Raliul Sibiului, inclus pe lista preliminară IRC 2012
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Veşti bune pentru iubitorii motorsportului din România. Organizatorii Raliului Sibiului, cea mai urmărită şi spectaculoasă etapă de raliu din calendarul intern CNR, au anunţat că raliul sibian a fost inclus pe lista scurtă a sezonului 2012 din calendarul IRC (Intercontinental Rally Challenge), a doua competiţie internaţională ca importanţă în domeniu după WRC.
"Propunerea noastră în ceea ce priveşte amplasarea parcului de service, a cartierului general şi a probelor speciale este conformă cu cerinţele unei etape din IRC, iar acum urmează cel mai greu lucru pentru noi: să gândim bugetul pentru organizarea etapei. Autorităţile au fost tot timpul alături de noi şi sunt sigur că ne vor susţine şi în acest proiect", spune Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului.
Conform propunerii făcute de oficialii IRC, Raliul Sibiului ar urma să intre în calendarul competiţiei în prima jumătate a lunii iulie 2012. "Este perfect pentru noi, pentru că indiferent dacă vom intra sau nu în calendar încă de anul viitor, Raliul Sibiului se va desfăşura în 2012, ca de obicei, tot în luna iulie", încheie Itu.
Stiri similare
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Motorsport
-
Raliul Sibiului 2012 va avea loc între 19 şi 21 iulie şi va aduce probe spectaculoase şi complexe. Începând din acest an, competiţia sibiană este etapă oficială în calendarul IRC. (28.05)
-
Audi a câştigat ediţia cu numărul 40 a Cursei de 24 de ore de la Nurburgring. Modelul câştigător este un R8 LMS Ultra al echipei Phoenix Racing. Acesta a fost urmat pe podium de un alt R8 LMS Ultra şi de un Mercedes-Benz SLS AMG GT3. (21.05)
-
Bentley vrea să promoveze imaginea viitorului său SUV într-o competiţie extrem de dură. Este vorba despre Raliul Dakar, unde va fi aliniată o versiune de competiţie a conceptului EXP9 F, prezentat la Geneva. (18.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Sportback facelift Preţ: de la 34.920 €
-
BMW Seria 1 Coupe facelift Preţ: de la 28.334 €
-
BMW Seria 7 Preţ: de la 79.484 €
-
Chevrolet Aveo Sedan Preţ: de la 9.820 €
-
Citroen Berlingo Furgon Preţ: de la 13.850 €
-
Citroen DS4 Preţ: de la 19.890 €
-
Ford Grand C-Max Preţ: de la 19.200 €
-
Ford Kuga Preţ: de la 27.150 €
-
Lancia Ypsilon Preţ: de la 13.160 €
-
Lexus IS Preţ: de la 33.900 €
-
Mazda 2 facelift Preţ: de la 12.130 €
-
Mercedes-Benz Clasa B Preţ: de la 24.924 €
-
Mercedes-Benz Clasa E Preţ: de la 41.695 €
-
Mercedes-Benz Clasa M Preţ: de la 55.955 €
-
Opel Insignia Sports Tourer OPC Preţ: de la 41.810 €
-
Skoda Octavia Combi Preţ: de la 15.948 €
-
Toyota Hilux Cabina Extra facelift Preţ: de la 28.550 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €












Comentarii (1)