pentru ca anul viitor cu o linie de piloti precum alonso si kimi va fi mult mai urmarita decat alonso massa, ramane de vazut, zvonuri sunt multe, fiecare are un fundament dar numai ferrari poate pune punct, iar timpul va arata daca decizia luata a fost buna sau nu
    5 0
  • Asta e adevarat.
    Dar sa nu uitam ca, in urma cu mai putin de-o luna, Raikkonen era dat ca 120% sigur la RBR la anul. RBR mai ca nu ii punea covorul rosu in fata, Marko si Horner nu mai conteneau cu declaratiile laudative, usa-i deschisa, poftiti va rugam, blah blah, discutiile se desfasurau aproape in vazul lumii, pana si Vettel fusese nevoie sa inghita-n sec si sa declare ca, una peste alta, ar fi multumit cu Raikkonen in echipa.
    Si dup-aia s-a dus totul de rapa. O fi cerut prea multi bani, sau conditii de egalitate prea stricte cu Vettel, s-or fi plictisit RBR sa se tot milogeasca de el, cine stie. S-a dus totul pe apa sambetei.

    Nu e exclus sa se intample la fel si la Ferrari. Alonso a fost intotdeauna multumit cu Massa drept coechipier, si-a exprimat de multe ori sprijinul fata de brazilian - ma rog, cat timp nu-ncearca sa il depaseasca pe pista. De fiecare data cand Massa intra in impas cu prelungirea contractului, Alonso aparea si ne readucea aminte cat de bun a fost Felipe in 2008, cat de bine lucreaza pentru echipa, si cum el, Alonso, il sprijina pentru prelungirea contractului. Pana si anul asta Alonso adopta aceeasi strategie. Sunt ferm convins ca, pe de alta parte, Alonso (si Santander) vor incerca prin toate mijloacele posibile sa puna bete-n roate aducerii lui Raikkonen.

    Cata putere mai are Alonso la echipa, si cat mai cantaresc banii Santander, in episodul urmator (adica in urmatoarele zile).
    8 1
  • sper sa nu faca greseala sa il pastreze pe massa. massa nu are valoare de ferrari. dar prevad ca monte il va pastra motivand faptul ca a facut o cursa excelenta. de altfel massa asa face in cursa de la montza (scoate un rezultat bun si gata , in rest varza). parerea mea e ca un pilot de valoarea lu alonso sau mai bun ar face echipa mai competitiva. nu mai merge cu "serve and protect Alonso".
    4 1
  • nici cu Alonso nu ma laud cand vine vorba de franare. Vezi Suzuka 2012.
    1 2
  • Sa fiu sincer, mie alegerea cea mai cuminte mi se pare Hulkenberg. Un an pentru a creste, si - daca nu-i taie aripile cum i-au facut lui Massa - tipul asta poate ajunge material de WDC. Pana la urma, si Alonso trebuie sa se retraga odata si-odata, iar Ferrari nu prea ia piloti cu tuleie sub barba. The Hulk n-are contract pentru la anul (tampita alegerea celor de la Sauber, dar pana la urma, daca banii dicteaza, asta e), deci neamtul trebuie sa simta ceva presiune deja, care s-ar traduce frumos intr-un salariu mediocru. Experienta are, s-a tot plimbat pana acuma in 3 echipe, deci se pare ca se adapteaza repejor, rapid este, ca varsta - 26 de ani, nici prea tanar, nici pra batran, numa' bine, si daca nu-l ia Ferrari, il va lua cu siguranta altcineva (inclin sa cred ca Lotus).

    Plus ca, dupa parerea mea, exprimata si pe un alt thread, readucerea lui Raikkonen ar fi
    1. o mare palma pe fata managementului Ferrari, avand in vedere in ce conditii a plecat finlandezul in 2007, si mai ales cine l-a inlocuit
    2. isi baga singuri mortul in casa, pentru ca ambii piloti ar cere statutul de nr 1. sau , hai sa zicem altfel, statut de egalitate - ori Ferrari nu mai stie sa isi gestioneze pilotii cu statut de egalitate de prin 1994, cand ii avea pe Alesi si Berger in echipa.
    3. Raikkonen va insemna un salariu mare si clauze contractuale draconice. Pe Hulkenberg il poti juca aproape cum vrei tu la negociere.

    Ma rog, parerea mea. Mai avem cateva zile si-aflam ce si cum.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru