Feedback

Înmatriculări de mașini noi în Europa: România are cea mai mare creștere din UE după primele 7 luni din 2018

Publicat Joi, 30.08.2018
de Paul Cosma
Comenteaza 0
Înmatriculări de mașini noi în Europa: România are cea mai mare creștere din UE după primele 7 luni din 2018 - Poza 1
Aproape 10 milioane de mașini noi au fost înmatriculate în Europa în primele șapte luni ale anului. Germania este în continuare cea mai importantă piață, cu peste 2.1 milioane de mașini înmatriculate până la finalul lunii iulie. Vestea bună: România rămâne pe primul loc în topul creșterilor, cu o majorare de 33.6%.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Piața auto din Europa continuă parcursul foarte bun din acest an. În primele șapte luni din 2018, europenii au înmatriculat aproape 10 milioane de mașini noi, iar luna iulie (1.31 milioane unități) a fost cea mai bună lună pentru piața europeană din 2009 încoace.

Creșterile înregistrate în Germania, Spania și Franța, dar și îmbunătățirile de pe piețele mai mici precum Lituania, Croația, România și Ungaria au ridicat media pozitivă la nivelul Uniunii Europene. Țara noastră continuă să fie pe primul loc în topul creșterilor, după ce înmatriculările de mașini noi au avut o majorare de 33.6% după primele șapte luni.

“Rezultatele după luna iulie sunt cu siguranță pozitive și un semn clar că piața merge bine, în ciuda provocărilor legate de diesel și noile reguli privind emisiile CO2. Cu toate că aceste date sunt încurajatoare, o parte din creștere este dată de apetitul clienților și dealerilor să cumpere mai multe mașini înainte intrării în vigoare a noului standard WLTP. Este interesant de urmărit cum va evolua piața în august și dacă această teorie este confirmată,” a explicat Felipe Munoz, unul dintre analiștii JATO Dynamics.

În continuare, SUV-urile sunt la mare căutare în rândul europenilor, 37% din totalul cererii pe acest segment fiind înregistrat de SUV-urile compacte. Cu excepția Suzuki, Mazda și Mahindra, toți ceilalți constructori au avut creșteri ale înmatriculărilor pe segmentul SUV-urilor compacte. Astfel, Renault-Nissan a avut o cotă de 25% din piață, cu PSA (23%) și grupul Volkswagen (19%) pe locurile următoare în top 3.

La nivelul întregii piețe europene, modelele grupului VW au fost în continuare cele mai căutate, în special în dreptul brandurilor Volkswagen, Skoda și Seat.

Via JATO Dynamics


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru