Feedback

Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii

Publicat Luni, 11.02.2019
de Mircea Meşter
Comenteaza 4
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 1
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 2
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 3
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 4
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 5
Cum vom recunoaște o mașină autonomă în trafic? Mercedes-Benz a dezvoltat lumini turcoaz pentru "comunicarea" cu pietonii și bicicliștii - Poza 6
Pentru a putea să comunice cu cei din jur, o mașină autonomă va avea nevoie de sisteme speciale "empatice" prin care pietonii vor recunoaște imediat intențiile acesteia. Mercedes ne-a demonstrat la Stuttgart cum vor funcționa luminile LED "comunicative".

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chiar dacă lansarea efectivă a primului vehicul complet autonom este încă la stadiul de plan în derulare, constructorii auto dezvoltă pe prototipurile pe care le testează o gamă largă de sisteme inovative al căror rol va fi acela de a facilita "adoptarea" acestui tip de mașini. Iar unul dintre aceste sisteme este legat de modul în care un vehicul autonom va "comunica" cu pietonii.

Mercedes-Benz are în dezvoltare un astfel de sistem de comunicare, pe care inginerii constructorului german ni l-au prezentat într-un workshop care a avut loc recent la Stuttgart. Mașina experimentală care găzduiește acest pachet tehnologic este un Clasa S botezat oficial "The Cooperative Vehicle", iar soluțiile găsite de germani vizează modul în care o astfel de mașină le va face cunoscute pietonilor intențiile sale: accelerare, frânare și nu numai.

"Poate fi numită o mașină empatică, dacă vreți. În momentul în care vehiculul detectează prezența unuia sau mai multor pietoni, aceasta le face semn să traverseze, semnalând vizibil acest lucru", spun inginerii Mercedes-Benz.

Modul autonom înseamnă lumini LED turcoaz

Pentru a comunica eficient cu trecătorii, mașina autonomă Mercedes-Benz are în dotare un sistem de lumini turcoaz. Atunci când mașina trece în modul de rulare complet autonom, luminile clasice de zi (de culoare albă pe mașinile de astăzi) se vor transforma în lumini de culoare turcoaz.

Comunicarea cu pietonii are loc cu ajutorul unor benzi LED montate la nivelul parbrizului și printr-o serie de elemente LED montate la 360 de grade pe un modul special așezat pe plafonul mașinii. Evident, atunci când sistemele de comunicare vor fi ingerate în mașină, modulul de pe plafon nu va face parte din "dotarea" estetică a mașinii, el având un rol strict experimental în acest moment.

Astfel, când mașina accelerează, luminile LED turcoaz se vor aprinde intermitent lent, iar la frânare acestea vor "clipi" ceva mai repede. În cazul în care un pieton sau un biciclist este detectat pe marginea șoselei la trecerea pentru pietoni, luminile LED îi vor indica acestuia printr-o mișcare intuitivă faptul că mașina i-a "simțit" și că pot să treacă strada în siguranță.

"O soluție foarte eficientă"

"Deși este un vehicul experimental, soluțiile de comunicare prin lumini LED vor fi implementate în final pe mașinile autonome, pentru că studiile la nivelul industriei ne arată că acestea sunt cele mai eficiente atunci când mașina are nevoie să-și sublinieze planurile. Nu știm însă dacă nuanța turcoaz va rămâne valabilă, pentru că alți constructori analizează utilizarea unor culori diferite: magenta sau o nuanță diferită de alb", a declarat responsabilul de dezvoltare al acestei soluții de comunicare în cadrul workshop-ului care a avut loc în Germania.


Comentarii (4)

  • Imi aminteste de un articol mai vechi de-al lui Jeremy Clarkson din Sunday Times in care zicea ca soferii beti ar trebui sa aiba dreptul de a conduce cu un girofar verde si numai sub 30 km/h, iar daca sunt prinsi depasind aceasta viteza politia sa aiba dreptul sa ii impuste in cap :))
    4 0
  • da sigur ca da. comunicarea este de genul: fereste ca te beleste!
    si vor inventa scoala de circulatie pentru pietoni. copiii,batranii, ologii,orbii si surzii, vor avea interzis pe domeniul public.
    2 0
  • Asta e cum a facut Audi cu denumirile motoarelor- ca sa stii ce masina vezi pe strada trebuie sa stai cu tabelul in fata: 50TDI, 55TDI etc. Asa si MB, ca sa stii ce face masina trebuie sa ai o brosura dupa tine sa vezi ce te asteapta- daca e verde, daca e turcoaz, clipeste mai repede, mai incet... ;)
    5 0
  • O sa avem nevoie de scoala pentru pietoni :))
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru