Mercedes visează la o felie din clienții lui Tesla Model S: lansează un sedan complet electric în această toamnă

de Bogdan Mirică
Duminica, 10.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un oficial Mercedes a recunoscut că Salonul Auto de la Paris, programat în luna septembrie, ne va aduce în față un sedan electric, rival al lui Tesla Model S.

Succesul de care s-a bucurat Tesla Model S i-a pus la treabă serioasă pe concurenții din segmentul premium. Mercedes va fi primul nume din triada germană care va aduce pe piață un concurent redutabil pentru sedanul pur electric al celor de la Tesla. Debutul noului Mercedes cu zero emisii este programat chiar în toamna acestui an, la finele lui septembrie, cu ocazia Salonului Auto de la Paris.

David McCarthy, directorul de comunicare Mercedes în Australia, a acordat un interviu în care a recunoscut oficial debutul modelului la Paris. Tot el a afirmat că sedanul electric îi va pune pe gânduri pe cei de la Tesla. Pentru a se putea bate cu berlina americană, modelul Mercedes ar trebui să ofere o autonomie pur electrică de cel puțin 500 de kilometri și performanțe destul de bune la accelerare. Toate acestea într-un pachet premium incitant.

”Dieter Zetsche, șeful Daimler, a spus întotdeauna că Tesla a reușit să facă din mașinile electrice automobile sexy și toată lumea a ajuns să le cunoască acum mai bine.

Suntem preocupați să facem din Mercedes un brand profitabil, ceea ce înseamnă că nu am construi această mașină dacă nu am ști sigur ca se va vinde. Va fi un preț apropiat de cel al lui Model S, justificat de imaginea de brand Mercedes, de atenția la detaliile premium, de autonomia mare și de resursele de sub capotă”, a declarat oficialul australian.

Comentarii (4)

  • Asa ca fapt divers...
    Mercedes detine 9% din Tesla din 2009.
    Evident exista o legatura intre masinile celor 2 branduri. Model S ul are unele componente imprumutate de la Mercedes cum ar fi manetele de la bord.
    Actualul Mercedes B class electric are tren de rulare facut si livrat de Tesla. Electronicele sunt similare, bateria e similara doar ca are mai putine celule in B Class, motorul este o varianta "detunata" a celui de pe Model S.
    Alta masina care are tren de rulare tesla este Toyota Rav 4 EV.
    6 1
  • tot ca fapt divers, tesla are cea mai mare fabrica de ansamblat baterii, deci model s s-ar putea sa fie doar sutul in cur fund care sa-i faca pe marii producatori sa faca pasul inainte spre electrice echipate, bineinteles, cu baterii ansamblate de tesla
    3 0
  • sa speram ca nu va arata precum cea din poza articolului.
    1 1
  • Spre deosebire de gigantii auto din America, Tesla n-a apelat la ajutoare guvernamentale decat pentru sume infima. Cei care i-au scos pe Tesla din greutati au fost Mercedes. Imprumuturi pe care Tesla le-a restituit integral.

    @agoox, poza din articol e doar un prototip, care vrea sa prezinte niste idei. Nu cred ca va vedea vreodata productia in forma asta. E urat, dar si-a avut rostul lui.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru