Feedback

Primele imagini fără camuflaj cu noua generație Renault Megane RS: sportiva are schimbări minore de design

Publicat Joi, 10.08.2017
de Daniel Popescu
Comenteaza 3
Primele imagini fără camuflaj cu noua generație Renault Megane RS: sportiva are schimbări minore de design - Poza 1
Primele imagini fără camuflaj cu noua generație Renault Megane RS: sportiva are schimbări minore de design - Poza 2
Primele imagini fără camuflaj cu noua generație Renault Megane RS: sportiva are schimbări minore de design - Poza 3
Câteva fotografii cu noua generație Renault Megane RS au apărut pe Facebook și evidențiază că sportiva franceză nu va avea un design radical schimbat comparativ cu versiunea standard.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault a ales o metodă inedită pentru a promova lansarea noii generații Megane RS. După un test demonstrativ sub camuflaj efectuat la Monaco la sfârșitul lunii mai, francezii au început să furnizeze câteva informații despre caracteristicile tehnice ale mașinii, pe lângă o galerie foto cu o serie de teste realizate iarna trecută.

Lansarea oficială a noii generații este programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt de la jumătatea lunii septembrie, însă până atunci avem și primele imagini fără camuflaj, sosite prin intermediul unei pagini de Facebook dedicate fanilor acestui model.

Cele 3 imagini scot în evidență principalele trăsături de design ale sportivei, iar concluzia este una destul de simplă: liniile de design nu diferă foarte mult de cele ale modelului standard Megane, chiar dacă vorbim despre o versiune de performanță.

Constructorul francez a confirmat anterior că noul Megane RS va avea direcție integrală prin intermediul sustemului 4Control, care va permite performanțe mai bune prin stabilizarea mașinii în virajele de mare viteză. Potrivit Renault, Megane RS va deveni astfel primul hot hatch compact care dispune de o astfel de tehnologie.

Pe de altă parte, Renault a anunțat că Megane RS va permite două setări pentru sașiu. Prima dintre ele se numește Sport și combină performanța și confortul în utilizarea de zi cu zi, în timp ce a doua se numește Cup și permite obținerea unor performanțe superioare la rularea pe circuitele de curse.

De asemenea, Megane RS va fi echipat opțional cu transmisie automată cu dublu ambreiaj, o premieră pentru un model care a mizat până acum exclusiv pe manuală. De asemenea, presa internațională speculează că noua generație va utiliza un motor turbo cu 4 clindri de 2.0 litri care va genera circa 300 de cai putere.

Via Autocar, Facebook


Comentarii (3)

  • 1 6
  • "două setări pentru sașiu."

    si motorul posibil sa fie cel de pe alpine.
    2 0
  • Schimbari minore de design? Dar ce ar fi trebuit sa aiba? Aripi?
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru