Feedback

Pregătiri pentru producția lui EQC: Mercedes va dubla numărul de angajați la fabrica de baterii din Kamenz

Publicat Miercuri, 07.11.2018
de Paul Cosma
Comenteaza 0
Pregătiri pentru producția lui EQC: Mercedes va dubla numărul de angajați la fabrica de baterii din Kamenz - Poza 1
Grupul Daimler a anunțat că vrea să angajeze 1.000 de oameni în cadrul fabricii sale din Kamenz (Germania), până la sfârșitul anului, astfel încât să înceapă producția SUV-ului electric Mercedes EQC în primăvara lui 2019.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În urmă cu doi ani, Mercedes a anunțat lansarea noii game EQ dedicate mașinilor electrice, care va avea circa 10 modele până în 2025. Strategia companiei este ca toate modelele Mercedes să beneficieze de versiune electrică începând din 2022.

Mercedes EQC, primul model electric de sine stătător din noua gamă, a fost prezentat de curând și generează în total echivalentul a 408 cai putere, în timp ce acumulatorul de 80 kWh asigură o autonomie oficială de 450 km conform standardului NEDC.

Producția lui EQC este programată să înceapă în primăvara anului viitor, iar grupul Daimler face ultimele pregătiri în acest sens. Nemții au anunțat dublarea numărului de angajați la fabrica de baterii din Kamenz, până la sfârșitul lui 2018. Astfel, aproximativ 1.000 de oameni vor fi angajați în cadrul uzinei germane.

Fabrica din Kamenz a fost fondată în 2009 și produce baterii litiu-ion pentru toate vehiculele brandurilor Mercedes-Benz și Smart. În plus, o a doua fabrică de baterii pentru mașini electrice este construită în același loc, în urma unei investiții de 500 de milioane de euro.

Grupul Daimer a anunțat că va cheltui peste un miliard de euro pentru extinderea producției globale de baterii la un total de 8 fabrici. Astfel, grupul ar urma să aibă câte două uzine la Kamenz și Stuttgart, respectiv câte una la Sindelfingen (Germania), Peking (China), Bangkok (Thailanda) și Tuscaloosa (SUA).

Via Daimler


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru